FILME

Ghost in the Shell

Ghost in the Shell

De atata iluzie optica te dor toate lentilele de contact, precursoare ale ochilor performanti cu lupa si vizor din viitor…

Daca iti plac SF-urile si te lasi purtat doar de poveste si efecte speciale, o sa iesi din sala emotionat/a si convins/a ca viitorul apartine roboticii aplicate pe om. Daca esti fan manga sau anime-uri japoneze o sa te topesti de bucurie! Daca!

Intr-un oras viitor/ipotetic multi/supra tehnologizat, Scarlett Johansson este o tipa din care, datorita ( sau din cauza? ) Hanka Robotics, a ramas doar capul plin de ganduri si resentimente. De ce oare ai pune mintea unei femei intr-un robot nu pricep. Si sa te bazezi pe ea! Cum sa controlezi o femeie realo/robot cand abia te intelegi cu una normala? Ma rog…alegerea fiecaruia.

Orasul ar trebui sa fie japonez dar seamana in multe parti cu Shanghai-ul chinezesc de astazi si tinand cont de faptul ca una dintre companiile implicate in realizarea filmului e chiar din China tind sa cred ca e asa. Nu ca ar conta!

Despre ce vorbim?

Ea. Buna! Rau! 10% om – 90% robot. Sau invers? Atat de dezbracata ca ar trebui sa se vada tot si totusi nu se vede nimic. Cu un trecut stiut si un prezent in care sta la ordinele unui Maior batran si smecher ce numai de partea buna a lucrurilor nu pare a fi. Hanka Robotics. O multinationala de astazi in viitor care se ocupa de facut roboti si de manevratul lor. Plus un personaj negativ – Kuze – atotputernic la inceput care apoi devine atotstiutor pana cand moare. Ca moare. Si moare trist si fara entuziasm.Ba chiar dezamagitor. Fireste ca totul se leaga de bine/rau doar ca intre caftelile reale intervin si hackerii de ganduri si idei, guvernul, yakuza, sectiuni secrete, echipe alfa, mame triste, roboate asiatice paianjen si complici, tradari si razbunari. Adica nimic nou…

Actiunea are spil ( nu ma apuc sa spoilaresc ), te tine agatat oarecum si deznodamantul nu e chiar foarte previzibil. Dar nici nu iti rupe gura! Maxim de previzibila e faza de final de cariera cu tipa urcata pe un bloc ca Batman si aratandu-ti clar ca daca iese banu’ o sa iasa si partea a doua.

Filmul abunda insa in efecte speciale bine facute. Orasul asta din viitor pare unul apocaliptic, plin de tehnologie si de oameni modificati cu organe de fier, otel si plastic… Ar fi tare o reclama in Centrul Vechi sambata dimineata “Iti poti inlocui ficatul paradit in noaptea asta cu unul nou nout bionic! Poti bea apoi cat doresti!” E? Ar avea clienti? Serpii imaginari de pe blocuri nu. Ca i-ar crede multi reali. Cert este ca Matrix se apropie de Ghost in the Shell asa ca aveti un termen de comparatie. Faza misto e ca pe langa postmodernismul asta futuristic apar si cadre ciudat de reale si ingramadite cu tehn ologia si traiul de acum dintr-o metropola asiatica plina ochi de aere conditionate si blocuri inghesuite cu shpe etaje. Da bine, nu te ingrijora.

Ca sa ne lamurim ce inseamna si titlul filmului va vand eu pontul. Un spirit intr-o cochilie. O metafora a unui suflet si a unei minti umane intr-un corp plin de suruburi, fire si sigurante.

Esti doritor de SF? Mergi la filmul asta. Dar du-te obligatoriu sa-l vezi la 3D sau Imax. Ca sa iesi cu adevarat impresionat si ametit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *