Cea mai frumoasa sarbatoare din Spania. Corpus Christi
Am ajuns din intamplare la Corpus Christi, cea mai frumoasa sarbatoare din Spania
Anul acesta am ajuns in Vigo, in Galicia, si de acolo am facut mici excursii in oraselele din apropiere. In unul dintre acestea, in Cangas de Morrazo, am fost parte la cea mai frumoasa, interesanta, colorata si parfumata sarbatoare pe care am vazut-o vreodata in Spania. Corpus Christi se numeste si are origini romano catolice vechi. In zona Ponteareas sunt descrieri ale acesti sarbatori inca de la inceputul secolului al XIX-lea si astazi este Eveniment turistic international.
Corpus Christi se sarbatoreste in prima Duminica la 60 de zile dupa Paste si fiecare orasel din provincie se mandreste cu realizarile sale, incercand sa isi intreaca vecinii.
Despre ce e vorba?
Duminica se desfasoara o ceremonie religioasa intr-o procesiune a Sfintei Taine, procesiune care strabate strazile fiecarui orasel si ajunge la biserica cea mai importanta din zona. Nu asta este insa marea atractie ci covoarele de flori ce se intind pe stradutele fiecarui oras.
In perioada de dinaintea sarbatorii, locuitorii aduna fel de fel de petale de flori, frunze multicolore, diferite fructe uscate sau seminte. Tot ce produce natura intr-un caleidoscop multicolor. Sunt galeti/saci intregi de asemenea produse. Fiecare strada apoi, cu o zi inainte, doar prin voluntariat, se apuca si traseaza desene complicate pe stradutele din oras. Fiecare strada este o comunitate si se intrec in care desen este mai frumos, fiecare oras apoi la randul sau intrand in competitie.
Cu o rabdare incredibila si cu meticulozitate, aseaza acele petale si seminte pe jos dupa desene trasate si creaza covoare multicolore. In genunchi, doar manual si lucrand in echipe. Sunt folosite o mare varietate de plante, inclusiv hortensii, mirt, plante uscate, fenicul, trandafiri și multe altele. Fiecare desen este o explozie de frumusete si culoare. Toata lumea participa la asezarea petalelor, de la cei mici pana la cei mai in varsta locuitori de pe strada. In clipa in care desenele extrem de complexe sunt definitivate, aerul se umple de mirosul dulce parfumat si sunt protejate pentru ceremonia de a doua zi.
Se munceste extrem de mult la aceste desene dar face parte din mandria locului sa fie unul cat mai complicat si mai mare, totul fiind pe baza de voluntariat.
Duminica, in timpul procesiunii solemne unde autoritățile municipale sunt în frunte impreuna cu cele religioase, urmat de femei împodobite cu mantilă albă, fanfară, băieți și fete care tocmai au făcut Prima Împărtășanie procesiunea se oprește în fața diferitelor altare și este scăldata într-un ploaie de petale aruncate de pe balcoane. Este o sarbatoare la care participa intreaga comunitate si care da un sentiment de apartenenta tuturor.
Covoarele de flori sunt stricate dupa procesiune si se vor vedea din nou abia anul viitor, intr-o forma unica, ce nu va avea asemanare cu anul acesta.
I-am vizitat in ziua cand aranjau florile si am stat de vorba cu cei care munceau. O minunatie de sentiment de bucurie care ne-a fost transmis si noua. Mandrie, umilinta, bucurie si munca. Esenta unei trairi frumoase.