LUMEA MAREAMERICA DE NORD

Pawn Shop Las Vegas

Acasa la Rick la Pawn Shop ul din Las Vegas

De cand am aflat ca o sa mergem in Las Vegas mi-am propus sa ajung la celebrul Pawn Shop din  Las Vegas. Si am ajuns!

Pawn-Shop-Las-Vegas

Pentru cei care urmaresc emisiunea pe canalul History, ceea ce o sa citeasca nu o sa fie necunoscut. Pentru cei care nu stiu insa emisiunea trebuie sa va pun putin la curent.

Pawn Stars este o emisiune pe canalul History care deja este celebra in toata lumea. In emisiune sunt scene dintr-un amanet din Las Vegas, amanet care oficial se numeste  World Famous  Gold&Silver Pawn Shop si este detinut de catre Rick Harrison alaturi de fiul sau Corey supranumit "Big Hoss". In sezoanele de pana in 2018, un personaj deosebit era "Batranul" - Richard Harrison, tatal lui Rick care insa a decedat in acel an. Alaturi de ei, un personaj care da savoare este  Austin "Chumlee" Russell - prieten din copilărie al lui Corey și angajat al amanetului. Apar in fiecare episod diferite alte personaje, atat angajati cat si specialisti ce vin sa evalueze diferite obiecte aduse de oameni pentru a fi vandute sau lasate amanet. Toata emisiunea este de fapt povestea unei afaceri de familie unde se cumpara fel de fel de obiecte stranii sau valoroase. Inceput in 2009 si difuzat in toata lumea, show-ul le-a adus celebritate si bani celor trei astfel ca, astazi, amanetul lor este un punct de interes turistic in Las Vegas fiind trecut in toate hartile indiferent ca sunt pe hartie sau online.

Asta a fost pentru cei care nu stiu despre ce citesc. Acum pentru cei care sunt fani… 

Las Vegas este un oras unde se pierd bani! Multi! Cazinourile sunt efectiv uriase si ca idee, in clipa in care am coborat din avion, in sala in care am intrat erau cel putin 10 sloturi de aparate mecanice pentru jocuri de noroc. Le gasesti oriunde si banii fug spre ele intr-un ritm nebun. Ca sa va faceti o imagine, am pierdut la pacanelele astea 20 de dolari fix in timpul in care am fumat o tigare! La ultimul fum am avut ultima apasare pe buton… Se joaca 24/7 si banii nu sunt 20 de $ ci sute sau mii de dolari.

Cazino Las Vegas
2% dintr-un Cazino…

Aici este clientul nenumaratelor case de amanet din Las Vegas. Pentru ca sunt multe case de amanet!!! Cam ca la noi. Chiar ma gandeam cum de tocmai el a fost cel care a reusit sa faca o emisiune de atat de mare succes, din toate amaneturile care sunt pe fiecare strada. Toate la fel. Aur, argint, diamante, lucruri deosebite. Ce noroc au avut. Probabil a contat si charisma pe care o au toti…

Magazinul lui Rick este oarecum pe Strip. Oarecum la modul ca treci de Hotel Strat ( cel care are “teapa” aceea uriasa ) in capatul uriasului bulevard si mai mergi poate 1 km sau 1.5 km. Locul este diferit de centru. Cladirile sunt cu maxim doua/trei etaje si totul pare mult mai aerisit. Il vezi de departe pentru ca are figurile lor desenate pe pereti si coltul pe care il vedem mereu la tv o sa il recunosti. Are doar un etaj si intrarea se face fara sa platesti ceva. Pur si simplu poti intra.

Pawn-Shop-Las-Vegas
Garajul din spate

In colt era un pusti pe post de bodyguard, pe locul pe care de obicei il vedem pe tipul de culoare solid, pe numele lui Antwaun. Prietenul lui Chumlee.

Magazinul nu este mare ca suprafata. Lung si cu o parte mai mica in stanga cum intrii unde e casieria, loc pe care nu ai voie sa il fotografiezi. In rest, poze si video la liber. In capat de tot, un carton cu Rick in marime naturala, pentru ca au ajuns celebri si nu mai vin la amanet decat daca au filmari. In rest nu-i prinzi acolo. Am facut o poza cu el asa…ca sa nu zic ca nu am stat cu el. Ce mi se pare amuzant este ca am vazut reclame cu el in care, daca platesti, primesti un mesaj video personalizat de la el. Catre cineva. La modul “La multi ani X din partea lui Y. Te asteptam la amanet.” Sau ce vrea fiecare in parte.  Vreo 50$ mesajul. Am aflat pe urma ca e un site intreg dedicat acestui tip de mesaje si ca sunt multi care fac asta. Daca va intereseaza se numeste Celebrity Video Message. Idee de cadou. Cu placere!

Am vazut nenumarate episoade din Pawn Star si de fiecare iti arata cu cat cumpara un obiect. Indiferent ce e el. O masina, o moneda, un tablou, o carte sau un ou de dinozaur. Extrem extrem de rar arata insa cu cat le vand. Fac ei estimarea dar totul ramane invaluit in mister. Era curios sa vad care sunt preturile.

Sunt asezate pe categorii toate. Vitrina cu inele de campion sau standul de cartonase valoroase, locul cu arme si cutite sau peretii cu tablouri. Preturile sunt mari si nu stiu cine isi permite sa cumpere doar pentru colectie ceea ce ei vand. Cu siguranta ca daca eu nu stiu nu inseamna ca nu sunt. Altfel se ducea afacerea lor in faliment.

Am stat vreo 15-20 de minute in magazin si am cascat gura la ceea ce era expus. Mai mult chiar nu ai de ce sa stai. Poate doar daca iti cauti si gasesti un lucru de cumoarat pentru care apoi sa negociezi. Sau sa vinzi ceva. Oricum, magazinul nu era aglomerat. La bijuterii se proba ceva si restul se uita ca si mine.

Pawn-Shop-Las-Vegas
Va amintiti de aparatul rosu?
Pawn-Shop-Las-Vegas
Dar de ou? La vanzare pentru 5900 $!!
Pawn-Shop-Las-Vegas
Unul dintre pistoalele de epoca
Pawn-Shop-Las-Vegas
Si figurinele in de care radea Rick…

Vizita la amanetul lui Rick nu este ca o vizita la vreun obiectiv turistic superb sau ca la Grand Canion. Nu ramai uimit de frumusete dar nici nu iti pare rau ca ai fost. M-am simtit grozav pentru ca mi-a facut o placere. Stiam ca nu o sa cumpar nimic, stiam ca nu e ceva mare dar stiam si ca daca nu m-as fi dus as fi regretat intotdeauna.