RENAULT CLIO E-TECH HYBRID ESTE DISPONIBIL ÎN ROMÂNIA
Renault introduce pentru prima dată în gama Clio un motor E-TECH Hybrid 140 CP care asigură eficiență maximă și o reacție dinamică de neegalat
Sistemul E-TECH Hybrid beneficiază de experiența electrică a mărcii și este inspirat din tehnologia utilizată în Formula 1. Noul model vine în 4 versiuni de echipare: ZEN, INTENS, Seria Limitată E-TECH și RS LINE. Prețul de pornire este 18.750 eur, TVA inclus
Noul Clio E-TECH Hybrid este disponibil de astăzi la comandă în rețeaua de agenți Renault. Prețul pentru versiunea ZEN este 18.750 € (TVA inclus) și beneficiază de oferta specială de credit RCI Bank adresată persoanele fizice de 105 €/lună (TVA inclus)*.
Ca o completare la versiunile termice tradiționale și datorită răspunsului rapid la pornire și accelerare, Clio E-Tech Hybrid oferă o experiență unică și o plăcere de conducere mult mai mare față de alte mașini de oraș hibride de pe piață. Motorul hibrid de pe noul model dezvoltă 140 CP și oferă o eficiență maximă și o reacție dinamică excelentă, accelerând de la 80 la 120 km/h în doar 6,9 secunde. Primul Clio hibrid are o baterie de 1,2 kWh (230 V) care permite reducerea semnificativă a consumului de combustibil și a emisiilor de CO2. Vehiculul rulează până la 80% din timp în modul 100% electric în mediul urban.
Prezentat pentru prima dată în primăvara acestui an, Clio E-TECH Hybrid vine ca o completare la versiunile termice tradiționale. Sistemul E-TECH beneficiază de expertiza electrică a mărcii și utilizează piese proiectate în cadrul Alianței, ca de exemplu motorul pe benzină de 1,6 litri de generație nouă, care a fost regândit special pentru această ocazie. Acesta este însoțit de două motoare electrice – un “e-engine” și un HSG (High-Voltage Starter Generator) – și o cutie de viteze inovatoare multimodală fără ambreiaj. Asocierea revoluționară a motoarelor electrice și a cutiei de viteze optimizează şi ajută la schimbarea treptelor de viteză (o arhitectură care este sinonimă cu o eficiență mai bună a consumului de combustibil, rezultatul experienței Renault DP World F1Team).
Clio E-TECH Hybrid propune o experiență de conducere inedită, bazată pe inteligența sistemului și pe reguli optimizate de gestionare a energiei. Combinația aleasă pe lanțul de tracțiune ia în considerare şi stilul de condus al conducătorului auto (cererea de energie) și calculul continuu al performanței optime. Acest lucru aduce beneficii atât performanței, cât și consumului. Șoferul nu gestionează niciun parametru, tehnologia E-TECH le stabilește în mod automat și imperceptibil. Acest lucru asigură o experiență remarcabil de plăcută și relaxantă la volan, fără a sacrifica plăcerea de a conduce datorită combinației dintre motorul hibrid de înaltă performanță (140 CP), contribuția electrică semnificativă și un șasiu agil și versatil.
Setările MULTI-SENSE permit clientului să aleagă un mod de conducere care să se potrivească stării sale de spirit sau profilului rutier ales.
Modul My Sense este potrivit pentru utilizarea de zi cu zi, oferind cel mai bun compromis pentru o experiență care combină manevrabilitatea și un sentiment real de dinamism în accelerare. Acest lucru se datorează unui foarte prezent “efect electric” (pornirea este electrică întotdeauna, cuplu disponibil imediat, etc) și ușor de menținut sau repetat, în special în utilizarea urbană, dar și la viteze mai mari.
Modul Eco se bazează pe o cartografiere mai puțin dinamică şi mai cumpătată a pedalei de accelerație, dar și pe regulile adaptate de schimbare a vitezei.
Modul Sport, pe de altă parte, beneficiază de întregul potențial al sistemului în ceea ce privește timpul de răspuns și performanța. Senzațiile speciale pe care le oferă sunt de neegalat pe piața hibridelor de mici dimensiuni.
Indicațiile în timp real ale comportamentului adoptat sunt prezentate pe panoul de bord și în sistemul multimedia prin diagrama de flux animat care arată direcția de circulație și natura energiei care alimentează tracțiunea (electrică, mecanică, combinată). Indicatorul de putere de pe panoul de bord arată nivelul de putere solicitat de sarcina pedalei, precum și fazele de regenerare (piciorul ridicat de pe accelerație, frânare). În cele din urmă, indicatorul de încărcare al bateriei din partea stângă a panoului de bord arată cantitatea de energie electrică disponibilă în timp real, plus tendința de consum asociată cu cererea de energie și/sau profilul drumului. Combinația dintre acești trei indicatori vizuali garantează o bună înțelegere a condusului.
Oferta disponibilă în România include patru versiuni de echipare, care confirmă versatilitatea modelului: ZEN, INTENS, SL E-TECH, RS LINE.
În versiunea ZEN, noul model oferă asistență la menținerea benzii de rulare, recunoașterea indicatoarelor rutiere, dar și alerta privind distanța de rulare. Sistemul multimedia EASY LINK include un display de 7’’, cu funcție de replicare smartphone. Suplimentar, versiunea INTENS vine cu lumini full LED, în forma literei C, detalii cromate specifice și tapițerie din textil combinat cu piele artificială.
Echiparea specială E-TECH este caracterizată de jantele de aliaj de 16’’ cu un design special, de bara de protecție spate ușor de recunoscut și badge-urile E-TECH Hybrid situate pe montantul central și ușa portbagajului. La interior, ambianța neagră capătă câteva accente albastre, care reconfirmă originea hibridă a modelului. Tapițeria textilă este combinată cu pielea de culoare neagră și gri, iar cusăturile albastre se înscriu în elementele de personalizare specifice. În interiorul mașinii, “Smart Cockpit-ul” dispune de un tablou de bord digital de 9,3” cu cea mai mare suprafață de afișare din clasă.
Versiunea RS Line vine cu un design special la interior – ambianța neagră cu accente roșii, lumini interioare LED și ecran tactil de 7’’, cu Bluetooth și replicare smartphone. Jantele speciale de 16’’ BoaVista completează design-ul exterior, accentuat de geamurile spate și luneta cu tentă închisă.
Prețuri/ Versiuni
Mai multe informații găsiți pe www.renault.ro.
*Rata este calculată la prețul cu discount și include tichetele Rabla și Rabla Plus.