LUMEA MARE

Primul pasaport Covid din lume

A aparut si primul pasaport Covid

Va spuneam in urma cu cateva zile despre cum Spania si Grecia vor sa introduca un pasaport covid , pentru persoanele care isi doresc sa calatoreasca si sa intre ca turisti in tara lor. Au fost reactii peste reactii, cele mai multe negative si de neincredere. “Nu au cum, nu se poate, asa ceva nu va fi, discriminare samd

Ei bine Islanda a facut primul pas si a emis deja un pasaport covid!

Cine e Islanda? Ce mare tara e Islanda? Certificatul asta nici nu e recunoscut international! Islanda nici nu e in UE. ( Nu, nu e dar e in Schengen. ) OMS a declarat ca e impotriva unui asemenea certificat. 

Da. corecte toate cele de mai sus. DAR! Precedentul e aici! 

Chiar daca deocamdata nu este recunoscut, chiar daca multi sunt impotriva, incet incet acest pasaport va deveni obligatoriu pentru orice calatorie in alta tara. Pe masura ce vaccinarea va inainta ca procent, este evident ca cine este vaccinat va avea prioritate iar cei nevaccinati tot mai multe piedici puse. Este oarecum de inteles si logic sa fie asa, siguranta fiecarui stat in parte primand in fata unor “drepturi incalcate”. Si pornind de la exemplul Islandei, si alte state vor emite “certificate” asa cum se emit deja cele care certifica faptul ca esti vaccinat dar nu iti dau deocamdata vreun drept in plus, certificate care vor facilita turismul intern apoi pe cel international. Si astfel il vom denumi pasaport covid , pentru ca va trebui sa fie unitar ca text, imagine sau/si forma in toata Uniunea Europeana.

Astazi, tot mai multe state isi inchid granitele. Isi inchid granitele aproape total pentru turisti, in Europa in special fiind tot mai putine locuri care pot fi vizitate, niciunul fara macar sa arati un test negativ prezentat la intrare. Euronews are o lista cu fiecare tara in parte si vedem cat de multe restrictii sunt peste tot.

Pasaportul covid cred ca va fi un rau necesar. Ne convine sau nu, o sa ne vaccinam mai devreme sau mai tarziu si asa cum nu avem obiectii vis a vis de o calatorie cu un act de identitate, nu vom avea nici in a alatura acelui act de identitate o adeverinta/certificat/pasaport din care sa reiasa ca ne-am vaccinat! Nici nu e obligatoriu sa fie ca in imagine, pe o hartie sau ca un act de identitate. Poate fi un cod QR, ceva digital sau ce inventeaza ei.

Dar vom avea pasaport covid!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *