Muzeul Micul Paris – Un muzeu al Bucurestiului citadin din secolele trecute

Muzeul Micul Paris cam asta este. Un mic muzeu in care poti vedea crampeie din viata de zi cu zi a bucurestenilor din secolele XIX – XX. 

Bucurestiul are un muzeu, muzeu de stat, in Palatul Sutu, cladirea aceea superba din diagonala hotelului Intercontinental. Doar ca acolo, intr-o casa monument istoric, vezi preponderent cum traiau cei mai bogati dintre bucurestenii timpurilor trecute. Eleganta, fast, opulenta, arta. Se combina mereu acolo lucrurile acestea expuse cu diferite galerii, ba uneori le vedem chiar pe gardul de la trotuar.

In Bucuresti insa, exceptie facand muzeul Micul Paris din Centrul Vechi nu exista nici un alt loc (cel putin din ceea ce stim noi) care sa ne prezinte viata de zi cu zi a celor care erau in clasa mijlocie, negustori, mestesugari, afaceristi, avocati, ingineri, a celor care erau in clasa muncitoare in oras. Pentru ca orice oras are un mod de a trai, o tipologie a constructiilor, decoratiilor, mobilei interioare, a vesmintelor sau a lucrurilor pe care le folosesc majoritatea locuitorilor. Si daca cei foarte bogati aveau palate, ceilalti aveau asemenea apartamente.

Iar Bucurestiul, la confluenta cu Turcia, Rusia si Vestul Europei a adunat tot ce a crezut ca e interesant, le-a vopsit pe unele adaptandu-le la societatea de atunci si le-a preluat in case, in haine, in viata de zi cu zi. Perioada otomana, cand lucrurile turcesti erau la moda sau cea franceza in care incercam sa preluam tot ce era francez sunt la fel de prezente in istoria Bucurestiului pe cat e cea de azi cand ne-am americanizat.

Exista si in Romania, exista dintotdeauna chiar, oameni pasionati pe  care probabil lumea-i considera excentrici. Asa cum o persoana privata a deschis un Muzeu Dracula in Bucuresti, tot o persoana particulara, dupa ce a colectionat 30 de ani diverse antichitati de toate felurile a decis sa infiinteze un muzeu dedicat Bucurestiul, muzeu pe care l-a denumit Micul Paris.

Muzeul este in centrul Centrului vechi, la etajul unei case ce a apartinut, printre altii, si unui evreu manochinier ce avea la parter magazinul ( printr-o intamplare norocoasa a sortii, acolo si acum tot un astfel de magazin e )intr-o casa ce a apartinut familiei Dalles care a donat-o Primariei Bucurestiului care la randul ei a inchiriat-o la cate trei familii deodata pe timpul comunismului pentru ca acum sa redevina proprietate particulara si muzeu al Micului Paris.

Trei ani de renovari si redecorari au readus spatiului atmosfera de altadata si chiar daca este un amestec eclectic de obiecte din mai multe tari si perioade, intelegi oarecum viata de zi cu zi a celor care traiau in Bucuresti in acele vremuri.

Citeam de curand despre faptul ca, astazi cei bogati construiesc case uriase, de un lux extraordinar dar nu au educatia clasei de sus. Pe vremuri nu era nevoie sa fii din clasa de sus ca sa stii ca servitorii nu pot intra pe aceeasi usa cu proprietarii, ca spatiile de serviciu cum sunt bucataria, baia sau diverse camari nu au loc langa camerele spatioase de zi sau saloane elegante, ca e nevoie de un hol la intrare pentru a nu duce murdaria peste tot in casa si chiar daca spatiile total deschise au farmecul lor, holurile au rostul lor ceea ce e mai important.

Spatiul de la muzeul Micul Paris este compartimentat exact dupa tendinta de atunci. Cum spuneam mai sus. Cu o intrare mare principala, o scara de serviciu pentru ceilalti, spatiile de odihna si somn separat, biroul stapanului casei la mijloc si saloanele de zi si de seara separat. Chiar si aceasta amenajare arata felul in care se traia prin faptul ca sunt camere largi si nu exista economia de spatiu de acum.

Muzeul este impartit in Salonul oriental, Salonul Francez, cele doua spatii de odihna une sunt o multime de obiecte, biroul din fata si baia care chiar arata special si deosebit. In salonul oriental sunt, dupa cum se si numeste, obiecte ce tin de Turcia, China, Japonia, India, tarile nord africane si atmosfera este asa…oriental tarzie. Cel francez insa se doreste opulent si aristocratic, elegant si fastuos.

In cadrul muzeului functioneaza si un atelier foto unde se realizeaza sedinte foto cu costume de epoca, chiar si fotografiile fiind realizate pe hartie, in stil vintage.

Ce mi-a atras atentia a fost insa oferta muzeului. Un ceai, o cafea, o cina romantica sau un party. Toate se pot desfasura in cadrul muzeului. Mi se pare cu adevarat special!

Muzeul Micul Paris nu este un mare muzeu, este mai degraba o expozitie cu lucruri de toate felurile, o colectie ce strabate doua secole si aduce aminte de oameni la modul real. Cu siguranta, mai multi turisti decat bucuresteni au vazut acest muzeu de aceea ar trebui sa mearga si ei sa-l vada. E 20 de lei un bilet, e deschis aproape mereu si se viziteaza in maxim o ora daca stai sa te uiti atent.

Bea o bere sau o cafea mai putin la vreo terasa din Centrul vechi si ai si timp si banii sa mergi sa-l vezi.