Cat costa?Unde e? Destinatii Madrid. Prima parte
Obiective Madrid
Aeroportul Barajas te intampina in Madrid cu cele patru terminale ale sale si modernismul lui. Este foarte mare si aterizarile curselor ce vin din Romania, se fac la terminalul 4. Iti ia mai mult de o jumatate de ora sa ajungi la banda unde sosesc bagajele, trecand prin duty free si cu tot cu asteptare timpul se apropie lejer de o ora. In aeroport gasesti o statie de metrou care te duce relativ repede in oras. Biletul costa 2 euro pentru o calatorie normala dar este separata distanta de la aeroport in oras -platesti in + 3 euro. Am luat un pass pe trei zile de la ghiseul din aeroport si am avut incluse drumul spre oras si inapoi precum si libera circulatie cu metroul si autobuzele in oras. Pretul unui asemenea pass este de 18.30 euro. Pe asta poti sa-l cumperi dar biletele simple doar de la automate deci ar fi bine sa ai bani mai mici la tine. Metroul este foarte foarte bine dezvoltat, existand 12 linii clasificate pe numere de la 1 la 12 dar si pe culori. Este simplu, te duce peste tot in oras, nu vine atat de des ca in alte parti, circula pana la 1.30 dimineata si sensul de circulatie este invers – ca in Londra – dealtfel sistemul este foarte asemanator cu cel de acolo existand aceleasi indicatoare si linii colorate cate te conduc spre peronul unde trebuie sa ajungi. Conexiunile sunt complicate si lungi asa ca ai nevoie de cateva minute bune sa ajungi sa schimbi linia.
Ca centru in Madrid, Plaza Puerta del Sol ( pe linia rosie-vodafone la statia de metrou Sol) locul unde se intalnesc zece strazi – gazduieste statuia simbol a orasului – ursul care mananca fructe din arbuts (o chestie mediteraneana cu fructe asemanatoare capsunilor) si statuia regelui Carlos al III lea. Piata este inconjurata de cladiri vechi, plina de turisti si de fel de fel de statui sau mimi cu care te poti fotografia in schimbul la 1-2 euro. Este inima orasului si locul de unde poti pleca pe jos sa descoperi zonele pietonale din centru.Daca alegi sa o iei in sus, strazile o sa te duca la Grand Via – artera principala cu magazine. Plina de Berska, H&M, Stradivarius, Zara…El Corte Iglesias(un fel de Cocor de pe vremuri)…nebunii d-astea de shoppinguit. Cuvantul cel mai important aici este rebajas -reduceri! Daca alegi sa urmezi Calle Mayor o sa ajungi in Plaza Mayor, redesenata in secolul XVIII de catre cel care a construit si muzeul Prado. Una din cele mai frumoase piete din Madrid este inconjurata de cafenele, baruri, negustori de antichitati in weekend iar in mijloc se afla statuia regelui Filip al III lea. Daca te nimeresti duminica, de aici ajungi imediat in El Rastro – celebrul talcioc/bazar al orasului – gasesti aici orice iti trece prin cap, de la haine purtate la antichitati si suveniruri.
Grand Via se termina la Plaza De Espana -statia de metrou cu acelasi nume unde se afla monumentul dedicat in 1928 lui Cervantes si superba Edificio Espana care seamana cu o cladire celebra din new York ori San Francisco…si de acolo cobori spre Opera din Madrid si Palacio Real pe strada plina de magazine. Palacio Real construit in a doua jumatate a secolului XVIII, cel mai mare din Europa, se ridica majestuos peste raul Manzanares si este construit in stil neoclasic. Luxul de aici este coplesitor, din cele 2800 de incaperi cele 50 care pot fi vizitate o sa-ti taie rasuflarea. Exces de aur, camera imbracata in portelan, scara de ceremonie taiata dintr-un singur bloc de marmura, lustrele bogat ornamentate, tablourile de Goya, Rubens, frescele, viorile Stradivarius…panorama spre partea orasului cu parcurile Casa de Campo si Campo del Moro, toate la un loc fac din fosta resedinta a Bourbonilor un palat comparabil cu Versailles-ul. Se poate vizita incepand cu ora 9.00 pana la ora 18.00 sau 15.00 duminica, un bilet costa 10 Euro iar fotografiatul in interior este absolut interzis. Ca timp poate dura de la minim o ora la…cat doresti!Fata in fata cu palatul este Catedrala Almudela ce se poate vizita free intre orele 9.00-21.00. A fost terminata abia in anul 1993 si sfintita de catre Papa Ioan Paul al II-lea care are si o statuie in fata.
De la Palacio Real poti lua metroul din statia Teatro Real si merge la Arguelles. De aici in 10 minute de mers pe jos ajungi la telefericul ce traverseaza Casa de Campo – padurea uriasa situata deasupra orasului. Este locul unde madrilenii merg pentru relaxare, aici gasesti si gradina zoologica ( 25 euro intrarea) si parcul de distractii cu nenumarate montagnes russes din care unul imens ( 30 euro intrarea). Telefericul te duce pentru 5 euro dus/intors sau 4 doar dus intr-o calatatorie de 2.5 km la 30-40 de metri inaltime timp de vreo 6-7 minute pana in punctul unde panorama asupra orasului este absolut senzationala si unde gasesti un restaurant si o platforma cu celebrele lunete de distanta.
In partea a doua o sa va povestesc de Parcul Retiro, de Palatul de Cristal de acolo, Plaza Cibeles cu celebra statuie – locul unde fanii lui Real Madrid sarbatoresc victoriile importante, Plaza de Toros – unde este arena pentru celebrele toride, Muzeul Prado, Plaza de Casillia, Puerta de Europa unde sunt blocurile acelea inclinate, stadionul Santiago Bernabeu ce gazduieste echipa de fotbal poate cea mai cunoscuta in lume si anume Real Madrid.
E facut. Am zis sa va las o pauza. De ce spui ca nu o sa ajungi? Stii ca lucrurile bune se intampla oamenilor buni? 😉 Te saluta Dan. M a auzit ca ti raspund.
Este absolut identic cu metroul din Londra. Pana si sensul… Nu mi plac culoarele alea lungi si faptul ca sunt 7 linii intr o statie. In rest e cel mai bun mijloc de a calatori!
Mi-a placut teribil metroul lor, cand ma rataceam la suprafata dam o fuga jos sa ma lamuresc in ce parte sa o iau 🙂
In ultima vreme arunc cate o privire cand si cand pe cate un fel de bloguri. Nu-mi plac comentariile de genul “excelent” dar acum sunt nevoit sa zic eu: excelent! V-am tot admirat pozele. Un articol chiar folositor celor ce au de gand sa ajunga in Spania. nu c-as spera sa ajung eu dar sstept continuarea.