Ce vizitam în Marsillia
Marsillia în câteva cuvinte
Marsillia este una din fostele capitale culturale europene. Cel mai vechi oraș (2600 ani vechime), al doilea ca mărime dar primul ca port din Franța, iți oferă nebănuite și inedite experiente. Nu este cotat ca fiind unul din orașele turistice deosebit de importante ale Franței dar merita fiecare clipa pe care i-o acorzi! Este orașul care a dat numele imnului național al Franței la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Drumul de la aeroport în oraș este simplu și ușor…cu 8.5 euro ai doua autobuze care vin din 20 în 20 de minute și te lasă unde iți dorești. Nu e departe, vreo 20 de km asa ca drumul nu durează mult.
Mie personal mi s-a parut un oras al contrastelor. Am vazut locuri blande, peisaje superbe, cladiri vechi cu patina istoriei pe fatade, locuri sfinte dar si nebunia de piata din portul vechi, forfota turistilor din centru sau o nunta de maghrebieni unde zgomotul motoarelor ambalate in ritmul muzicii si tobelor te facea sa te simti ca la un miting. Pe dealurile care o compun, o vizita in Marsillia incepe cu centrul vechi/cartierul istoric/centrul istoric sau Quartier du Panier. O multime de stradute stramte, printre case cu maxim trei/patru etaje, cu terase cu doua mese (le cunoasteti), cu magazinase mici de unde poti cumpara vin din zona cu 5 euro sticla.
Din cartier, plimbandu-ne am nimerit intr-o piata de fructe unde bananele erau la 1 euro kg si am vazut fructe pe care nu le-am recunoscut si nu le-am vazut nici prin poze. Acolo am vazut prima data o doamna cu cosulet de lemn la cumparaturi si am inteles ca o vizita in piata se poate face cu mult mult stil! Vanzatorii pareau ca o cunosc pe doamna respectiva si o serveau cu o politete exagerata. Teribil de interesanta si de frumoasa scena…
In oras la vreo 2 km de centru gasesti Palais du Pharo cu gradinile sale minunate! Grandios…construit pentru Napoleon al III lea a sevit ca resedinta regala iar acum se viziteaza. Merita!
De sute de ani in port functioneaza piata de peste! Pestele proaspat este expus pe tarabe si multimea se agita sa vada sa cumpere sa se minuneze sau sa faca fotografii. Am vazut o gramada de specii de pesti, caracatite si alte vietati din mare. Piata este chiar in port, in spatele unei tarabe cu…nu stiu…trei pesti imensi , se odihneste ancorat un iaht de lux care-ti fura ochii. Cand am fost noi zona era in reconstructie si gardurile care imprejmuiau lucrarea facea zona si mai aglomerata. Sunt stradute insa care pornesc de acolo unde gasesti liniste, magazine, terase unde poti sa te odihnesti si doar sa privesti la locul unde ai ajuns. Tot din port poti lua trenuletul care te duce la Basilica Notre Dame de Garde sau autobuzul 60. Personal am preferat la urcare trenulet iar inapoi autobuz… Megi aproape o ora cu trenuletul pe langa faleza si privelistea este coplesitoare!Inalt, inalt…apa…vapoare, Chateau d’If ( inchisoarea de pe insula) unde a fost inchis contele de Monte Cristo ( dupa spusele lui Dumas). Apoi ajungi la Catedrala amplasata deasupra orasului (noaptea este iluminata in totalitate si arata intr-un mare fel). Prin pozitie si marime domina orasul, “La Bonne Mere” fiind in acelasi timp protectoarea lui si are in varf o statuie imensa a Fecioarei poleita cu aur.
Nu am reusit sa vedem tot ce ne propusesem in Marsillia…au ramas nevizitate muzee, palatul Longchamp, excursia cu barca in Calanques sau parcul Borely… Ne-am propus sa ne intoarcem la un moment dat sa vizitam ce ne-a ramas si sa revedem locurile deja preumblate.