Jocurile video, metodă eficientă pentru combaterea stresului
Stresul combatut cu jocurile video
Jocurile video sunt ideale pentru persoanele în căutarea unei surse de distracție, dar și pentru cele care vor să scape de rutină și de stres. Prin această metodă, frustrările și stările irascibile sunt canalizate mult mai ușor. În plus, deoarece creierul e atent la activitatea întreprinsă, nu ne mai gândim la lucrurile care ne deranjează și ne consumă.
Beneficiile gaming-ului nu se opresc aici. Jocurile video pe smartphone-uri, PC-uri, console sau tablete îmbunătățesc abilitățile de luare a deciziilor, gândire strategică sau memoria. De asemenea, ajută la identificarea soluțiilor la problemele de zi cu zi, capacitatea de-a lucra în regim multitasking și uneori, sub presiune. Totodată, gamerii au o mai bună orientare în spațiu și au un mai bun control asupra abilităţilor motorii.
Printre cele mai populare jocuri din lume care îți antrenează mintea, dar și răbdarea se află poker online.
Un studiu făcut de cercetătorii de la Universitatea din Illinois din Sud a arătat că poker-ul este bun și pentru sănătatea mentală deoarece creierul tău este destul de implicat în această activitate. Practic, este un joc la care trebuie să fii tot timpul pe fază și să iei cele mai bune decizii, anticipând miscările adversarilor. Poker-ul este un joc care îți tine mintea ocupată și antrenată, iar acest lucru îți poate aduce beneficii pe termen lung, notează SiintaSITehnica.
Mai mult, conform aceleiași surse, poker-ul ajută jucătorul să fie mai disciplinat și să aibă mai multă răbdare. De asemenea, tot potrivit studiului realizat de Universitatea din Illinois de Sud, jocurile de noroc și în special poker-ul au menirea de aduce fericire atunci când se joacă strict de distracție. Practic, cercetătorii de aici au arătat că oamenii care se distrează la jocuri de noroc sunt mai fericiți decât cei care folosesc ca sursă de amuzament televizorul.
Beneficii surprinzatoare asupra sănătăţii mentale aduc și alte jocuri. FIFA și Call of Duty care sunt jocuri multiplayer dezvoltă abilitățile de socializare. Astfel, jucătorii pot să își lege mai ușor relații cu cei din jur și să lege noi prietenii. Studiile efectuate pe copiii pasionați de gaming au demonstrat că cei care erau angrenați în mai multe jocuri video aveau relații sociale mai sudate, rezultate bune la învățătură și lucrau mai bine în echipă. Pe lângă asta, aceste gen de jocuri ajută la o mai bună coordonare mâini-ochi, dar și la dezvoltarea spiritului de observație.
Un alt joc care motivează şi dezvoltă abilităţile cognitive, bazându-se mai degrabă pe strategie decât pe noroc este League of Legends. Jocul necesită reacţii şi decizii rapide, care pot însemna diferenţa dintre viaţă şi moarte în mediul virtual.
Jocurile strategice din seria SIMS simulează viață. Se concentrează în întregime pe viața personajelor virtuale, iar jucătorul are control asupra activitățile lor pe care le întreprind zilnic. Dezvoltarea imaginației, a creativității, dar și stimularea empatiei, sunt câteva dintre avantajele unui astfel de joc.
Jocurile online pot oferi alinare psihicului, însă pot ameliora şi durerile fizice. Acest lucru este posibil, susţin specialiştii, prin distragerea atenţiei de la probleme către ceea ce trebuie făcut în cadrul jocului. Există şi dovezi palpabile că acest beneficiu este real: un grup de soldaţi care au jucat „Snow World”, un joc care presupune aruncarea bulgărilor de zăpadă în diverse ţinte, au luat mult mai puţine medicamente contra durerilor în timpul recuperării, oamenii de ştiinţă punând pe seama jocurilor video acest fapt, potrivit Ce se întâmplă doctore?
Suprinzător sau nu, specialiștii au descoperit că anumite jocuri îți pot menține inima sănătoasă. Majoritatea jocurilor pe calculator nu presupun un efort fizic intens, însă există şi jocuri speciale, de ultimă oră, care prin intermediul generaţiilor noi de console îndeamnă la mişcare fizică. Jocurile Wii Fit sunt printre cel mai bine privite astfel de jocuri, au aprobarea Asociaţiei Amerciane a Inimii şi au capacitatea de pune toţi muşchii în mişcare, evitându-se astfel depunerea kilogramelor şi îngroşarea arterelor, principalii factori de risc pentru bolile de inimă, precizeaza sursa menționată anterior.
Totodată, conform Ce se întâmplă doctore?, specialiştii de la Universitatea din Rochester au descoperit, în urma unui studiu făcut în 2010, că persoanele ce suferă de cataractă îşi pot îmbunătăţii vederea prin jocurile de acţiune ce implică tragerile la ţintă în viteză sau similare. Jucătorii îşi ascut simţul vizual prin identificarea detaliilor de dimensiune mică şi prin recunoaşterea nuanţelor de gri, iar pe termen lung, anumite jocuri video pot genera o privire mai ageră, atenţie sporită asupra detaliilor şi o mai bună percepţie.
O alta cercetare efectuat pe subiecţi care sufereau de stres şi depresie relevă că aceştia şi-au exprimat mai uşor frustrarea şi agresivitatea apelând la jocuri video, iar astfel s-a înregistrândat o îmbunătăţire a stării lor generale.
Nu în ultimul rând, acest hobby oferă șansă de a redescoperi copilăria, chiar și pentru câteva ore petrecute în fața ecranului. Reîntoarcerea la joc, la acea sursa de bucurie, ajută din nou la diminuarea stresului și te face implicit mai fericit.