Ce an…
2018 a fost un an generos!
Ne-am apucat de bilanțuri și 2018 a fost un an fabulos. Centenarul României a adus un an de povestit pentru calatoriaperfecta.ro. Probabil cel mai bun an din cei șapte de când ne-am apucat de blogging. Dar ne-a stors de puteri. E mișto și interesant sa călătorești tot timpul…când vezi din afara. Dar când iți faci o a doua casa din aeroport și începi sa te cunoști cu cei de la vama devine o problema. De stres,de oboseala, amestec de amintiri. Da da, știu. Nu ma vait. E ok. Macar sa fie și 2019 la fel.
A fost un an in care am trecut definitiv in tabăra celor care și-au făcut o profesie din blogging. Care au o afacere in online. Numai este un hobby ci o profesie. Încercam sa acoperim cat mai multe lucruri și sa trecem dincolo de povesti. Oferte, concursuri, târguri, evenimente, colaborări de toate felurile. Diversificam conținutul și aducem cat mai multi oameni lângă noi.
Se spune ca asa cum începi anul o sa îl duci pana se termina. Am început 2018 in Bruxelles, pe străzi, într-un Revelion cum nu trăisem și s-a adeverit zicala. Am stat mult timp pe drumuri, unele dintre ele de-a dreptul gigantice. China, Statele Unite ale Americii si Canada fiind trei dintre ele. Am ajuns in Beijing in Piata Tiananmen , la Marele zid chinezesc, și am vizitat Shanghai-ul din nou. New York, Boston,Washington sau Chicago au fost câteva din punctele din USA. Iar Montreal tinta din Canada. Drumuri lungi și grele dar pline de viata.
Planuri vechi au prins viata și obiective din wish-list au fost bifate. Cele mai interesante au fost cu siguranța Iordania cu vizita la Petra și Cernobil-ul. Cernobil, de unde v-am adus cel mai mare articol scris vreodată. Cu cel mai mare drag. V-am povestit despre ele la timpul lor dar nu ma pot opri din a spune ca sunt locuri care te marchează și iți rămân cu adevarat in amintiri. Le-am bifat asa ca putem adauga alte destinații in lista scurta. Putem șterge de pe lista veche și Qatarul pentru ca Doha ne-a fost gazda pentru doua zile. Usor dezamăgitor acest oraș cu pretenții de Dubai dar cu realități mult sub competitori. Aici însa am mers într-un jeep safari mai bun ca in Emirate.
Un alt drum dorit și pus la cale in primăvara a fost pe Riviera franceza. Monte Carlo / Monaco cred ca este cel mai frumos oraș din Europa. Nisa are o plaja lunga dar nu foarte darnica cu turiștii, Cannes e mult mai mic fata de ce ne așteptam iar Saint Tropez este supraestimat. Riviera este însa un must pentru turiștii de oriunde. Noi am bifat-o pentru vreo 9 zile, timp suficient sa batem la pas orașele de mai sus. Au rămas însa lucruri nevăzute asa ca trebuie sa ne întoarcem.
Am avut și city break-urile nelipsite. Parisul pentru o zi cu o croaziera pe Sena, Cardiff și Varșovia de aceasta data. Doua orașe diferite și ca model și ca dimensiune dar ambele fermecătoare, cu un plus pentru Varșovia. Cardiff cu o limba imposibila vorbita însa de tot mai putini și Varșovia, o mare surpriza pentru ca nu ne așteptam sa fie atât de interesanta capitala Poloniei. A rămas ca plan sa descoperim și alte orașe din aceasta tara. Vedem…
Georgia, a fost proiectul de suflet și cel mai generos din toamna. Drumuri multe, jumătate de tara vizitata și accent pe Tbilisi. Am descoperit ca uneori poți merge la pomul lăudat cu sacul. Kutaisi, Batumi si Tbilisi au fost reperele importante ca orașe dar am găsit atât de multe lucruri frumoase încât Georgia a devenit aproape un serial in site.
Germania a fost prinsa in plan in 2018. Pentru al patrulea an la rand. Cu orașul Hamburg și proiectul despre arhitectura Bauhaus. O călătorie prin locurile care găzduiesc clădiri ce tin de acest curent arhitectural. Un proiect international cu jurnaliști din toată lumea. Dusseldorf, Krefeld, Essen, Munster, Chelle și Hamburg au fost locurile aflate pe lista in acest proiect întins pe 7 zile.
Poate cel mai frumos loc din 2018 a fost Dubrovnik-ul si Slano. Ce măreție a naturii descoperita abia in 2018 de noi. Croatia este atinsa de frumusețe. Dubrovnik-ul, chiar dacă este aproape, este greu de atins datorita lipsei unei curse directe. Dar se poate. Noi am luat-o prin Italia. Am petrecut câteva zile absolut minunate aici. Ferice de cei care locuiesc acolo si de cei care apuca sa vadă aceste locuri. Una dintre destinațiile de top al lumii nu doar ale Europei. Bifat, văzut, explorat.
Grecia nu avea cum sa lipsească. Nu lipsește niciodată. Creta de data aceasta. Luata la pas. Herssonisos, Heraklion, Elounda, Agios Nikolaos. Cu seri grecești târzii la taverne, ore de plaja la soare și plimbări prin târguri. Grecia nu te dezamăgește niciodată și nu o sa vezi in totalitate nici in doua vieți. Noi tot mergem si mergem an de an și parca tot rămân lucruri de văzut. Nu-i nimic. Avem timp. Perseveram.
Vecina Bulgarie cu cea mai frumoasa plaja văzuta aici. Bolata. Atât de aproape de Vama Veche. Semisalbatica. Superba. Nu am cum sa nu o recomand. Trebuie sa mergeți si in drum sa va opriți la scoici.
Romania a fost asa si asa. Mamaia, Sovata cu Salina Praid de rigoare, Castelul Bran pentru a …oara, Sinaia, Poiana Brașov. Drumuri puține și repetate din pacate. Praidul nu-l văzusem. 2019 trebuie sa compenseze acest lucru. Mai multe drumuri in tara.
Am avut doua lucruri inedite in 2018. Un interviu superb cu cel mai tânăr șerpaș din Nepal ce a ajuns pe Everest – Temba Tsheri care la doar 16 ani escalada Everestul și îl cucerea. Acum are mult mai multi ani, conduce diverse afaceri și a avut bunăvoința de a ne răspunde la întrebări. Si un semi succes. Troc Travel. Un eveniment creat de calatoriaperfecta.ro in cadrul comunității noastre. O întâlnire a călătorilor in parcul Herăstrău. Cu povesti, concursuri și premii plus amintiri. O prima ediție care a spart gheata.
A fost un an cu cateva participări la târguri internaționale de turism. Berlin și Londra ca in fiecare an, dar am fost in premiera la ITB China targul de turism din Shanghai care chiar daca este mai nou este un targ unde am cunoscut oameni frumosi din industrie si am legat colaborari pentru anul care vine, deocamdata nu dam din casa, stati pe aproape si o sa vedeti. Plus cele de acasă. Chiar dacă niciunul nu a fost o premiera, toate au adus și aduc noi cunoștințe și parteneri. Exista diferențe uriașe intre târgurile de profil din străinătate și cel de acasă. In primul rand de mentalitate. Daca in Berlin și la Londra, avem evenimente dedicate și am găsit deschidere uriașa pentru online, acasă lipsesc cu desăvârșire. Un mare minus pentru noi poate fi încercarea de a propune agențiilor de turism de acasă colaborări intre bloggeri și ei, propunere primita nu cu refuz ci cu furie din partea agențiilor. Au reacționat atât de rău încât acum chiar și ideea de a face afaceri împreuna o sa ma pună pe gânduri. Nu generalizez dar… Daca aici suntem văzuți ca și competitori, amatori de chilipiruri și profitori, in străinătate lucrurile stau diferit. Asta e. Mergem către cei care ne doresc. Asta cred ca este marea nerealizare din 2018.
Am trecut peste un an in care am vizitat o mulțime de locuri. Am trecut peste timpurile când număram tarile. Nici nu contează cate au fost. 8-10-12. Nu le-am numărat și nici nu o sa o fac. Importanta este experiența fiecărui loc. Am păstrat relații cu oameni, am inițiat altele noi, proiecte vechi au continuat sau au luat sfârșit iar altele noi s-au născut. Călătoriile sunt acum completate in site de evenimente, spectacole, filme și in general de lucruri de făcut in timpul liber. Acoperim mai multe domenii și facem asta cu drag.
Am învățat in 2018 ca cel mai important este sa trăiești frumos. Sa ramai cu amintiri in suflet. Sa păstrezi oamenii buni lângă tine și sa te bucuri de fiecare zi și de fiecare drum. 2018 a fost greu și plin. 2019 speram sa fie la fel.
Le mulțumim tuturor celor cu care am colaborat in 2018 si fara de care nu am fi putut face proiecte frumoase. Prieteni, parteneri de afaceri, actuali și foști, cunoscuți, agenții de turism și companii de zbor, hoteluri și agenții naționale de turism. Va mulțumim tuturor pentru un 2018 fabulos!
Va dorim Sărbători Fericite și un 2019 exceptional. Sa fim sănătoși și atât de prinși de drumuri încât sa nu avem timp sa despachetam bagajele.