Hanul Oierului

    Spuneam la un moment dat, cum că cineva mi-a zis că de Crăciun trebuie să stai în familie acasă. Dar dacă te duci într-un loc unde te simţi ca acasă, eşti înconjurat de familie şi de oameni frumoşi, calzi şi primitori nu te simţi tot acasă? Zona Bran, după ce treci de faza cu legenda lui Dracula este probabil una dintre cele mai frumoase din Romania. Aici, la 5 km de Bran, în Şimon, am petrecut Crăciunul. La Hanul Oierului. Tot vorbim că România e frumoasă dar e păcat că e locuită…nici pe departe! Sunt locuri minunate şi oameni care îşi fac treaba nemţeşte cu mult înainte să avem un preşedinte neamţ, singurul lucru ce le lipseşte fiind vizibilitatea. Zona asta a  Branului este practic înţesată de pensiuni si mici hoteluri care mai de care mai frumoase, fiecare încercând să vină cu ceva în plus, cu ceva diferit. Hanul Oierului mizează pe tradiţie şi ospitalitate şi bine face!

      Nu e greu deloc să ajungi, după ce treci de castelul faimos  şi de muzeul vamei,  faci stânga dupa aproximativ un km și ții drumul drept încă vreo 5 apoi o găsești pe partea stânga a drumului. Nu ai cum sa o ratezi! 4 margarete pe care le merita, 14 camere decorate in stil traditional, parcare, o curte unde se petrec lucruri interesante si o curte interioara.

     O clădire albă cu albastru, cu ferestre în stil tradiţional,cu bârne de lemn ce se văd din perete, cu o curte interioară ca la vechile hanuri de pe vremuri. Camere mari, curate, călduroase, cu tot confortul de azi. Pe pereţi icoane vechi şi în curtea interioară o bârnă de lemn adusă de la o mânăstire la fel de veche ce are încrustat pe o parte ca an 1834! Confortul de azi înconjurat de lucruri tradiţionale. Cam ce caută turiştii străini şi mai nou şi cei români, nu-i aşa?  La Hanul Oierului am avut sentimentul acela  rar pe care sunt sigură că şi voi l-aţi trăit uneori : “Nu am mai fost niciodată aici dar mă simt ca acasă!”

      Poate gazdele, poate aerul curat, liniştea, poate peisajul, Crăciunul poate…nu ştiu. Poate toate la un loc! Noi i-am găsit pe Elena şi pe Andrei ca gazde şi prima senzaţie a fost că Elena nu ştie să meargă ci doar să alerge ca să iti faca plăcerile  – e o chestie înaltă ce trece pe lângă tine în viteză maxima  şi auzi “acuuum vin/ acuşica vă aduc” iar Andrei este probabil cea mai calmă si amabilă persoană din zonă. Ne-au primit cu pâine cu sare şi vişinată şi tare ne-a plăcut! Cât am stat acolo, am vazut ce eforturi deosebite au facut, doar ca sa ne simtim bine toti, sa avem ce ne dorim, sa fim multumiti “sa fie bine să nu fie rau” – vorba unui clasic in viata.  De apreciat! Multumim!

     Toată lumea vrea să îşi facă poze cu şuba din dotarea pensiunii si unii chiar au stat cuminţi la pozat. Asta în timp ce copii au împodobit bradul de la intrare. Stiti cum a fost?  In 10 minute un brad gol a ajuns să fie strălucitor datorită  unui spiriduş şi a celor 6-7 copii care l-au împodobit. Apoi cuminţi, am aşteptat să vină Moş Craciun să împartă cadourile, ascultând  colindele celor trei copii din zonă veniţi special.

    Am băut vin fiert, am făcut frigărui la focul de tabără, am dat drumul la lampioane şi ne-am pus dorinţe ( nu, nu am dat foc la nimic! )…apoi la căldură la masă, la vin, la concursul de dans organizat pentru noi. Am mers prin pădure la cascadă şi la Mânăstirea Bran, am jucat tenis de masă, table, ne-am odihnit, am savurat liniştea dimineţii şi ne-am jucat cu zăpada ( pentru ca DA, a nins pe 26! ), s-a postat pe internet ( wi-fi gratis ) fiecare poză reuşită.

        Zilele de la Hanul Oierului mie personal, mi-au întărit convingerea că sărbătorile sunt şi mai reuşite atunci când pe lângă a avea lângă tine familia, te şi afli într-un loc unde să te simţi bine! Am crezut că o să ne plictisim, am crezut că o sa fie prea linişte, monoton, noi nefiind  obişnuiţi să stăm prea mult într-un loc dar ne-am înşelat. Au fost zile frumoase în care am îmbinat odihna cu mâncarea bună, cu excursiile pe jos prin pădure, cu joaca, dansul şi lucrurile deosebite din jur. Peste zi,  unii au plecat la Bran la castel, alţii la Poiana Braşov sau la Cheile Gradistei căutând zăpadă, am  fost la Mânăstirea Bran sau cine ştie pe unde au mai umblat alţii dar seara ne strângeam la masă şi în jurul ei chiar dacă nu ne cunoşteam dinainte ne-am simţit ca o familie! Micul David cu părinţii care faceau cu rândul să-l pazească de rele, domn’ profesor de la volei hâtru şi mucalit, Ioana, Nelu cu Silviu ( sa nu uiti de sfaturile lui Dan, Silviule! ),  …perechea retrasă de tineri sau Ela – amica spiriduşului, domnişoara din Ploieşti studentă la chestia aia complicată cu tehnologia comunicaţiilor sau ceva de genul asta, toţi am fost pentru câteva zile o familie. Cu bune şi cu rele ca în orice familie normală! După ce am petrecut aici sărbătorile de iarnă, am plecat de la Hanul Oierului cu gândul că aşteptăm vara ca  să repetăm experienţa!

     A fost un Crăciun frumos!