Istoria din Berlin…

Cum iti accepti istoria! Memorialul Holocaustului evreilor ucisi in Europa.

     In liceu, facusem o pasiune la istorie pentru al doilea razboi mondial. Am citit enorm de mult, literatura si de fantezie si documentara despre acele vremuri. Nu imi imaginam ca o sa ajung in Berlin pe acele vremuri si oricum, germanii ( cei din vest mai ales ) ne erau prezentati ca fiind niste bau bau drogati, someri si razvratiti in permanenta. Cine a trait timpurile acelea stie despre ce vorbesc! Intamplarea a facut sa ajung in Berlin si toata pasiunea din copilarie a revenit. Nu m-am documentat prea mult despre oras, altcineva are sarcina asta, dar am intalnit doua locuri extraordinare. Un ghid ne-a dus sa vedem Memorialul Holocaustului. Muzeu, memorial, mausoleu…nici nu stiu cum sa-i zic…

     Stiti si ati auzit cu siguranta despre Auschwitz, Buckenwald si alte lagare de exterminare din Germania nazista. Nu cred ca cineva care citeste randurile astea nu a auzit de “solutia finala” – uciderea tuturor evreilor din Europa. O nebunie a lui Hitler si a celor care stateau alaturi de el. Iar revin la vremurile vechi si vreau sa va spun despre o carte in care se povestea despre Auschwitz, citita in copilarie. Mi-a marcat educatia vis a vis de istoria contemporana. In Romania nu se sufla o vorba despre pogromul evreilor din 1941 deci nu aveam de unde sa stiu ca si noi am facut asta. Uram Germania.  Cifra de 6 milioane de evrei ucisi/arsi/ingropati/deportati era dincolo de intelesul meu… Stalin cica ar fi avut o vorba “100 de oameni ucisi inseamna genocid/ un milion inseamna statistica”! Dupa ce am avut acces la informatie, gandind cu propriul neuron, cifra de 6 milioane o consider exagerata dar “invingatorii scriu istoria”! In fine…nici nu conteaza 6 milioane sau 2 sau 3 sau 5? E uimitor. Statistica, nu-i asa? Nu e uimitor…E terifiant! Inchipuie-ti ca tu si toti cei pe care-i stii sunt ucisi pentru ca sunt bruneti, sau ortodoxi sau din Moldova/Muntenia/Ardeal…imaginea e alta acum.

     Revenind la Berlin, am ajuns datorita lui David, ghidul nostru, la…nu stiu..spatiul unde se afla mausoleul Holocaustului iar in subsol muzeul. Cum pleci de la Brandenburg prima la dreapta apoi iar dreapta, 5 minute pe jos. O zona cam cat piata din fata de la Palatul Parlamentului dar pe dreptunghi oarecum.  E locul unde am simtit cum berlinezii isi accepta istoria si in mod diferit de alte popoare incearca sa nu mai faca aceleasi greseli! Asta am simtit in restul orasului vazand cum accepta oameni atat de ciudati/diversi/diferiti de ceea ce inseamna german clasic Un loc viran a fost transformat intr-un loc unde se plimba turisti. Ce vezi? Pai…niste blocuri de ciment! Iti da senzatia unui cimitir, blocuri de beton dreptunghiulare, spatii egale, coridoare stramte, inaltimi diferite, nici un nume, nici un inscris, in mijloc terenul se adanceste dar daca te uiti din margine inaltimea blocurilor este relativ egala. Nu e impunator, nu e sofisticat…e pur si simplu tulburator. Un cimitir cu anonimi. Interpretabila si de discutat perceptia mea…pentru ca asta s-a vrut!Aproape 2750 de blocuri cenusii, sunt aliniate perfect, riguros, germanic si descriu simbolic uciderea unui popor. A fost o idee din 1999 a unei jurnaliste si a unui istoric si a fost inaugurat in 12 mai 2005.

      A costat 25 de milioane de Euro sa faca acest spatiu si muzeul de sub el, prima data s-a vrut inscrierea tuturor celor care au murit pe o platforma imensa, plata,  apoi din respect pentru cei care nu au fost identificati s-a renuntat la idee. Nu au vrut sa fie prezenti doar cei cu acte ci toti cei care au murit in acele timpuri. Macar simbolic…Poti insa in muzeu, intr-un loc special, sa cauti un anumit nume, sa afli daca a fost deportat sau unde si cand a murit. Germanii sunt extraordinar de ordonati, nu-i asa? Nu s-au dezmintit nici cu evidentele acestea. In site aveti si limba romana deci nu ma apuc sa va mai scriu programul si cat costa…Daca esti slab de inger, daca ai un copil mic, daca durerea, groaza, suferinta, te impresioneaza…nu intra in muzeu. Mai bine… La inca 5 minute de mers pe jos de aici se afla parcarea unde pe vremuri exista gradina Cancelariei lui Hitler. Locul unde cei din SS au incercat sa arda trupul lui si trupul Evei Braun dupa ce s-au sinucis. Poate e ironia sortii, poate locul pentru memorial a fost ales special…nu stiu. Dar e ciudat ca locul unde a murit ucigasul lor sa se afle atat de aproape de locul unde sunt ei comemorati.

      Cu ce am ramas? Muzeul? Memorialul de sus? Impresii despre Berlin? Ce fel de impresii? Am inteles cat de gresit este sa urasti pe cineva pentru ca nu e ca tine! Am simtit o emotie incredibila provocata de niste blocuri gri de beton… Am vazut cum Berlinul si germanii accepta greselile, le recunosc, si le asuma si incearca sa isi ceara iertare intr-un fel solemn si demn. Se simte durere acolo, se simte furie, se simte regret… Sa avem grija ce facem in viitor. E atat de fragila lumea noastra…