Hoover Dam. Sau barajul Hoover

Hoover Dam sau Boulder Dam cum a fost denumit prima data

Din Las Vegas este relativ usor sa ajungi la Hoover Dam si merita vizita cu varf si indesat. Este una dintre marile realizari ingineresti ale lumii nu ale Statelor Unite si este un obiectiv turistic extrem de vizitat, atat de turistii americani cat si de cei internationali. E ciudat ca multi dintre noi spunem “Barajul Hoover Dam” pentru ca  spunem de fapt “Barajul Barajul Hoover”. Numele de Hoover vine de la un presedinte american, cel in mandatul caruia a fost construit si povestea e destul de controversata, cel putin pentru americani. Pentru ca presa a fost cea care l-a denumit asa, el purtand initial numele de Boulder, de la zona unde a fost construit.

Hoover dam

Herbert Hoover Presedinte USA 1929-1933

Cand statul american a decis constructia, a cautat o companie care sa se apuce de munca. Pentru ca era atat de mare, nu au reusit sa gaseasca o singura companie si astfel sase companii mari s-au unit luand denumirea de “Sase Companii”. Imaginatie nu gluma…

In zona Las Vegas poti vedea peste tot semnele cu barajul prin sculpturile asezate pe autostrada care celebreaza munca celor care au contribuit la aceasta spectaculoasa realizare. Ba chiar orasul Boulder a fost construit de la zero pentru muncitorii de aici si astazi este unul exclusivist cu case care valoreaza milioane de dolari. Ca sa intelegem insa exact dimensiunea acestei realizari, din punct de vedere financiar cel putin, in anul 1931 somajul depasea 20% in America iar salariul mediu era undeva la 400$. Mai jos vedeti cat a platit Guvernul american celor sase companii pentru doar o singura luna de munca la baraj.

Cand a inceput constructia barajului  in anul 1931, in plina criza economica,  o multime de oameni care nu mai aveau locuri de munca au fost atrasi atat de salariu cat si de faptul ca li se oferea o locuinta pe perioada cat munceau aici. Si astfel a atras o multime de oameni de pe tot cuprinsul Americii. Din nefericire, pe parcursul constructiei, 100 dintre ei au murit in diferite accidente de munca. Se spune ca unii dintre ei, cazuti in cofrajele uriase de beton au ramas acolo pentru eternitate. Autoritatile si inginerii dezmint cu indarjire acest lucru, spunand ca trupul unei persoane in masa uriasa de ciment ar slabi structura de beton. Dar… Cine stie cu adevarat? Poate doar cei care munceau in aceea clipa acolo.

A durat cinci ani constructia, are o lungime de 379 metri și o înălțime de 221 metri astfel ca barajul Hoover a fost timp de 22 de ani cel mai înalt baraj din lume. Este cu adevarat inalt. Fiind construit intr-un canion natural cu pereti foarte inalti, senzatia de inaltime se amplifica…

Barajul-Hoover

Betonul folosit aici, inca nu este in totalitate uscat. La aproape 100 de ani de la turnare!

Interesant este ca fiind construita la granita celor doua state, orele sunt diferite pe malurile sale. Arizona si Nevada fiind pe fusuri orare diferite.

Situat in plin desert, la granita statelor Arizona si Nevada, a a dus la formarea lacului de acumulare Mead, care este unul dintre cele mai mari lacuri artificiale din lume si asigura apa pentru 4 miloane de oameni. Pe vremuri, nivelul apei era mult mult mai sus si  ca o curiozitate, un cartier elegant si exclusivist ce a fost construit chiar langa apa, ce avea si pontoane pentru barci si plaja privata, este acum la mai mult de 500 de metri distanta de apa.

Diferenta de nivel
Doar varful acelei insule era afara din apa pe vremuri…
Pana unde era apa
Aici se vede clar pana unde era apa

Pana sa ajungi la baraj sunt doua locuri pe care le vizitezi. Boulder City si Memorialul de la baza noului pod construit pentru autostrada intre Arizona si Nevada. Aambele sunt strans legate de istoria barajului, primul prin faptul ca a fost orasul muncitorilor de la baraj iar cel de-al doilea pentru ca iti ofera o perspectiva superba asupra barajului. 

Boulder City este extrem de apropiat de ceea ce stim noi ca “E ca in America“. Case de lemn, cu maxim un etaj, gradini cu peluza in fata si fara garduri, iniste, atmosfera aceea de relaxare. Aici se gaseste povestea barajului, in muzeul care este si hotel, aici a fost casa sefului de santier de la baraj, primul teatru pentru muncitori, cafenele, baruri si in general tot ce avea nevoie un oras ca sa functioneze. Multe din casele initiale, construite  acum 90 de ani sunt aici si au preturi fabuloase, majoritatea nefiind de vanzare. Nu este un oras mare ci unul tipic american. Cu barurile americane, cafenele si aerul american.

*Ca fapt divers, jocurile de noroc au fost interzise in Boulder City inca de la inaugurare si asa sunt si acum. Exista un singur cazino, situat exact la granita orasului spre Las Vegas, unde localnicii pot merge sa joace.

Memorialul Mike O’Callaghan–Pat Tillman Memorial Bridge, este o parte a autostrazii 93 si este locul de unde se vede cel mai bine barajul Hoover. Un pod in arc, spectaculos, peste care circula sute de mii de automobile dar care are si o mica parte pietonala de pe care poti vedea in toata splendoarea lui barajul. Mike O’Callagahn a fost Guvernator al statului Nevada pentru opt ani intre 1971 si 1979 iar Pat Tillman este un fost jucator de fotbal american care dupa atacrile de la 11 Septembrie s-a inrolat in aramata america asi a fost ucis in Afghanistan intr-un schimb de focuri gresit – “friendly fire” cum spun americanii.

memorial baraj Hoover

Mike O'Callaghan–Pat Tillman Memorial Bridge

Mike O'Callaghan–Pat Tillman Memorial Bridge

Barajul Hoover

Este un obiectiv turistic major in aceasta parte a Statelor Unite ale Americii, alaturi de Grand Canion, si este amenajat de foarte mult timp pentru accesul facil al turistilor. Daca pana sa se construiasca podul de mai sus, trecerea se facea exclusiv peste baraj, acum barajul este folosit doar pentru a privi din masina panorama cu viteza maxima de 10 km la ora. Este aproape pietonala soseaua de sus de pe baraj. Lumea se plimba, se fac milioane de poze, se dmira turnurile artdeco ce sunt construite in apa. Exista un “mijloc” al barajului unde esti cu un picior in Arizona si cu unul in Nevada, restaurante, magazine, o parcare subterana in Nevada  si una la suprafata in Arizona pentru masinile care vor sa opreasca aici. De-a lungul timpului, locurile au fost modernizate si acum exista scari rulante sau lifturi moderne precum si o toaleta in unul din turnurile ce fac parte din baraj.

Se viziteaza si sala motoarelor dar nu si acum. Din cauza Covid-ului, accesul in sala de jos este interzis.

Dar poti admira monumentul creat in cinstea celor care au ridicat acest baraj si care se afla pe partea din Nevada.

monument Baraj Hoover

O poveste frumoasa a barajului este despre un catel care devenise mascota muncitorilor de la baraj. Este singura placa memoriala incastrata intr-un perete al canionului. Catelul venea si pleca aalturi de muncitori in fiecare zi si pe timpul cat stateau la munca avea grija sa-i viziteze pe toti. Administratia santierului a luat la un moment dat masura de a interzice sa fie hranit de oricine pentru ca toata lumea-i dadea de mancare. Astfel ca avea o singura masa, asigurata de santier, la un anumit moment al zilei. Cu toate ca  e trist, mi s-a parut oarecum amuzant ( ok,ok…scuze) felul in care a murit. A fost calcat de unul din autobuzele care transportau muncitori pentru ca adormise sub rotile lui, toropit de cldura. Oricum, a fost atat de iubit de oameni incat i-au dedicat o placa memoriala!

Catelul de la Baraj

Un alt lucru impresionant sunt puturile de evacuare in ca de prea plin. Inginerii au gandit o masura de soguranta pentru cazurile extreme in care barajul ar fi aproape de cota sa maxima. Sunt niste puturi anexe uriase, niste gauri in pamant de dimensiuni mari ce ar trebui sa preia apa si sa o verse in canionul de jos. Dimenisune lor depaseste marimea unui autobuz si protejeaza astfel integritatea constructiei.

Pe o parte ai raul Colorado la sute de metri adancime iar pe cealalta ai lacul format de baraj. Este un loc absolut superb care in anumite locuri iti taie efectiv respiratia. Peretii inalti care dezvaluie straturi de istorie geologica, raul ce curge jos, apa albastra, desertul, cerul senin. Toate contribuie la cest sentiment.

Hoover Dam

Excursia cumparata de noi a costat 80$, a durat 6 ore si a avut pe langa vizita la Boulder City, Podul memorial si baraj si un pranz oferit de organizatori. Am mers cu cei de la ComedybusTour si a fost ghid un tip care face stand up in fiecare seara in Las Vegas. Amuzant si interesant. Il puteti auzi in video…

*Nu uitati ca la orice excursie cumparata in USA, la final se lasa un bacsis de fiecare persoana, atat pentru ghid cat si pentru sofer. Nu este obligatoriu dar cand vezi ca toata lumea il plateste nu prea iti vine sa nu faci si tu la fel.

Facebook Comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.