Premiile GOPO 2016
Câștigătorii celei de-a 10-a ediții a Premiilor Gopo
Cea de-a 10-a ediție a Galei Premiilor Gopo a fost organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Babel Communications și Ministerul Culturii.
Luni seară, 28 martie, Sala Mare a Teatrului Național I.L. Caragiale a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 900 de invitați la cea de-a zecea ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia s-au decernat cele mai importante premii ale industriei de film românești. Găzduită de actorul Alexandru Bogdan, Gala a avut momente inedite, amuzante, dar și emoționante. Ceremonia a fost transmisă live pe TVR 2, TVR HD, Radio România Cultural și www.premiilegopo.ro
Actorii Cuzin Toma, Alexandru Papadopol, Emilian Oprea (toți trei nominalizați la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal), Andi Vasluianu (nominalizat la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar), Ioana Flora, Ana Maria Guran, Rodica Lazăr (și ele nominalizate la categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal), Olimpia Melinte (nominalizată la Cea mai bună actriță într-un rol secundar), Ioana Bulcă, Stela Popescu, Constantin Drăgănescu, Dorian Boguță, Andreea Vasile, Ana Ularu, Diana Cavallioti, Bogdan Dumitrache, Florin Piersic Jr. sunt doar câțiva dintre invitații care au pășit pe covorul roșu.
Aferim!, filmul cu cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo 2016, și-a adjudecat 13 statuete Gopo, printre care cele mai importante trofee ale serii: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Radu Jude) și Cel mai bun scenariu (Radu Jude și Florin Lăzărescu), precum și Premiul Publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office în 2015). Lista este completată de premiile: Cea mai bună imagine, Cel mai bun montaj, Cel mai bun sunet, Cele mai bune decoruri, Cele mai bune costume, Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură.
Teodor Corban, Costandin din filmul Aferim!, a câștigat premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal, Alexandru Dabija, boier Iordache Cîndescu în același film, și-a adjudecat statueta Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar, iar Mihaela Sîrbu a câștigat al doilea trofeu Gopo din cariera sa, la categoria Cea mai bună actriță într-un rol secundar, pentru rolul Sultana din filmul Aferim!.
Ioana Flora, cu un trofeu Gopo în portofoliu pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, a câștigat aseară și premiul pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal, pentru rolul Paula din lungmetrajul de debut al regizorului Andrei Cohn, Acasă la tata.
Nicolae Constantin Tănase, regizorul lungmetrajului Lumea e a mea, nominalizat la 7 categorii, și-a adjudecat premiul pentru Cel mai bun film de debut, confirmând astfel premiul de Tânără Speranță, câștigat în 2013, iar Ana Maria Guran, protagonista aceluiași lungmetraj, a fost recompensată cu statueta Gopo pentru Tânără Speranță.
Aliyah Dada, filmul de debut al Oanei Giurgiu, a câștigat premiul pentru Cel mai bun documentar, Ramona, în regia lui Andrei Crețulescu, a fost premiat cu trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune, iar premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj documentar a fost adjudecat de Chat with Alice (r. Sandra Isabela Ţenţ)
La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniștilor din domeniul cinematografic au mers către Leviatan/ Leviathan (r. Andrey Zvyagintsev), distribuit în România de Voodoo Films.
[Best_Wordpress_Gallery id=”91″ gal_title=”gopo 2016″]
Momente memorabile, atât pe covorul roşu, cât şi în cadrul Galei, au fost prilejuite de câştigătorii Premiilor Gopo pentru Întreaga Carieră – Florin Piersic și Întreaga Activitate – Constantin Drăgănescu. Un premiu special i-a fost oferit și cascadorului Paul Fister.
- Co-organizatori: Primăria Municipiului București, Centrul de Creație, Artă și Tradiției al Municipiului București, Teatrul Naţional Bucureşti I. L. Caragiale
- Co-producător: TVR 2
- Sponsori principali: Dacia, Apa Nova București, BCR
- Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, MAC, Alexandrion Grup Romania
- Parteneri: Empire, ODS, Melkior, Evidence, Intercontinental Bucharest
- Servicii profesionale furnizate de: PwC Romania
- Partener de monitorizare: mediaTRUST
- Recomandat de: Radio România Actualități, Radio România Cultural
- Parteneri media: Zile și Nopți, CINEMAP, VIVA, Observatorul Cultural
- Parteneri media online: Cinemagia, CinemaRx, Cinefan, Ziarul Metropolis, AaRC.ro, sub25.ro, liternet.ro
Mulțumiri designerilor: Mihaela Glăvan (Sepala), Tudor. Personal Tailor, Lo Spaccio, Cristian Samfira, Parlor, Marie Ollie, Rhea Costa, Irina Marinescu, Laura Hîncu, Andreea Tincu, Florentina Giol, Cristina Săvulescu și Karla