New York orasul mereu treaz
New York
Astazi, vreau sa continui sa va povestesc despre celelalte obiective pe care nu trebuie sa le pierdeti daca ajungeti prin New York.
As incepe cu Statuia Libertatii, la care eu mi-am dorit foarte mult sa ajung si chiar va recomand sa mergeti deoarece nu costa foarte mult si este pacat sa ajungeti pe la New York si sa nu o vedeti de aproape. In primul rand trebuie sa stiti ca daca vreti sa urcati pana in coroana sus va trebui sa faceti programare cu cel putin 3 luni de zile inainte online, deoarece dupa aceea nu mai gasiti, eu am incercat cu o luna inainte si nu am gasit pentru luna iunie nici un loc fiind si o perioada mai aglomerata din an. Pana la urma m-am multumit sa vizitez statuia pana la piedestal. Biletul il gasiti la pretul cel mai bun pe site-ul oficial www.statuecruises.com.
- un bilet pentru adult care include si coroana este 21 dolari si pentru copii pana in 12 ani este 12 dolari, un bilet pentru adult pentru piedestal este 18 dolari si pentru copii este de 9 dolari iar programul este de la 8 30 iar dupa ora 16 sunteti cam la limita cu timpul sa vedeti ambele insule.
Faceti rezervarea din timp si scapati de coada , biletul include si Ellis Island si sa va planificati toate astea pentru 4 , 5 ore deoarece dureaza ca sa nu stati pe fuga. Pentru imbarcare va trebui sa mergeti cu linia 1 de metrou la statia South Ferry si intrati in Batery Park pentru imbarcare. Aici daca aveti deja luat biletul totusi este bine sa veniti cu cel putin 30 de minute inainte deoarece exista proceduri exact ca la aeroport, sunteti verificati si dupa aceea puteti sa va suiti pe feribotul Circle Line cu care veti face in jur de 15 minute pana cand ajungeti la Statuia Libertatii, este un drum foarte frumos in care vedeti Manhattanul si Statuia si incercati sa faceti poze cat mai reusite, cel mai bine de pe puntea de sus.
- Cand ajungeti pe insula, aveti un panou unde gasiti toate informatiile despre cum trebuie sa faceti traseul, pentru inceput mergeti si luati castile si ghidul audio unde veti asculta o scurta descriere despre ceea ce reprezinta pentru americanii statuia libertatii si faceti poze cu Manhattanul in spate care va ofera o frumoasa priveliste de pe insula.
- Daca aveti biletul luat, mergeti la intrare unde va trebui sa lasati bagajul la seif pentru 2 dolari. Vi se va lua amprenta la deget, ca sa va puteti deschide seiful cand va intoarceti dar pentru asta nu va faceti griji, personalul va va ajuta, apoi puteti urca cu liftul pana in piedestal si veti putea simti aerul libertatii alaturi de oameni veniti din toate colturile lumii.
- Cand coborati dupa ce va recuperati bagajul puteti sa stati la restaurantul de pe insula dar sincer preturile sunt un pic cam mari si va puteti cumpara coroana verde de burete la pretul de 5 dolari sau diverse suveniruri care sincer le gasiti si in Chinatown dar la preturi rezonabile.
Dupa ce terminati turul insulei va trebui sa va imbarcati ca sa mergeti pe Ellis Island si desi coada pare mare, nu va speriati ca nu veti sta mult deoarece intra multe persoane pe un vapor care vine la fiecare 15 minute si in 10 minute ajungeti pe insula care a fost in trecut simbolul imigratiei americane unde au sosit peste 12 milioane de oameni. Muzeul de pe insula descrie experienta imigrantilor si exprima sperantele si realitatile imigrantilor care au trecut pe acolo. Se spune ca mai mult de jumatate dintre americani au cel putin o ruda care a trecut prin Ellis Island. Apoi asteptati iarasi feribotul ca sa ajungeti in Battery Park unde este plin de chinezi care vor sa iti faca caricatura pentru 5 dolari, dar nu va lasati impresionati de caricaturile care le au expuse pentru ca cei mai multi dintre ei nu prea au talent, recunosc ca am facut si eu una dar rezultatul a fost cel pe care il vedeti 🙂
Aici veti vedea multe veverite prietenoase care stau sa le dati mancare din palma.
Daca mergeti de dimineata sa vedeti insulele, va recomand cand va intoarceti sa mergeti in South Street Seaport care este foarte aproape la o distanta de 20 de minute de mers pe jos, in drum puteti vedea elicopterele care survoleaza si locul de le puteti inchiria daca va bate gandul sa vedeti New Yorkul de sus. Pentru a va rezerva un tur online intrati pe www.newyorkhelicopter.com unde veti gasi tururi incepand de la 139 dolari pentru Liberty helicopter tour la care se adauga 30 de dolari taxe de heliport unde veti putea admira Manhattanul, Brooklyn Bridge si Wall Street Financial Center.
- The Central Park Tour este la pretul de 206 dolari plus taxe iar the Grand helicopter tour este la pretul de 295 de dolari plus taxe.
Data viitoare voi lua si eu un tur pentru a admira orasul de sus, cred ca este o experienta fantastica care isi merita pretul. Puteti dupa aceea sa faceti o plimbare pe celebrul Wall Street unde veti vedea foarte multi turisti si binenteles multimea de brokeri care lucreaza in zona pe care daca ii prindeti in pauza de masa veti vedea cat de multi sunt. Eu am fost inainte sa merg pe insula cu Statuia Libertatii si am intrat si in Trinity Church care se afla pe Broadway in capatul lui Wall Street care este cea mai veche biserica romano catolica din New York intemeiata in anul 1698. Atentie ca nu aveti voie sa faceti poze in interior biserica fiind foarte bine pazita. Despre Wall Street pot sa spun doar ca trebuie neaparat sa treceti pe acolo sa simtiti mirosul banilor, un prieten care sta in State de mai multi ani imi spunea ca aici sunt cei care isi vand sufletul pentru bani, ca aici se invart cei mai multi bani si nu pot decat sa ii dau dreptate.
Eu am vrut neaparat sa ajung la plaja Coney Island sa fac o baie in Oceanul Atlantic la care practic ajungi cu metroul direct cu liniile D , F, N sau Q si coborati la capatul lor la statia Coney Island Stillwell Av unde este si parcul de distractii Luna, unde se tin si spectacole cu focuri de artificii in anumite perioade ale anului. Coney Island are o plaja de 3 km si este locul perfect pentru americani de a evada din agitatia orasului. De orice parte a New Yorkului veti veni aveti ceva de mers… De exemplu eu am venit de la South Ferry si am facut cam 45 de minute iar cand am plecat am vrut sa ajung la City Hall in zona podului Brooklyn si recunosc ca am cam mers ceva cu linia galbena N, fiind cam la o distanta de jumatate de ora de Brooklyn Bridge. Am vrut sa fac macar o baie, dar din pacate am ajuns cam pe la 6 seara si apa era destul de rece.
Chiar daca as fi vrut nu as fi putut, fiindca patrula de pe mal nu te lasa sa intri in apa prea departe. Auzisem ca apa Atlanticului este rece dar nu credeam ca este asa de rece , asa ca am intrat si eu pana la genunchi si am facut cateva poze reusite timp in care mi-au paralizat picioarele de frig. Plaja este foarte lata si cred ca in timpul zilei este si foarte aglomerata. pe margine veti vedea exact ca in filme multe fast fooduri printre care este si celebrul Nathan’s unde mananca majoritatea americanilor. Cand am fost eu se pregateau pentru un concurs de mancat hot dogi care are traditie la ei. Am mancat si eu celebru lor hot dog care este un crenwursti pe bat in aluat. Mi-ar fi placut sa mai vin odata la plaja dar nu am mai avut timp asa ca ma multumesc ca am ajuns macar pentru cateva ore. Dupa cum spuneam am luat metroul catre Brooklyn Bridge ca sa il vad noaptea si credeti-ma ca se merita dar trebuie sa va pregatiti sa il traversati pe jos deoarece este foarte lung. Aveti ocazia sa faceti niste poze superbe cu Manhattanul in spatele vostru luminat. Acum am inteles cu ce seamana Dubai Marina, cum au vrut sa faca o replica a zgarie norilor din Manhattan… dupa cum puteti vedea si in poze este spectaculos. Lucrarile podului au inceput in 1869 si au durat 14 ani, podul are o lungime de 1,8 km si leaga cartierele Manhattan si Brooklyn traversand East River.
- Ca sa mergeti sa il vedeti fie puteti cobora la statia de metrou City Hall in Manhhatan sau la High Street in Brooklyn.
Inchei aici al doilea articol legat de New York si voi continua sa va povestesc in urmatorul, despre celebrul Empire State Building si Rockefeller Center cat si despre unde puteti face shopping si ce zone am mai vizitat in calatoria mea . Intre timp daca aveti intrebari astept sa imi scrieti ce va intereseaza deoarece poate mai sunt lucruri pe care le-am omis si nu gasiti informatiile pe care le cautati in articole.
*Imagini realizate cu ajutorul f64. OLYMPUS DIGITAL CAMERA