Plaja Bolata
Plaja Bolata
Daca tot te-am trimis la Dalboka, ce ar fi sa mai faci vreo 5 km si sa ajungi la una dintre cele mai frumoase plaje din Bulgaria si anume – plaja Bolata.
Daca esti fan plaja Corbu, daca iti plac locurile ascunse, unde turistii ajung rar si ai ca vecini de plaja doar 3-4 prosoape nu pot sa nu iti povestesc despre una dintre cele mai frumoase locuri vazute in Bulgaria – plaja Bolata.
Cum ajungi la plaja Bolata?
O ora cu masina din Vama Veche. 57 de km. Drumul spre Ferma de midii Dalboka doar ca atunci cand ar trebui sa faci dreapta pe camp spre ferma, o tii inainte inca vreo 5-6 km. Treci de un satuc, apoi pe un drum bun, cu asfalt, cobori printre dealuri pana in golful ce adaposteste plaja Bolata. Este un vis! Esti in rezervatia naturala Kaliakra. Drumul este sinuos si nu te lasa sa vezi golful decat atunci cand ajungi la el. Si deoadata se deschide si apare spatiul acela semirotund cu apa absolut minunata. Nisipul este fin, lumea putina, apa clara si curata iar intrarea in apa lina si putin adanca. Nu gasesti nimic de cumparat, nu exista decat niste cladiri dezafectate ce pe vremuri au fost terase, asa ca adu ce ai nevoie cu tine de la inceput.
Cum e plaja Bolata?
Semisalbatica. Linistita. Curata. Fara muzica, fara facilitati. Inconjurata de stanci inalte. Cu apa clara si limpede. Cu nisip fin. Cu oameni frumosi si care-si vad de treaba lor. Cu pasari ce vin aproape de prosopul tau. Uneori cu niste teribilisti ce vin cu skijet-ul si fac rotocoale in larg. Daca esti genul care cauta liniste este locul pe care il cauti de atata timp!
Poti sa te aventurezi sus pe deal.Unde este turnul acela inalt. Nu stiu ce a fost in trecut pentru ca acum este parasit. Nu cred ca a fost far ci un punct de observatie militar. O carare ce porneste din spatele baracilor te duce pana sus iar privelistea este absolut monumentala! Este un drum de 15 minute, bate vantul tare dar merita fiecare pas.
[SLGF id=22013]
Daca esti genul curios scotoceste in baracile din spate abandonate. Un peisaj ca in filmele postapocaliptice. Ce ramane in urma trecerii oamenilor. Mie mi s-a parut interesant de aceea vreau sa va arat cateva imagini din interior.
Dar este un loc unde poti intra doar daca vrei…
Doua lucruri pe care le-am considerat extrem de potrivite au fost Trabantul venit pe faleza de beton si catelul alb superb ce se plimba cu stapanul.
Una peste alta, plaja Bolata este un loc unde nu o sa regreti ca ai ajuns. Salbaticia locului, frumusetea lui, amestecata cu putinele urme ale trecerii omului fac din plaja una dintre cele mai frumoase pe care am avut ocazia sa ajungem.
Daca ajungi si tu, spune-ne cum a fost si daca am avut dreptate. Asteptam cu interes parerile voastre.