LUMEA MARE

Sintra – o zi!

 Sintra – la doar 40 de km de Lisabona

     Un orășel vechi, intre munți, pe munți, plin de palate, cetăți, clădiri vechi și străduțe mici pline cu magazine și restaurante. L-am asemănat cu Toledo dar are un farmec aparte și merita un loc special și unic, fără termene de comparație. La 18 km de Atlantic, și atât de aproape de capitala, Sintra se afla într-un cadru natural superb ce a atras regii Portugaliei. Aici au ales sa își construiască reședința și de  sus din vârful muntelui poți vedea oceanul. Eu nu as merge atât de departe ca Lordul Byron care a intitulat-o „cel mai încântător loc din lume“ dar recunosc ca am fost surprins și fascinat la rândul meu de frumusețea locurilor.

    La Sintra, aflat pe  lista patrimoniului mondial UNESCO, ajungi relativ repede și ușor din Lisabona, cu trenul, în vreo 45 de minute. Iei trenul din gara … și dacă ai și Lisabona Card e pe moca. Gara se afla aproape de centru și 15 minute de mers pe jos sunt suficiente ca sa ajungi în oraș. Noi am făcut 25 de minute pentru ca am ocolit putin prin gradini…merita ocolul! M-au surprins inca din gara ofertele. Tururi individuale ale orașului, cu tuktuk-ul cu ghid personal. Mi-au cerut 40 de Euro pentru câteva ore. Pe drum spre centru am întâlnit și doi tineri voluntari care ne-au dat hărți și ne-au explicat cum sa ajungem la cetate sau sus la Palatul Pena, ce poți vedea în grădini și cat de sus este crucea.

harta sintra

1. Palatul Național din Sintra.

     Cu cele doua turnuri ciudate, de 33 de metri înălțime, este unul dintre simbolurile Portugaliei nu numai ale Sintrei. Un amestec de  stiluri – gotic și manuelin , cu multe influente maure, palatul a cărui piatra de temelie a fost pusa în secolul  al-XIII-lea de către Dinis I, alți regi ( Joao I sau Manuel I ) adăugând de-a lungul vremii diverse corpuri sau încăperi,  este astăzi muzeu și poate fi vizitat. Sincer, chiar dacă este interesant, în Sintra  ai lucruri mai mișto de văzut și o vizita aici poate dura și doua ore dacă vrei sa treci prin toate sălile. Alegerea ta!

  • Monument național djn anul 1910
  • Aici găsești cea mai importanta sala heraldica din Europa. – Sala Blazoanelor.
  • Programul de vizitare: 9.30-19.00 – ultima intrare 18.30
  • Preț bilet – 4 Euro/adult

sintra

    Asa cum v-am spus, ești practic în centrul orașului și poți începe colindul pe străduțele înguste. Terase, magazine, baruri…

sintra

2. Quinta de Regaleira – un palat mai mic ( nu foarte mic însa ) de la începutul secolului XX ( mi-a adus aminte de vila Radu Arion din București cu care seamăna puțin ) construit în stil neo gotic și neo renascentist are o mulțime de decorații și în prezent funcționează ca centru cultural, aici având loc fel de fel de spectacole și expoziții.

  • Ajungi la el pe jos prin oraș.

3. Moorish Castle / Castelul maur -Din oras, chiar din fata Palatului National, iei un autobuz care te duce la castelul medieval in 15 minute. Sa mergi pe jos este osolutie neinspirata…  Este de fapt o cetate veche, prima din partile alea. Niciodata cucerita, pozitionata strategic, cu ziduri groase, este greu accesibila chiar si acum. De pe zidurile sale privelistea este uimitoare!

  • Program : – 9:30-20:00 vara
  •                    – 10:00–18:00 iarna
  • Pret bilete – 7 Euro

[Best_Wordpress_Gallery id=”57″ gal_title=”Palatul maurilor -Sintra”]

4. Palacio Nacional da Pena – “Poftim un castel ca dar de nunta! Nu am reusit sa ma hotarasc ce model sa fie si am amestecat renascentismul cu goticul, cu stilul maur si inca vreo 8-10 culori. Ceva, ceva tot trebuie sa-ti placa!” Cam asta cred ca i-a zis Fernando de Saxonia-Coburg, sotiei sale Maria! E ca un castel construit de un copil fascinat de culori si plin de fantezie.Nu am reusit sa-l incadrez in ceva anume. Este unic in felul sau ciudat… Prin 1840-1850 au construit frumusetea asta si in timp a devenit locul de joaca preferat al curtii regale portugheze. Cu toalete ciudate si amuzante, cu faianta aproape peste tot! Ia priviti…

castel sintra

Daca ajungi in Sintra dimineata, toate aceste lucruri iti ocupa un pic mai mult de jumatate de zi. Ai timp sa ajungi la Cabo de Roca. O sa iti povestesc curand despre acest loc. Cel mai vestic loc continental al Europei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *