Casablanca…un rol, un film, mai multe vieti.

Maroc – Casablanca

Claudia povesteste…

   Ultima zi a vacanței în Maroc, a fost destinată pentru Casablanca. Imagini…frânturi din filme…fragmente de melodii se amestecau în capul meu de parcă aș fi văzut un film aievea. Fără să știu, urma să joc un rol într-ul film de dragoste. Un film real, cu un rol la fel real pentru care aveam să primesc un premiu constând în certitudinea că Dumnezeu există.

20141023_151535   Prima oprire am avut-o la Moscheea Hasan al II-lea, a doua ca mărime din lume. În fața turnului ce triumfa exact pe malul Oceanului Atlantic, am rămas fără cuvinte, cu capul plecat pe spate, încercând să-i cuprind dintr-o singură privire toată imensitatea. Construită pe malul Oceanului, Moscheea părea străjerul lui, asemenea unui soldat care își face datoria indiferent de anotimp. Și pentru că tronul lui Dumnezeu este pe ape, imensitatea avea rolul de a-i oferi Divinității un loc în care să se oprească pentru o veșnicie. Ocean și ape…cer și infinit…albastrul infinit din văzduh amestecat cu azuriul învolburat…priveliști pe care le puteai închide în tine, pentru a le păstra pentru multe vieți de acum înainte.

[Best_Wordpress_Gallery id=”41″ gal_title=”casablanca 1″]

   După o așteptare de câteva minute, timp în care ni s-au lipit niște stikere pe haine, semn că intrarea era plătită, cu papucii de stradă îndesați bine în pungile de plastic oferite, am pășit în casa lui Dumnezeu. Și dacă până atunci credeam că le-am văzut pe toate, în câteva secunde mi-am dat seama că ceea ce ochii mei trecuseră prin sita sufletului nu însemna încă nimic. Luxul din interiorul Moscheei avea să mă facă să-mi răstorn încă o dată capul pe spate, în încercarea de a cuprinde cu ochii, albastrul incredibil al cerului ce se ivea de după un acoperiș mobil. Candelabrele din sticlă de Murano, coloanele albe și imense pe lângă te simțeai o fărâmă din aluatul plămădit de Dumnezeu, marmura de culoarea nisipului, nenumăratele încăperi cu destinații diferite te făceau să crezi că ai avut norocul să atingi paroxismul luxului pe pământ.
Deschisă la orice oră pentru marocani, pentru că ei intrau acolo la rugăciune, imensitatea își oferea frumusețea și celorlalți muritori de rând. Și poate că acolo, lângă tronul lui Dumnezeu, privind în jos, prin sticla sub care se oglindea Oceanul și în sus, prin tavanul ce se glisa într-o clipită, era locul perfect în care să-ți poți da seama că Dumnezeu este unul singur. Aveai simțământul că, indiferent de rugăciunea pe care o invocai, cu voce tare sau în gând, Divinitatea te primise în casa ei, fără să te întrebe nici măcar o secundă despre apartenența ta religioasă, despre păcate, reguli încălcate sau alte asemenea. Acolo, pe brațul jilțului Său, te simțeai frate cu toți muritorii de pe pământ și ai fi putut accepta chiar, că acelea pot fi ultimele clipe trăite în această viață, fericit că în sfârșit, L-ai găsit pe Dumnezeu.
Cu pielea ridicată de emoții, cu ochii hulpavi în cuprinderi cât mai multe, cu inima cât un purice și cu sufletul deschis, pășeam cu sfială, din încăpere în încăpere, plimbându-mi tălpile când pe marmura încălzită, când pe covoarele imense ce păreau țesute în atelierele îngerilor. Coborând scările ce păreau că duc spre cămările în care aveai să descoperi bogății ascunse, având în vedere luxul descris mai devreme, am întâlnit la etajul inferior băile amenajate în stil turcesc și fântânile străjuite de marmură în formă de petale de flori. Și dacă pe flori te-ai fi temut să calci, în piscinele din băile ce se întindeau în fața ochilor te-ai fi aruncat asemenea unui porumbel ce-și trăiește fericirea la prima plutire. Mozaicul cu inserții albastre care se vedea sub apă îți crea senzația că dacă te vei arunca în apă vei pluti prin aer. Un dram de nebunie sau poate câțiva ani mi-au lipsit pentru a face un gest pe care l-am simțit la prima secundă de negândire. Poate că uneori e bine să nu te gândești prea mult atunci când simți că vrei să faci ceva doar cu sufletul. Poate că alteori e bine să-ți înfrânezi pornirile lăuntrice pentru că firesc este să gândești cerebral, iar cu sufletul doar să simți sau să visezi ceea ce poți face. Însă, privind acum, îmi dau seama că ar fi trebuit să-mi ascult sufletul și să mă lansez subit și netrecut prin filtrul gândirii, într-un zbor pe care aveam să-l simt toată viața. Sau poate că inima îmi spunea să-mi păstrez acel zbor pentru următoarea vizită în Maroc, pentru că acolo mi-am dat seama că aceea nu avea să fie prima și ultima mea înfățișare pe acele pământuri. Pentru că doar o zi era infinit de puțin să pot cuprinde cu ochii și cu sufletul tot ceea ce niște muritori construiseră sub oblăduirea lui Dumnezeu și la îndemnul regelui Hasan al II-lea. Și pentru că nimic în lumea aceasta nu e întâmplător, dintre coloanele imense, străjuite de ușile electrice, s-a întrezărit la un moment dat, o coadă stufoasă, ce-și plimba agale stăpânul…un motan cu tendință de supraponderal, așa…ca și cum ar fi arătat că el e stăpânul acolo și trebuie să-l tratezi ca atare. Spun că nimic nu-i întâmplător, pentru că ador pisicile și în anumite momente din viață, ele au jucat un anumit rol în existența mea. Ei bine, am simțit că pisica durdulie era un semn trimis de Divinitate pentru a mă îndrăgosti definitiv de acel loc. Aveam să aflu că el chiar era stăpân acolo, pentru că aparținea ghidului, implicit Moscheei. Imagini din Istanbul mi-au trecut fulgerător prin minte, pentru că acolo îl cunoscusem pe Gli, motanul de la Hagia Sophia.

[Best_Wordpress_Gallery id=”43″ gal_title=”casablanca 2″]

Ieșind afară din imensitatea albastră, am poposit câteva clipe pe o margine de piatră din apropiere. Chemarea la rugăciune, acompaniată de valurile ce se spărgeau de peretele de lângă Moschee avea să fie tușa finală pe sufletul meu, asemenea unei ștampile aplicată definitiv pe o carte poștală pe care cineva, cândva, așternuse un mesaj scurt, plin de pasiune și de simțiri adevărate. Am micșorat imaginea ce se întindea în fața mea, am transformat tot ceea ce vedeam într-o carte poștală, am scris pe ea câteva cuvinte trimise către mine cea din altă viață și am aplicat la final o ștampilă înmuiată în sufletul meu. O port cu mine permanent, o citesc și îi adulmec aroma, ca și cum mi-aș cufunda inima și mintea în lada cu amintiri pe care le-am strâns prin peregrinările mele. Iubesc Marocul, iar dragostea pe care i-o port e una din care aș putea trăi lejer câteva vieți fără să mă mai îndrăgostesc de ceva sau de cineva. Respir din amintiri frânturi de Ocean și clipesc printre cioburi de stele. Mă hrănesc cu aromă de civilizații străvechi și beau din pocalul plin cu polenul sufletelor oamenilor de acolo.
Voi reveni și-mi voi plimba pașii prin aceleași locuri prin care i-am purtat acum aproximativ un an…sau într-o viață anterioară…sau poate într-una viitoare!

mm

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Comments

comments

43 thoughts on “Casablanca…un rol, un film, mai multe vieti.

  1. Intotdeauna am apreciat felul in care ne descrii locurile minunate in care calatoresti .Fapt pentru care te felicit , si mi-as dori sa ma bucur si eu de acestea cat mai curand posibil ! Da …cu siguranta Maroc este pe lista mea de proritati !

  2. Superba descriere…mi-as dori si eu sa ajung acolo.Am citit tot ce ai scris despre Maroc si mi se pare fascinant! Sper sa trăiesc si eu experiențele frumoase de care ai avut tu parte!Macar o data in viata!

    1. Iar daca ai un vis si-l urmezi, acesta se va indeplini! Te vei indragosti cu siguranta de Maroc si-ti vei dori sa revii acolo iar si iar si iar!

  3. Foarte frumoasa prezentarea. Ai reusit sa ne faci, pe cei care nu am fost prin acele locuri, sa ne dorim sa le vedem si sa petrecem un concediu in Maroc. Felicitari Claudia!

  4. Auzisem multe despre Moscheea de la Casabanca, insa nu mi-am imaginat ca cineva poate descrie atmosfera de acolo atat de frumos! Merci ca mi-ai impartasit din experienta ta! Fii mandra: m-ai convins sa vizitez Marocul!

  5. Parca e si mai frumos decat imi aminteam! Doar tu puteai descrie atat de frumos cea mai impresionanta moschee pe care am vazut-o vreodata!

  6. Nu am plecat niciodata din Romania. Insa din povestile tale simt ca am vizitat deja Marocul. Asteptam si alte destinatii pentru a-mi largi orizonturile!

  7. Foarte frumoasa destinatia, deja calatoresc cu gandul doar citind gandurile tale. Mi-ar placea sa vad in realitate dar ramane doar un vis.

  8. O destinatie perfecta , m-a fascinat intotdeauna lumea araba ,cred ca intr-o viata anterioara am trait acolo :)) mi-as dori sa ajung candva in Maroc , in orasul albastru ,in Marele Canion al Marocului , pe platourile de filmare unde s-a turnat Gladiator

    1. Exact aceleasi simtiri le am si eu, ca am trait acolo intr-o viata anterioara. Din fericire eu am ajuns si la Marele Canion si la Studiourile Atlas. Iti doresc si tie sa ajungi acolo!

  9. O poveste frumoasa care a reusit sa ma transpuna in acele locuri minunate. Te invidiez pentru sansa pe care ai avut-o de a vizita Marocul si Casablanca dar, in acelasi timp iti multumesc ca ai impartit cu noi emotiile si impresiile acestei minunate calatorii.

    1. Intotdeauna impartasesc povestirile de vacanta cu prietenii mei. As vrea ca toata lumea sa ajunga prin acele locuri, iar pana atunci macar sa poate vedea imagini si prin intermediul cuvintelor mele sa ajunga acolo cu gandul si cu imaginatia.

    1. Multumesc! Daca simti ca vrei sa pleci, pleaca! Nu sta sa cantaresti anumite motive care te-ar face sa nu pleci! Urmeaza-ti inima!

  10. Frumoase cuvinte, frumoasa descriere si incredibila constructie ! Imi e dor de tot ce inseamna Maroc dar parca tu ne mai alini dorul cu ale tale cuvinte <3

    1. Stii ce-ar fi minunat? Sa ajungem din nou in Maroc si sa vedem locurile prin care deja am trecut, dar cu alti ochi. Si de ce nu, sa vedem si alte locuri noi!

Lasă un răspuns