Aventuri cu gasca prin Cernauti…

Vama ucraineană-un obstacol

    După lungi încercări de a-i convinge pe părinții mei să mergem la Cernăuți, am reușit să plecăm în duminica de înaintea Crăciunului.(au cedat greu din cauza experiențelor neplăcute pe care le-au avut în trecut în Ucraina). Ne-am înarmat cu răbdare și ne-am pornit pe la ora 8. Drumul din Suceava până în Cernăuți (≈80 km) se împarte în două părți. Prima, pe teritoriul României, până la Siret(≈40 km)-unde se află punctul vamal și a doua, pe teritoriul Ucrainei, până la Cernăuți(≈40 km). Multe persoane care stau aproape de zona de frontieră merg în acest oraș doar pentru cumpărături și pentru a alimenta mașinile cu carburant (care este cu mult mai ieftin la ei: aproximativ 4 le benzina, sub 4 lei motorina). Așadar, deja am început cu stângul deoarece, fiind duminică și înainte de sărbători, am stat la cateva cozi destul de măricele.
   Primul hop-la vamă.

   Am ajuns aici în jurul orei 9, iar coada nu era foarte mare(chiar acceptabilă comparativ cu cele pe care le mai prinseseră ai mei). De știut este faptul ca toată lumea povestește că în Vama Siret corupția este ”la ea acasă”. Din păcate, este adevărat! La vama româneasca nu se mai practică atât de mult darea/ luarea de mită, însă vecinii ucrainieni mi s-au părut de-a dreptul nesimțiți la acest capitol. Cu toate că nu am călătorit atât de mult cât mi-aș fi dorit, am trecut de suficiente granițe și am înțeles care sunt(în general) formalitățile vamale. Aici este diferit și de-a dreptul ciudat! Să vă explic! Ucraina este una dintre țările care nu sunt membre ale Uniunii Europene, deci poți pătrunde pe teritoriul său numai dacă deții un pașaport. Totul ok până aici, însă din cauza fluxului de persoane care trec regulat vama pentru cumpărături, lucrurile au luat o întorsătură greșită. Pe lângă cei care cumpără câteva chestii și se întorc acasă, se strecoară și zeci de contrabandiști. Vameșii îi bagă pe toți ”în aceeași oală”! Pentru a putea trece, trebuie să le oferi ”tradiția”! Nu îi interesează scopul cu care intri în țara lor. Ca o paranteză, mi s-a părut de-a dreptul dubios și faptul că pe o gheretă era scris maaare cu roșu ”customs control”.O fi o pură coincidență ca acest cuvânt are dublă conotație în limba engleză, însemnând atât ”vamă”, cât și ”obicei, datină, tradiție”? La vama românească verificările au decurs în mod normal. Am dat pașapoartele vameșului de la ghișeu, care le-a controlat la calculator și ni le-a dat înapoi.Un alt vameș ne-a rugat să deschidem portierele, s-a uitat în mașină (fără să ne pună să coborâm) și ne-a atenționat cu privire la limitele de alcool și țigări pe care le putem introduce la întoarcere în România.Cam atât despre vama românească, trecem la ucrainieni unde începe și ”distracția”! Am înaintat cam un kilometru și am observat niște piloni colorați în galben și negru ce reprezintă oarecum o poartă. În dreptul ei ne-așteaptat un nene-soldat cu o figură sovietică, rece, care avea în mână un carnet.Ne-a cerut pașapoartele, a scris pe o foaie numărul de înmatriculare al mașinii și câți pasageri eram în aceasta.Acel bilețel este necesar pentru a putea trece mai departe, însă nu ni l-a dat și a întins înapoi pașapoartele spunând foarte nervos ”problem”. Având experiență, tata a înțeles care era adevărata problemă-lipsea ”tradiția”. I-a pus banii subtil sub pașapoarte și i le-a dat înapoi. Nenea-soldatul a făcut o scamatorie, iar în următoarea secundă am mai văzut doar bilețelul de care aveam nevoie pentru a putea înainta.Uimitor! Probabil la angajare cei ce lucrează pe acest post dau și o probă neoficială de talent, altfel nu-mi explic! Am mai mers câțiva metri și am intrat în vama propriu-zisă, unde erau cozi cu toate că există patru benzi. Am așteptat aici până o doamnă la fel de indispusă a preluat pașapoartele, permisul de conducere, talonul mașinii, Cartea Verde și nu în ultimul rând bilețelul primit (de această dată am pus și ”tradiția” pentru a nu mai întâmpina aceeași problemă ca înainte). După vreo 30 de minute s-a întors cu toate cele precizate anterior, plus o ștampilă pe nelipsita foiță. Următorul pas- un nou control al documentelor, în unele cazuri și al mașinii. Am primit ștamplilă și de aici, apoi am continuat drumul spre o altă ”poartă” de ieșire unde un alt ucrainean țâfnos aștepta să îi predăm biletul cu ștampile. În concluzie, în vama ucraineană treburile merg foarte prost, pe bază de ”tradiții” și foițe )!
Dacă întâmplările din vamă nu v-au fost de ajuns pentru a vă pierde cheful de a călători spre nord, așteptați să vedeți ce ni s-a mai întâmplat! La doi-trei kilometri distanță de frontieră am fost opriți de poliție. Șase polițiști (de zece ori mai morocănoși decât compatrioții lor cu care am interacționat anterior) ne-au înconjurat mașina de parcă am fi fost cei mai mari infractori. Adevărata problemă era că nu circulam cu luminile aprinse. Amenda minim 1700, maxim 2700 de grivne (1 UAH≈0.18 RON).I-au spus tatălui meu că trebuie să îi rețină pașaportul și permisul până ce merge la bancă să achite amenda sau le poate recupera a doua zi de la Poliția din Cernăuți. De fapt, interesul domnilor nu era ca noi să plătim amenda, ci să le dăm lor bani, tocmai de asta l-au bagat pe tata în mașina lor ca să-l ”aburească”. Au negociat ei o vreme, până când mama a început să îi înjure și i-a zis lui tata să renunțe și să mergem să plătim amenda. Cred că s-au speriat de mama și în cele din urmă, le-am dat 60 de lei românești și am plecat. Am uitat să fac câteva precizări:

• 1.majoritatea ucrainienilor din această zonă știu perfect limba română, însă nu o vorbesc (deci polițiștii au înțeles ce a comentat mama și pană la urmă au cedat pentru că nu le convenea să platim legal amenda);
• 2.cea mai mare greșeală a tatălui meu a fost că a vorbit în rusă cu ei și, practic, l-au luat ”de prost”;
• 3.într-adevăr, în legislația lor scrie ca trebuie să ai mereu luminile aprinse dacă circului în afara localității între 1 octombrie și 1 aprilie.

    După aceasă experiență îmi venea să le zic a lor mei că vreau să ne întoarcem acasă! Categoric au dispărut toate planurile mele cu privire la excursia la Sankt Petersburg. Nu cred că voi mai dori să văd curând figuri sovietice.

Cernăuți-suflet ucrainean pe pământ bucovinean

    După câteva ore petrecute în vamă, am traversat Codrii Cosminului (unde oastea lui Ștefan cel Mare a învins armata poloneză în bătălia din octombrie 1497) și am ajuns destul de repede pe străduțele pavate ale Cernăuțiului. Am trecut de gară (pe lângă care am văzut un tanc ridicat pe un piedestal în cinstea Armatei Roșii), am traversat și Prutul, iar prima oprire am facut-o la un centru comercial-Karavan. Aici am luat micul dejun, am schimbat bani (1 UAH≈0.18 RON) și ne-am familiarizat cu prețurile achiziționând câteva suveniruri. În cadrul aceluiași centru comercial, în zona de distracție, mi-au atras atenția în mod deosebit două chestii: un patinoar aflat într-un cadru interesant și un labirint cu oglinzi (nu am încercat, însă cu siguranță aș fi dat cu capul de câteva în încercarea de a ieși de acolo).

Ne-am continuat aventura pe tărâmul Bucovinei de Nord mergând spre centrul orașului. Prima dată, am intrat în Catedrala Ortodoxă ”Pogorârea Sfântului Duh” care mi-a atras atenția în mod deosebit chiar din exterior datorită culorii neobișnuite pe care o are-roz bombon.Cu toate că era duminică, două doamne dădeau cu mătura de zor în interiorul bisericii.Pe lângă asta, am mai întâlnit câteva chestii interesante:

• 1.pe marginea fiecărei icoane există câte o batistă cu care trebuie să o ștergi înainte și după ce te închini;
• 2.înauntrul icoanelor, sub sticlă era plin de bijuterii lăsate la sfințit;
• 3.în fața altarului, în partea stângă există două lăzi mari pe care (cred eu) scrie vii și morți…nu am reușit să aflu la ce folosesc;
• 4.am regăsit același tip de cruce văzut cu ceva vreme în urmă la Mânăstirea Basarbovo în Bulgaria-cică se numește cruce de Lorena și cele două linii pe care le are în plus față de cea latină reprezintă căile raiului și a iadului.

    Fiindcă Cernăuțiului i se mai spune și ”Mica Vienă”, iar la Wien Weihnachtsmarkt n-am ajuns inca, mi-am propus ca măcar aici să merg la Târgul de Crăciun din Piața Centrală. Zis și făcut! M-am plimbat vreo oră printre localnicii care duhneau a alcool și tarabele pline cu surprize culinare! M-a enervat faptul că vânzătorii nu știu deloc engleză, nici măcar la ”how much” nu pot răspunde! În legătură cu prețurile…le-am presupus ori ne-am înțeles prin semne.Din curiozitate, am cumpărat ceea ce avea toată lumea în mână-un cartof pe băț în formă de spială numit Tornado-15 grivne.  Ador la Târgurile de Crăciun că toți oamenii sunt fericiți (aici unii chiar exagerați ).M-a amuzat faptul că era o coada de vreo 500 de metri în fața căsuței lui Moș Crăciun, la care stăteau mai mulți adulți decât copii!

Am lăsat brăduțul în urmă și am plecat spre strada pietonală Olga Kobîleanska (scriitoare de origine ucraineană care a fost născută la Gura Humorului). Pe drum, am trecut pe lângă un parc la intrarea căruia se află un monument sub forma unui obelisc închinat eroilor sovietici din Al Doilea Război Mondial. Am mai coborât puțin pănă am ajuns pe pietonală, lângă o caleașcă în care toată lumea își facea poze. Am ales să ne îndreptăm spre Primărie și am luat la pas strada plină cu magazine și restaurante admirând încântătoarea arhitectură tipic habsburgică. Primăria- o clădire mare de un albastru deschis.

    Ca fapt divers, am observat că ucrainienilor le place să își coloreze clădirile; folosesc albastrul, rozul, galbenul, verdele.

După sfatul unei localnice, de la Primărie am urmat linia de troleu până am ajuns la renumita Universitate din Cernăuți. Drumul este plin de cafenele și de clădiri ale celor 11 facultăți din cadrul său. Aici am ajuns în jurul orei 15 și am avut un mare noroc pentru că, ghidul tocmai începea un tur (25 de grivne pentru adulți și 5 grivne pentru elevi/ studenți). Pe la 1864 acest ansamblul de clădiri a reprezentat reședința Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei şi Dalmaţiei. Ulterior, în 1875, a fost înfiinţată Universitatea prin hotărârea împăratului austriac Franz Joseph. Funcționau câteva facultăți: de teologie, de drept, de filosofie, iar principala limbă de predare era germana. După trecerea sub stăpânire sovietică, Mitropolia a fost desființată și toate clădirile au revenit Universității. În prezent aceasta poartă numele lui Iurii Fedkovici, scriitor ucrainean. Ce mi-a plăcut? Grandoarea încăperilor și istoria lor. Prima în care am pătruns este Sala de Marmură care are o deosebită importanță istorică, aici semnându-se în noiembrie 1918 unirea Bucovinei cu România.Am continuat turul trecând prin salonul în care se desfășoară ședințele Senatului Universității. Aici se află două oglinzi venețiene despre care se spune că sunt suflate în șase foi de argint. Spre final, am vizitat și Salonul Albastru unde este expus bustul arhitectului întregului ansamblu- Josef Hlávka. Înainte de a părăsi complexul de clădiri, am intrat și în biserica închinată celor Trei Ierarhi: Vasile, Grigore și Ioan.

După vizitarea Universității, am hotărât împreună cu ”trupa” să luăm un troleu sau un autobuz pentru a ne întoarce în centru.Puteam alege dintre troleul 1(1,5 grivne/persoană) și autobuzul 5(3 grivne/persoană). Am ales autobuzul (care m-a făcut să îmi amintesc de dolmuș-ul turcesc), iar la urcare am fost singurii pasageri. Am văzut în dreapta șoferului o cutie mare cu bani puși pe categorii și am înteles că lui va trebui să îi plătim.După următoarele stații, autobuzul s-a umplut! Ghiciți cum își plăteau oamenii cursa !? Pe principiul ”din mână în mână până în fund(scuze, față!) la…..domnul șofer”.Culmea era că dădeau și bani mai mulți și ăla mai dădea și rest! Și așa ne-am distrat copios transferând bani prin autobuz până am ajuns la destinație!
Înainte de plecare, am pornit din nou pe pietonala Olga Kobîleanska pentru a lua masa. De această dată am admirat vitrinele cu beculețe mai mult decât arhitectura! Un nene care cânta în mijlocul străzii la vioară m-a făcut să îmi amintesc de atmosfera vieneză din Stephansplatz…Dar totuși eram la Cernăuți și căutam un restaurant bun! Ce poate fi mai potrivit decât un restaurant în care să mănânci ca la mama acasă și să bei ca la tata la cramă, adică unul românesc? Așadar, am intrat în Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi care, pe lângă Librăria ”Mihai Eminescu”, mai găzduiește și Cafeneaua București. Aici atmosfera românească este completată perfect de o ospătăriță amuzantă! (Servește ceai din plante ”de pe câmp”, apă ”cu gaz” Mă întreb:cum mai ajungeam acasă dacă am ar fi băut gaz?! ) Ca prețuri și aici a fost foarte ok, un fel principal și căte o apă sau un ceai pentru cinci persoane au costat sub 100 RON.
După masă, am pornit spre casă înarmați cu răbdare pentru a trece mai ușor peste orele ce urma să le petrecem în așteptare.

    Pentru cei mai curajoși, e bine de știut că am primit recomandări pentru a vizita pe teritoriul Ucrainei: capitala Kiev, Cetatea Hotin, Mănăstirea Bănceni, iar în regiunea Cernăuți-Bazarul Kalinka și Mormântul lui Aaron Pumnul.

Articol scris de Oana Crismariu.

Mă numesc Oana și sunt studentă în anul doi la ASE, Facultatea de Business și Turism. De mică mi-a plăcut să mă plimb, iar acum scopul meu în viață este să călătoresc: cât mai mult, oriunde, oricând!Asta mă încarcă cu energie pozitivă! Încercați și veți vedea cum e!