Africa cu moto

Spre Africa cu moto… ca şi cum eschimoşii s-ar duce de bună voie în tările calde pentru a aduce nisipul si soarele pe meleagurile lor.

O poveste superba a unor curajosi calatori pe motor in Africa. Bogdan+Loredana si o Honda poreclita  Africanu. O aventura povestita intens si alert… Apoi, ca si cum aceasta aventura nu a fost suficienta, urmatoarea este mai interesanta. Cu bicicleta de la Cape Town la Cairo. Daca esti interesat/a de acest proiect senzational ai detalii si contact aici.

MOTOAFRICA (5)

Dar sa pornim povestea lor…

      Călătoria noastră începe pe 03.09.2015 timp de 25 de zile. Bogdan va fi FT , Loredana va fi BT si Honda Africa Twin XRV 750 îl vom numi Africanu. Am străbătut tări europene, am plutit pe Mediterana, am admirat Marocul si Mauritania, şi tot nu ne-a pierit dorul de ducă. Un entuziasm fără limite, ca o oază în deşertul imprevizibil schimbător si provocator. Noi aşa  vedem dorinţa de a călători, de fapt de a trai viaţa. Plecăm în jurul orei 14.00 cu bagajele cocoţate pe African, în lateral şi in spate plus bagaje întregi de dorinţe şi mult entuziasm în a ne depăşi aşteptările.  Trecem prin Serbia în Croaţia, apoi Slovenia. În Slovenia, credem că tocmai trecuseră refugiaţii şi unii chiar au fost uitaţi pe-acolo întrucât dormeau mulţi pe jos, pe unde apucau. Îndurăm  căldura şi cozi interminabile de maşini, pe lângă care  ne strecurăm ca să trecem de punctele de taxare pentru autostradă. Din Logatec ne plouă torenţial până la intrarea pe centură către Veneţia. Apoi prindem vreme bună, iar drumul de la Florenţa către Livorno este destul  de lin şi pitoresc cu multe tuneluri. Încărcaţi de genţi, cutii, căşti, urcăm pe ferry-boat,  spre cabină. Chinese-man-ul din staff ne vede şi sare în ajutorul nostru luându-ne din bagaje; mă simt ca o ţestoasă eliberată de o grea carapace. Mare vapor mare; cu baruri, discotecă, casino, restaurante dar mai ales cameră de rugăciune. Sunt 8 punţi, e un vapor de 220 m, iar majoritatea pasagerilor sunt  africani care mai de care mai galagioşi şi întinşi peste tot pentru a-şi găsi locuri cât mai bune de dormit. Oameni cu bagaje, saltele, paturi, femei cu copii mici îşi făceau culcuş prin cotloanele culoarelor, prin sălile de aşteptare, pregătindu-se de culcare.

            Le solei lbrille pour nous sur le cield’Afrique…Maroc  (Soarele străluceşte pentru noi pe pământ african)

    Pornim spre  Rabat iar la vreo 10 km găsim o pădurice care ne face cu ochiul să rămânem. Strângem bagajele a doua zi şi la 7.30 suntem în fata Ambasadei Mauritaniei, care încă are porţile închise. Pe stradă suntem  noi doi, Africanu şi un nene african care mătură strada. Facem copii la acte, şi la 09.00 când se deschide ambasada, predăm actele completate (80 euro viza/persoană) urmând să revenim după ele la ora 14.00, prilej de a vizita oraşul. Ajungem lângă Palatul Regal însă nu ne este permis să intram în curtea interioară să facem un tur. Oprim în părculețul din fața Moscheei Badr și a Muzeului De Istorie, facem poze și nervoși din cauza traficului, ne întoarcem la ambasadă. Primim viza cu o oră mai devreme așa că pornim spre Casablanca pentru a admira Moscheea Hassan al II-lea. În Casablanca traficul este infernal. Mergând pe bulevardul principal, putem spune ca este un oraș murdar, clădirile sunt fără fațade, unele foarte moderne si altele care stau să cadă, cu străzi extrem de aglomerate și forfotă continuă. Am pierdut în Casablanca circa doua ore din drumul nostru către Agadir. Relieful devine din ce in ce mai arid și orasele sunt din ce in ce mai sărăcăcioase, iar amestecul de apus de soare cu pământul din ce in ce mai roșiatic conturează chipul Africii. Dormim în Agadir, apoi pornim spre Tiznit, un oraș cu multe hoteluri, magazine, „Boutique” unde salam sau chestii obișnuite nouă a fi feliate nu există, iar femeile sunt acoperite în cerceafuri. De fapt moda chipurilor acoperite începe să defileze de-acum  prin fața ochilor noștri.

MOTOAFRICA (2)

            Sahara de Vest

    Dune de nisip, primele cămile, valurile înspumate ale oceanului, drumuri bune și multe controale de politie. Plecăm din Tan-Tan pe la 10 jumate, când trezim Africanu din garajul hotelului. Până în Tarfaya, relieful e ars si stâncos. Apoi încep pe ici pe colo să apară dunele de nisip. La un moment dat simțim că fugim de pe șosea atât din cauza vântului  puternic, cât mai ales din cauza nisipului împrăștiat și iți dădeai cu greu seama dacă se risipește ușor sau poate reprezenta un obstacol. În Laayoune ne oprim să cumpărăm apă surprinși fiind de faptul că orașul este  curat și îngrijit, cu palmieri de-o parte și de-alta a șoselei. Ce-i drept, populatia este mult mai rară în partea aceasta sahariană.Tocmai din acest motiv, acestia sunt scutiți de taxe pentru a stimula migrația, drept dovadă, prețul carburantului este la jumătate,circa 1/2 euro litru. Sahara de Vest este aridă și nisipoasă; are gust sărat și pentru că sunt foarte multe sate pescărești și simți des acest miros.

Oamenii negrii

    La intrarea in vamă: „Welcome!” ne primesc marocanii și ne ghidează către ghișeul de unde trebuie să luăm niște fișe ca să le completăm. Așa facem, FT le completează pentru amandoi, apoi ne așezăm la coadă la ghișeu . Dar nu numai noi stăm la coadă, ci ne punem și pasapoartele la coadă cu o piatră pe ele să nu le zboare vântul. Trecem linia de front și intrăm pe tărâmul nimănui, pe câmpul cu mine cum ne place să-l alintăm. Pornim printre mașini explodate și resturi părăsite unde ne trezim cu un negru gata-gata sa-și vândă servicile vama
le pentru 10 euro, adica să ne rezolve rapid în vamă cu traseul actelor. FT îl ia drept călăuză, vrând , nevrând, alergând amandoi de colo-colo cu actele la verificat și ștampilat.MOTOAFRICA (1)

Mauritania

     Este pustie în cea mai mare parte a drumului. Este foarte cald. La peste 40 grade soarele ne lipește hainele pe noi, însă avansăm. Mai facem popasuri la controalele de politie – fiecare ne cere ”la fishe” și noi cum nu avem, pierdem de fiecare dată vreo 10 minute stând în soare până completează ei datele noastre și ale Africanului. Până la Nouakchott mergem sub un cer mai puțin senin, puțină ploaie, însă nu cad decât 2-3 stropi, exact la intrarea în oraș. Ne oprim în față la Big Market. Eu intru dupa provizii, iar FT rămâne afară cu Africanu înconjurat de doritori insistenți de „Money, money”. Big market-ul este ca un mall la noi, numai ca diferă cumpărătorii. Aici sunt înfășurați în cerceafuri însă, îmi atrage atenția o doamnă  care are brățări de aur de la încheietura mâinii până la cot.

Soare, nisip, caniculă = Mauritania

    Pornim din Nouakchott, asudați si amețiți de la căldură. Ne oprim ca să facem copii pentru controalele vamale la un xerox, comunist și vai de capul lui, însă merge, iar după vreo 40 de minute reușim să avem copiile la noi. După ce alimentam, pornim spre pustietate. La câțiva km dăm de primul control, dar avem fișa și trecem repede. Ne informăm că până în Atar vom găsi benzinării (cca. 500 km) însă găsim doar gasoil și nu pentru essence (benzină). La unul dintre controale aflăm că vom găsi benzină de-abia în Akjout, adică peste 115 km. Trebuie să rezistăm. Ne închidem aerisirile de la echipament, e mai bine așa, vântul care vine spre noi e fierbinte, ca și cum ai sta in fața unui feon clocotitor. Ajungem în Akjout. La prima pompă pe care o găsim e  doar gasoil. Reușim până la urmă să găsim benzină de la un nene care vorbește spaniolă și ne spune ”ocho mil” (8000 ) pentru 20 l de benzină. Nu avem de ales așa că plecăm cu el și ne toarnă cu pâlnia dintr-o canistra cei 20 l, o țeapă de 3-5 l însa e ok și-așa. Wild wild west de jur imprejurul nostru. Ajunși în Atar în căutarea unui loc de cazare, întâlnim un băiat care ne sfătuiește  să ne oprim și să dormim la punctul de control. Exact așa se întâmplă, cei de-acolo nu ne lasă să mergem mai departe. Deja s-a întunecat, iar drumul spre Chinguetti este neasfaltat și trece prin munți. Așa că cei 2 vameși insistă că mai bine înoptăm lângă postul lor de control. Așa că punem cortul …în mare siguranță.MOTOAFRICA (3)

Final destination – Atar și Chinguetti

     15 km de drum neasfaltat. Urcăm apoi mulții pe asfalt, însă apoi începe calvarul. Tot drumul până la Chinguetti este practicabil cu cca 15-20 km/h. Din cauza mașinilor, a furtunilor de nisip și a caniculei este acum cu model pe care ne-am zgâlțâit aproape 3 ore, parcurgând 60 km. Ajunși în Chinguetti, FT vorbește cu un patron de Auberge – proprietarul hotelului Zarga. Intram în cămăruța de chirpici cu un singur pat dotat cu lenjerie și rogojină pe jos. Pornim la plimbare în orașul vechi și ne acostează niște copii cerând „des cadeaux” și Fanta pe care tocmai o cumpărasem. Noi nu le răspundem, mergem la pas, însă ei devin mai zgomotoși și roiesc în jurul nostru cu mâinile întinse. Pentru că îi ignorăm, micii răzbunători de Fanta și cadouri încep să arunce cu pietre după noi; noi mergem tot la pas fără să reacționăm. Nimeni nu sare să-i oprească, deși sigur erau oameni prin casele din jurul drumului. Ne întoarcem la Auberge nemulțumiți, iar FT hotărăște să plecăm. ”Cum să arunce cu pietre? Te-a lovit?” „ Nu. Probabil din joacă, sunt copii”. Însa FT nu vrea să mai stăm, îmi spune să strâng din bagaje până când el vorbește cu proprietarul, să-l anunțe că plecam. Încărcăm „Africanu” din nou cu bagaje și inainte de a pleca, la sfatul proprietarului de Auberge, ne ducem la poliție să facem plângere.

  Pe arșiță, la ora 14.00 drumul ondulat pare o cursă de rezistență. „Africanu” se târăște pe drum, noi ne păcălim cu câteva  guri de apă clocotită. Nu avem destulă apă, așa că simțim nu doar că ne crapă buzele ci și că ne ard gândurile, ne concentram greu.Suntem in Atar- soarele începe să apuna. Burdușiți cu benzină, pornim spre Nouakchott – 450 km. Este 19.00 și începe să se lase întunericul. In tot acest drum, cerul plin de stele ne-a vegheat. Un cer nesfârșit și aglomerat de stele, exact ca în poveștile „O mie și una de nopți”. Ne oprim la un moment dat și ne întindem pe nisip, privind coronița de stele deasupra capetelor noastre. Cum gasim controlul de poliție, rămânem la ei, de-abia la cca 130km până la Nouakchott. Pornim către Nouadhibou dar nu reușim să ajungem către ocean să vedem expozitia de vapoare părăsite pentru că drumul este în construcție și e blocată șoseaua principală. Așa că plecăm spre vama. Însa surpriză: nu putem trece. Vama este închisă până a doua zi .Ne întoarcem pe drumul către Nouakchott cu gândul că la primul punct de control vom putea înopta. Punem cortul și pregătim cina: biscuiți cu brânză topită și o cutiuță de bulion. Avem de băut si Cola și apă. Ne ospătăm în voie și pentru că nu avem deloc semnal la telefon, adormim pe la 22.00. Frigul se face simțit pe timpul nopții așa că scoatem sacii de dormit.MOTOAFRICA (4)

        Trecem vama în  2-3 ore. După toate controalele, părăsim vama și ne oprim la o masă regească în Barbas. Drumul este foarte bun, iar caniculă nu mai este, din contră Sahara ne mângâie cu aerul sărat al oceanului și ne încântă cu un apus de soare de aramă. Zburam cu „Africanu” în beatitudinea de nisip, aer sărat și soare mângâietor spre câte un loc ca să facem popas. Trecem din nou prin Boujdour, Laayoune, Tan-tan până în Guelmin unde ne prinde noaptea.…Plecăm liniștiți spre Tiznit prin munți, pe serpentine, apoi Agadir și seara ajungem în Marrakech. Este deja un aer mistic în acest oraș. Un oraș modern, dar și autentic. Dăm ocol medinei pentru a ajunge la destinație. Străduțe strâmte cu agitație continuă și mult zgomot.  Ajungem la hotel: un adevarat palat.

   Medina este mai mult decât plină de viață; se vând atât papuci de casă cât și bijuterii. Pe străzi trec motorete și troșcolete. Traversăm toata medina până în cea mai mare piață, Djemaa el Fna, unde vuietul este și mai accentuat. Negustori peste tot, cu tarabe de fructe sau cu marfă pe pături, expusă pe jos. Ieșim cu chin cu vai din Marrakech. Pe porțile medinei, o turma întreagă de oameni gălăgioși și certăreți. Era, credem noi, ziua târgului de antichități pentru că se vindeau lucruri de mâna a 10-a. Prima și ultima zi fără să ne plimbe Africanu pe teritoriul african – în Fes. Pornim spre medină cu un Petit Taxi care ne lasă la Poarta Albastră la intrarea în medină. Poarta acaparează privirea deşi de jur imprejur sunt restaurante dornice a fi băgate în seamă. Ei vând piele, articole din piele, în mod special, voaluri, haine şi diverse obiecte decorative. Medina din Fes este mai civilizată decât cea din Marrakech şi nu este permis accesul cu motorete. Marfa este mult mai calitativă şi mult mai ordonată pe tarabele de pe străduţele înguste cu ziduri roşiatice care creează senzaţia de labirint. Folosind GPS-ul , încercam să ajungem la tanneries – vopsitoria de piei. După vreo jumătate de oră de mici urcuşuri şi coborâşuri, de cotiri în lateral şi reîntoarceri pe anumite porţiuni datorită direcţiei greşite, ne apropiem de locul căutat. Un bărbat ne spune că nu putem să vedem partea veche tanneries pentru că e închisă, e în renovare, aşa că ne conduce pe scări strâmte şi înguste până în magazinul altui negustor care ne preia, oferindu-ne mai întâi mentă ca bun venit şi ne urcă sus de unde putem vedea vopsitoriile de piele. Plecăm spre piaţa Rcif care este mult mai mica decât cea din Marackesh. În modeste localuri poţi lua un ceai tradiţional, o cafea sau sucuri naturale stoarse pe loc. Nu putem vizita moscheea, aşa că ieşim din medină pe o altă poartă bine întreţinută.

La revedere Africa!

   Ne trezim foarte devreme, în jur de ora 05.00 ca să pornim la drum spre Tanger apoi ne îmbarcăm pe ferry-boat. Nu o luăm pe autostradă ci pe un drum naţional care e cam peticit dar ajungem în timp util la porţiunea de autostradă către Tanger – 12 dirhami taxa de autostradă. Un ceai bun, un croissant cu ciocolată şi un poco l’italiana. Cca 550 km reuşim să parcurgem până în Ljublijana. Ne oprim să hrănim Africanu şi să cumpărăm vigneta – 7 euro. În afară de îndurat frig şi putină ploaie, deja începea să se întunece, iar la un popas ne uităm dupa hoteluri, căci pentru cort era mult prea frig şi erau semne clare de ploaie.

   Trecem prin Ljubljana Zagreb, Belgrad, Pozareva, Drobeta Turnu Severin. Până în Craiova ne ploua mărunt, apoi începe torenţial. Eu nu-mi mai simt mâinile – îmi scot mănuşile şi îmi trag geaca peste mâini. Nu pot să văd stânga, dreapta pentru că din cauza vântului, sacul de gunoi pe de FT se umflă şi îmi acoperă fata. Nu doar ca plouă, dar craterele pline cu apă de pe soselele mioritice ne ţin în suspans. Ultimul popas îl facem înainte de intrarea pe autostradă de la Piteşti. Mai avem încă 100 km, motiv de sărbătoare cu aspirină pentru când vom ajunge acasă.

De la deşert cu temperaturi de 50 grade la ploaie cu găleata pe la 5 grade, de la oameni săritori la cei care vor cadouri, de la munţi roşiatici la cei împăduriţi, de la vise la realitate…nu trebuie decât dorinţă şi curaj să le vezi, să le faci.

guest post

mm
Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.
Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Comments

comments

Lasă un răspuns