ROMANIA

Turist în orașul meu

Te-ai pus vreodată în pielea unui turist în orașul tău?

Noi am fost turiști în orașul nostru! Si am descoperit lucruri superbe.

De ceva timp, Bucureștiul a devenit din ce în ce mai atrăgător pentru turiștii din străinătate. In weekend sau în zilele săptămânii, Centrul Vechi și nu numai, e agitat de perechi sau grupuri ce fac poze și se plimba. Calea Victoriei, Palatul Parlamentului și parcul Cișmigiu sunt și ele printre locurile vizitate.

Crezi ca iți cunoști orașul dar cu ochii în telefon, atent la volan sau cu locuri nevizitate de mult timp, e posibil sa nu recunoști anumite zone care se schimba constant și sa descoperi faptul ca locuri altădată pustii, acum sunt populate cu terase, oameni și lucruri noi.

Ce sa faci o zi în București? Un proiect gândit pe timp de iarna acasă în orașul în care locuim.

Ne-am gândit ca suntem în vizita în București și avem o zi și o noapte la dispoziție sa îl vedem. Ce facem în orașele vizitate sa facem și aici acasă. De unde am porni, ce am pune pe lista, ce am face? Principalul obiectiv al orașului, o zona de distracție, un muzeu, un restaurant tradițional, un hotel unde sa te cazezi. Exact ca într-un city break de afara.

Si am pornit la plimbare. Cu aparatul foto la gat, un rucsac în spate și încălțări comode.

Ne place sau nu ne place, Casa Poporului/Palatul Parlamentului este cea mai cunoscuta clădire din București. Iar lângă ea ( din nou ne place/nu ne place) vom avea foarte curând Catedrala Mântuirii Neamului. Ce va deveni cu siguranța tot atât de cunoscuta. Asa ca punctul de plecare a fost stabilit ca fiind evident platoul din fata Palatului Parlamentului. Loc unde ne-am și întâlnit cu o domnișoara venita din China pentru a doua oara în vizita în Romania. O sa găsiți mereu grupuri mari sau mici de oameni care își fac poze acolo. Platoul este suficient de încăpător pentru toată lumea.

De știut* 
Palatul Parlamentului este considerata a doua clădire guvernamentala din lume după Pentagon. A fost începuta pe timpul perioadei comuniste a Romaniei, in locul fostului cartier Uranus pe cea ce se numea Dealul Arsenalului. Are 84 de metri inaltime, 9 etaje in sus si 9 etaje subterane *din ce stim noi. Nu este terminata in totalitate nici astazi dar se poate vizita si gasiti amanunte despre program si bilete aici.

Am ales sa mergem pe jos în plimbarea noastră și am continuat spre parcul Cișmigiu.

In drum traversezi Dâmbovița și podul Izvor. Bucureștiul este oarecum dezavantajat de faptul ca nu are o apa curgătoare mare care sa îl traverseze. Dâmbovița este mica și rar se umple albia cu totul. Dar are farmecul ei și am văzut un nou trend de a amplasa terase chiar pe marginea sa. E noua ideea și rămâne de văzut dacă va prinde în aceasta vara.

dambovita

Parcul Cișmigiu

Cel mai vechi parc al orașului. Am intrat pe partea cu Bulevardul Elisabeta și aici găsiți câteva clădiri minunate. Liceul Gheorghe Lazăr, Arhivele Naționale ale României, Primăria Bucureștiului. Sunt clădiri din alte epoci, renovate și care arata minunat. Este una dintre zonele păstrate ale orașului.

bulevardul elisabeta

Parcul Cișmigiu arata fabulos vara sau în timpul sărbătorilor de iarna. Iarna, în lacul sau golit de apa se înființează un patinoar dar vara este perioada de glorie. O bucata de verdeața de 15-16 hectare, plina de arbori bătrâni și majestoși, o gradina de vara, locuri de joaca pentru copii, rotonda scriitorilor, concerte ale fanfarei militare în zilele de duminica, lebede și alte pasări în micul lac din spate plus bărcile ce se plimba pe apa putin adânca. Liniște, verdeața, pasări. Băncile specifice parcului sunt pline de tineri și bătrâni ce se odihnesc sau se relaxează. Parcul Cișmigiu este locul unde îți încarci bateriile.

Ieșind prin spate, drumul spre dreapta te duce în inima Bucureștiului!

Ajungi la Ateneul Roman și la fostul Palat Regal, acum Muzeul de Arta al României.

Pe lista aveam un muzeu obligatoriu asa ca Muzeul de Arta a fost următoarea destinație. Împărțit în doua galerii principale – Galeria Naționala și Galeria de arta europeana, are peste 70,000 de exponate.   Este cel mai important muzeu al României și asa cum e firesc nu atrage doar prin exponate ci și prin clădirea în sine. Fostul palat este fabulos în interior și completează expozițiile perfect.

Muzeul de arta este locul unde zgomotul orașului se stinge. Chiar dacă ești în inima Bucureștiului, sălile sunt liniștite și atmosfera este intima și cu parfum de frumusețe. Prea putin prețuit, merita o vizita. Am savurat vizita aici si daca vrei si tu sa ajungi poti afla amanunte despre program, bilete si expozitii de pe site-ul oficial al muzeului

Practic aici am ajuns în zona cea mai frumoasa a orașului. Zona cu Ateneul cu superba statuie a lui Carol I, cu clădiri vechi și impunătoare. Traversând Calea Victoriei poți vizita Memorialul Renașterii și Ateneul. Am mers la pas fără graba savurând ziua calda de februarie.

Pe străduțe ce aduc aminte de ”Micul Paris” am ajuns și la gazda noastră de peste noapte.

Bulevardul Magheru, paralel cu Calea Victoriei, de câțiva ani și-a pierdut din strălucire. Încet încet însa, prin investiții de tot felul, prin renovarea unor clădiri, bulevardul își recâștiga importanta. Nu doar de artera importanta pentru automobile ci și de zona importanta pentru bucureșteni și turiști.  Pentru ca am fost ”turiști” a trebuit sa ne cazam peste noapte undeva. Si am ales cel mai nou loc din București. Nou pentru ca abia s-a redeschis dar de fapt cu o istorie de aproape 90 de ani.

Hotel Lido by Phoenicia

Aici am fost cazați și faptul ca probabil am trecut de mii de ori pe lângă el fără sa intram vreodată a adus noutatea unui ”oraș nou”. Redeschis în februarie 2019, Lido by Phoenicia, acum parte a grupului Phoenicia asa cum ii spune și numele, a pus din nou Bulevardul Magheru pe harta locațiilor de top din București. Renovat și în exterior și în interior cu o grija uriașa la detalii, în același stil cu cel de la prima inaugurare a redevenit un punct important. Atmosfera trista de la intrarea închisa și prăfuita din anii trecuți, a fost înlocuita de jobenul elegant al celui care te întâmpina la recepție. Am ales sa stam într-o camera ce da spre bulevard. Am vrut sa simțim pulsul orașului. Sa auzim zgomotele lui.

Am fost curioși sa vedem ce au reușit sa facă cei de la Lido Phoenicia și am vizitat câteva camere.

Lido by Phoenicia a fost renovat în asa fel încât sa fie păstrate cât mai mult elemente din vechea structura și vechile elemente. Liftul de 90 de ani a fost păstrat ca aspect și doar adus la nivelul tehnologic de astăzi, unele tocuri de ușa originale au fost păstrate și doar recondiționate, tavanul cu stucco s-a păstrat unde a fost posibil, la fiecare etaj pe hol sunt expuse câte 16 tablouri realizate de pictori romani ce reprezinta Bucureștiul interbelic, tablouri ce se pot cumpăra de doritori, în camere au fost aduse piese de mobilier vechi și în general s-a încercat revenirea la aspectul aristocratic al României de atunci.

A fost alegerea perfecta de cazare pentru a simți Bucureștiul frumos.

O zi într-un oraș nou nu poate fi completa fără a încerca mâncarea tradiționala. Am ocolit zona Centrului Vechi, trișând e adevarat, știind ca mâncarea de acolo este ”tradiționala” doar pentru turiștii adevărați. Noi am ales sa încercam nu doar mâncare cu adevarat tradiționala ci și atmosfera specifica.

Restaurantul Delea Noua, nu departe de centru, cu ”mâncare gustoasa și voie buna” a fost alegerea pentru sfârșitul zilei.

Ca sa înțelegeți alegerea, vreau sa va dau câteva nume din preparatele pe care le puteți servi aici. Bucuria lui Ghiță – platou cu ciolan, Boabe uscate înfipte în pita – ciorba de fasole în pâine, Acordeonul lui Ghiță – scăricica la grătar, Plăcerea marinarului – chifteluțe marinate, Puicuță iute – pui picant cu legume și piure, Prințesă valaha – ciorba de burta și… în general dacă atunci când în loc de ”mâncare” ei spun ”merinde” parca altfel stau lucrurile.

Este genul de restaurant unde porțiile sunt 125% din cât ar trebui sa fie. Unde trebuie sa iți calculezi atent comanda pentru ca șansele de a lasă în farfurie multa mâncare sunt mari și nu pentru ca nu ar fi bune ci pentru ca efectiv nu poți manca tot ce ți se aduce.

Delea Noua, pe lângă mâncare are și ce cautam noi. Muzica. Muzica de petrecere romanească. Si atmosfera. Pentru ca muzica live fără dans nu înseamna nimic.

Romanii se pricep și la mâncare și la băutura și la dans. E în felul nostru de a fi. Restaurantul Delea noua îmbină lucrurile astea și ți le oferă. Am zis ca am ales bine și ne-am despărțit ”cu burțile pline și inimile voioase” . Asta ca sa le continui și eu tradiția…

Ne-am întors la hotel și ziua noastră de turiști în orașul nostru s-a sfârșit în somnul dat de oboseala unei zile pline.

Bucureștiul are multe de oferit celor care îl vizitează. Am savurat locurile vizitate și l-am perceput diferit. Am trecut de aglomerație, de lucrurile care nu ne sunt pe plac ca localnici și am ales sa vedem partea frumoasa a orașului.  Pentru ca tine doar de tine sa descoperi farmecul lui! 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *