Castelul Sturdza din Miclauseni

Castelul Sturdza din Miclauseni renaste

Familia Sturdza este una dintre marile familii aristocratice din Romania iar Castelul Sturdza din Miclauseni este una dintre mostenirile lasate tarii noastre.

Sturdza este un nume ce poate fi comparat cu Cantacuzino, Bellu, Ghica sau Cantemir. O familie ce coboara pana in secolul al XVI-lea si a dat Moldovei domnitori dar tarii intregi nenumarate personalitati.  Din pacate, cei aproape 50 de ani de comunism aproape au sters din istoria noastra aceste familii si le-au creat un renume gresit. “Boieri” “chiaburi”  sau alte denumiri ce au intrat in limbajul comun fac in mentalul colectiv a-i asimilam cu ceva rau si gresit. De fapt, fiecare mare familie de boieri din Romania a avut contributii uriase la ceea ce suntem acum ca tara si popor.

Tot aceste familii au lasat in urma lor nenumarate conace, castele si palate care incet incet revin la viata. Asa cum in Muntenia sunt o multime, si Moldova are partea ei. Imediat dupa venirea comunistilor la putere, toate aceste bijuterii au fost confiscate si nationalizate, comorile din interiorul lor – de la colectii de arta la biblioteci cu zeci de mii de carti valoroase au fost distruse si le-au fost date diverse intrebuintari care aproape le-au distrus.

Dintre conacele pe care le-am vizitat si care intr-un fel au altul s-au reintors la vechiul aspect minunat putem enumera Conacul Bellu , Manasia sau Conacul Bratianu. Sunt mult mai multe dar pe acestea le-am vazut si le-am admirat refacute in totalitate. Si sunt absolut minunate cu povestile lor despre iubire, putere, bogatie si influenta.

Castelul Sturdza din Miclauseni se afla la vreo 60 de km de Iasi si a fost domeniul iubit de familia Sturdza. In jurul sau, 30 de sate apartineau familiei si depindeau de Sturdza, o familie bogata si influenta in Moldova pentru secole la rand.

Povestea sa este una speciala.

Incepe inainte de Stefan cel Mare, pe la inceputul anilor 1400, cand domnitorul Alexandru cel Bun daruieste unui boier apropiat si iubit, pe numele sau Miclaus, o mosie uriasa. Fiecare generatie a adus contributia sa la acest domeniu, fiecare rand de proprietari a avut grija sa stranga lucruri frumoase sa faca o casa mai mare, sa construiasca o biserica sau sa aduca propria poveste. Prin casatorii si mosteniri, domeniul a ajuns in proprietatea familiei Sturdza prin anii 1700. In anul 1869, George Sturdza se casatoreste cu Maria Ghica, o reprezentanta a unei alte familii renumite, si pleaca intr-o “luna” de miere de un an prin Europa. In urma calatoriei, decid sa reconstruiasca conacul si pe acelasi amplasament, pastrand doar cateva incaperi de la parter, si il transforma in cativa ani in ceea ce  vedem acum la exterior. Un singur copil au avut impreuna, Ecaterina, care se casatoreste cu Serban Cantacuzino. Ramasa vaduva, fara copii, ramane sa administreze castelul pana in anul 1947 cand constienta ca noua conducere comunist va nationaliza domeniul il doneaza impreuna cu toate acareturile Episcopiei Roman, cu conditia transformarii acestuia intr-o manastire de maici. Pana in anul 1953 a functionat o manastire de maici, comunistii desfiintand-o cand au nationalizat domeniul. Anii de comunism au trecut fara nici un fel de renovare iar destinatia acestuia a fost de depozit militar de explozibili, orfelinat si apoi de camin pentru copii cu deficiente mentale. Din 2001, domeniul a fost recuperat de biserica, astazi aici fiind singurul loc din Romania unde exista la un loc o manastire de maici, un palat muzeu precum si spatii de cazare si restaurant.

Mai multe intamplari trecute de acum au marcat castelul. Si frumoase si dureroase. In Primul Razboi mondial, Maria Sturdza si fiica ei Ecaterina au transformat casa in spital militar iar George Enescu a venit sa le cante aici ranitilor. Regele Mihai a venit aici in vacanta imediat dupa ce a absolvit liceul si a dat examenul de Bacalaureat, in al doilea razboi mondial Castelul a fost pradat de armata rusa, acestia jefuind tot ce au considerat ca este valoros iar din colectia uriasa de carti si manuscrise au pus in sobe mii de volume doar ca sa se incalzeasca. La jumatatea anilor 1980, un incendiu a distrus acoperisul castelului iar apa pe care pompierii au folosit-o la stingere a deteriorat in mare proportie toate picturile de pe pereti. Iar cea mai buna intamplare…ultima din lunga istorie a castelului este ca incepand din acest an s-au pornit lucrarile de restaurare atat la exterior cat si la interior.

Ca sa intelegem ce am pierdut

Construit in stil gotic, castelul adapostea o multitudine de colectii. Biblioteca stransa in generatii care avea chiar si un inventar ( pierdut acum ) cu carti rare, manuscrise, harti si alte comori tiparite. Colectii numismatice, colectii de argintarie, de arme vechi, de mobilier valoros. Peretii si tavanele erau pictate manual, parchetul italian in modele extravagante, marmura de Carrara. Incalzirea se facea printr-un sistem de sobe ce avea fumurile incadrate in pereti si astfel incalzea peste tot. Un fel de muzeu aristocratic pe masura stapanilor sai.

Astazi nu a mai ramas aproape nimic. Si prin asta chiar spunem realitatea. Biblioteca, mobilierul, colectiile. Totul s-a dus. Ba chiar picturile de pe pereti au fost acoperite cu un strat de ipsos ascunzand frumusetea culorilor. Restaurarea, realizata de Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, proprietara domeniului, va fi dificila si va dura un timp indelungat pentru ca acest castel este inclus in Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015. Iar acest lucru necesita o atentie deosebita precum si materiale si tehnici speciale. Dar inceputul a fost facut  si doar timpul ne va arata rezultatele.

Castelul Sturdza astazi

Situat departe de sosea, intre dealuri impadurite, obiectiv turistic, atat pentru castel cat si pentru biserica de aici si manastirea de maici, este vizitat de turisti si se pot face tururi ghidate in interiorul castelului. Tot ce ati citit si de inca multe ori pe atat veti auzi de la un ghid minunat. Sebastian este numele lui si este pasionat de istoria locului si stie o multime de detalii. Un tur dureaza 45 de minute si incepe la fiecare ora fixa. Este singura posibilitate de a intra in castel.

Exista o cladire unde sunt spatii de cazare pentru cei care doresc sa se cazeze aici precum si un restaurant unde se servesc mancaruri traditionale. Noi am gustat din bucatele de post preparate, zacusca de casa, vinul  fiert aromat. Linistea, calmul si frumusetea locului sunt completate de maicile ce trec tacute prin curte. Nu e usor sa impletesti viata monahala cu cea a mirenilor ce viziteaza locul dar au gasit cumva un echilibru.

Este destul de pretentios numit “castel” neavand marimea unuia ca Bran sau cel al Huniazilor dar crenelurile, blazonul familiei ce cuprinde un leu si o cruce cu un sarpe inconjurat pe ea, zidurile masive, ferestrele pretentioase si in general aspectul somptuos fac denumirea meritata.  Micul cimitir unde sunt ingropati fosti membrii marcanti ai familiei, biserica, peretele cu inscriptii, manastirea, uriasul arbore gilko biloba sunt de asemenea puncte de atractie.

Romania are mosteniri uriase lasate de strabunii nostri. Chiar daca in istoria noastra au fost perioade in care nu am stiut sa le apreciem, tine de generatiile de acum si de cele viitoare sa le readucem la viata. Incet incet, pentru ca orice lucru valoros se construieste in timp, refacem tezaurul Romaniei.