DE STIUT!

BRADUL ,,REAL LIFE MAGIC” BY UNTOLD S-A VÂNDUT CU O SUMĂ RECORD  DE 100.000 DE EURO

BRADUL ,,REAL LIFE MAGIC” BY UNTOLD S-A VÂNDUT CU O SUMĂ RECORD  DE 100.000 DE EURO LA FESTIVALUL BRAZILOR DE CRĂCIUN ORGANIZAT DE SALVAȚI COPIII ROMÂNIA

 

 

,,REAL LIFE MAGIC”, realizat de echipa UNTOLD, a fost cel mai licitat brad la cel mai mare eveniment caritabil al anului, Festivalul Brazilor de Crăciun.

La gala care a avut loc la Muzeul Național de Artă al României, eveniment organizat de Salvați Copiii România, bradul creat de designerii UNTOLD a fost adjudecat de partenerii de la Kaufland România, pentru suma de 100.000 de euro. Pentru bradul UNTOLD au mai licitat și Lidl și Catena.

 Festivalul Brazilor de Crăciun, ajuns la cea de-a 22-a ediție, a prezentat concepte unice, iar fiecare creație a spus o poveste.

La gală au fost expuși 20 de brazi, concepuţi şi donaţi de designeri şi artişti celebri din România, care au fost licitaţi cu sume cuprinse între 7.000 şi 100.000 de euro de companii care şi-au asumat rolul de actori majori ai responsabilităţii sociale.

Cea mai mare sumă a fost licitată pentru bradul ,,REAL LIFE MAGIC” by UNTOLD. Pentru al doilea an la rând, organizatorii unuia dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, UNTOLD, au participat la evenimentul de la Muzeul Național de Artă al României cu un brad special, cu ajutorul căruia vor oferi zâmbete, bucurie și magie copiilor.

Povestea bradului prezentat de UNTOLD a fost inspirată de un brad-castel dintr-o pădure locuită de elfi, plină de flori nemuritoare, aflată în inima Regatului Naturii Fermecate. În acest univers, brazii sunt simbolul vieții, iar în interiorul lor sălășluiesc în pace toate popoarele tărâmului UNTOLD.

 Edy Chereji, Co-fondator UNTOLD Universe: ,,Este al doilea an în care UNTOLD participă la Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat de Salvați Copiii România. Întotdeauna ne-am dorit să fim mai mult decât un festival de muzică și prin toate campaniile de CSR am încercat să întindem o mână de ajutor. Susținem performanța în  educație, avem campania de donare de sânge prin care venim în sprijinul sistemului sanitar din România și iată că pentru al doilea an consecutiv ne-am adus și noi mica contribuție pentru marele bine pe care organizația Salvați Copiii România îl face în fiecare zi. Bradul nostru a fost licitat cu cea mai mare sumă din acest an de către partenerii și prietenii noștri de la Kaufland România cu 100.000 de euro, bani care vor ajuta copii defavorizați din România și Ucraina să meargă la școală.”

Kaufland România este partener strategic al Organizației Salvați Copiii România și a avut cea mai mare contribuție la cea de-a 22-a ediție a Festivalului Brazilor, adjudecând 4 brazi creați de designeri români. În total, 208.000 euro au fost oferiți de companie pentru susținerea programelor educaționale ale organizației, care sprijină sute de copii aflați în situații de risc din România și Ucraina.

 Anna-Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România: ,,Crăciunul are o magie aparte și am simțit asta din plin la Festivalul Brazilor din acest an. Nu a fost o surpriză faptul că bradul realizat de prietenii noștri de la UNTOLD fost cel mai râvnit, iar noi ne-am bucurat să putem arăta, din nou, că implicarea face diferența când e vorba de sprijinirea copiilor vulnerabili din România. Educația este una din direcțiile strategice ale companiei Kaufland România și continuăm să fim alături de cauzele Salvați Copiii.”

 Gabriela Alexandrescu, Președinte Organizația Salvați Copiii România: ,,În fiecare an, Festivalul Brazilor de Crăciun devine rezervorul nostru de putere și de bine. Anul acesta a fost mai mult decât atât, generozitatea și solidaritatea au fost exemplare și ne-au demonstrat că ele sunt capitalul cel mai de preț al unei societăți. Mobilizarea pentru cauza educației este semnul că societatea înțelege că de la educație începe totul. Felicităm susținătorii noștri de la UNTOLD pentru un brad superb, dorit de mulți licitatori și adjudecat de Kaufland România!”

La ediția din acest an a Festivalului Brazilor de Crăciun s-a strâns o sumă record, peste 820.000 de euro. Banii strânși la licitație ajung la copiii aflaţi în risc din cauza sărăciei sau a războiului din Ucraina.