Tradatorul clanului Cosa Nostra la cinema

Un film despre tradatorul Cosa Nostra

Nominalizat la Palme d’Or în 2019, Tradatorul/ Il Traditore ne poartă prin Italia anilor ‘80, în mijlocul războiului dintre șefii mafiei siciliene. Tommaso Buscetta (Pierfrancesco Favino), membru al clanului Cosa Nostra, se ascunde în Brazilia, în timp ce în Italia reglările de conturi se țin lanț, iar apropiații lui Buscetta sunt asasinați unul câte unul. Arestat de poliția braziliană, apoi extrădat, Buscetta ia o decizie care va schimba istoria Mafiei: aceea de a-l întâlni pe judecătorul Giovanni Falcone și de a-și trăda jurământul de credință făcut clanului Cosa Nostra. Datorită lui Buscetta, peste 300 de membri ai mafiei italiene au ajuns după gratii în urma Procesului Maxi, o acţiune de o amploare nemaiîntâlnită în istoria judiciară a Italiei, care a durat mai mult de un an şi jumătate.


Tradatorul/ Il Traditore este cel de-al 26-lea film al lui Marco Bellocchio

Film care i-a adus acestuia cea de-a șaptea nominalizare la Palme d’Or și a reprezentat propunerea Italiei pentru Oscar 2020. Lansat la Cannes 2019, Trădătorul a fost aplaudat la scenă deschisă timp de 15 minute de publicul prezent la premieră, iar presa s-a întrecut în cronici laudative la adresa actorului PierfraTrădătorul/ Il traditore – povestea adevărată a mafiotului are a trădat Cosa Nostra, din 21 februarie în Cinema

Trădătorul/ Il Traditore, filmul reputatului cineast italian Marco Bellocchio, care spune povestea lui Tommaso Buscetta, primul informator din interiorul mafiei siciliene a
anilor ‘80, ajunge din 21 februarie pe marile ecrane din România, distribuit din Independența Film.
Francesco Favino, interpretul lui Tommaso Buscetta, cunoscut publicului larg din producții precum The Chronicles of Narnia: Prince Caspian, World War Z. sau Suburra.
O realizare fantastică a lui Bellocchio, care te face să simți că nu ai mai văzut vreun film cu mafioți înainte, și care m-a impresionat profund”, a declarat regizorul Olivier Assayas despre Trădătorul.

Cu un buget de aproximativ 12 milioane de euro, Trădătorul a fost un succes de box office în Italia și Franța, reprezentând totodată primul film al regizorului veteran în care este folosit
CGI-ul. Influențat de monștrii sacri ai cinematografiei italiene, Federico Fellini și Roberto Rossellini, și aparținând unei generații de cineaști din care a făcut parte și Pier Paolo Pasolini, Marco Bellocchio s-a remarcat în anii ‘60 prin filmele sale puternic politizate, care atacau simboluri italiene ale conformismului. “Când am făcut Fists In The Pocket/ I Pugni In Tasca, aveam 25 de ani. Acum, la aproape 80, pasiunea și implicarea mea emoțională în toate etapele procesului de realizare al unui film sunt încă acolo. Nu aș putea face asta fără pasiune. Într-adevăr, nivelul de energie ar putea fi ușor diferit, dar nu mai am nevoie de acea furie care odată se transforma în combustibil”. – Marco Bellocchio.
Printre filmele realizate de Marco Bellocchio de-a lungul timpului se regăsesc A Leap in the Dark/ Salto nel vuoto (1980), care a adus două premii la Cannes actorilor Michel Piccoli și
Anouk Aimée, Devil in the Flesh/ Il Diavolo In Corpo, care a stârnit un scandal pe Croazetă în 1986, My Mother’s Smile/ L’ora di Religione (Il Sorriso di mia Madre) (2002), un film cu
care a deranjat Vaticanul, sau Good Morning, Night/ Buongiorno, Notte (2004), un film despre răpirea lui Aldo Moro. Printre filmele distribuite de Independența Film în următoarele luni se regăsesc producții apreciate și premiate precum: Sorry We Missed You (r. Ken Loach), La Belle Époque (r. Nicolas Bedos), Beanpole (r. Kantemir Balagov), La Vérité/ The Truth (r. Hirokazu Kore-eda) sau Martin Eden (r. Pietro Marcello).

Comments

comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.