Corul Madrigal a primit Discul de aur pentru albumele de Craciun

 

Pe 23 decembrie, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a primit DISCUL DE AUR din partea Casei de producție Roton Music pentru noua serie de albume dedicate sărbătorilor, lansată pe 16 noiembrie 2020. 

 

În toamna acestui an, Corul Madrigal și Roton Music au produs și lansat pe piață trei noi albume ce conțin unele dintre cele mai iubite lucrări  înregistrate live din Concertele Extraordinare de Crăciun ale prestigiosului ansamblu coral, desfășurate cu „casa închisă” în ultimii trei ani. Apreciatul proiect discografic marchează și prima colaborare de succes a Corului Madrigal cu Roton Music, una dintre cele mai longevive case de producție din România.

Ne bucurăm să semnalizăm o performanță pe care o întâlnim din ce în ce mai rar, aceea de a primi aprecierea publicului pentru un album atât în format digital, așa cum suntem obișnuiți, dar și în format fizic. Cu ocazia aceasta, pentru că am depășit un anume volum de vânzări de câteva mii de CD-uri – și numărăm în continuare –, motiv pentru care oferim Discul de aur pentru recent lansata serie de albume de Crăciun a Corului Madrigal” –  a declarat Cătălin Muraru, fondatorul Casei de Producție Roton Music, la ceremonia de a acordare a premiului.

Acesta este primul proiect discografic de amploare al Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, după aproape două decenii, cu înregistrări actuale și la standarde acustice și grafice deosebite.

De zeci de ani Madrigal aduce muzica de Crăciun în casele românilor și, chiar dacă acest an a fost unul dificil, faptul că avem o echipă foarte puternică, atât artistică, cât și organizatorică și tehnică, spune foarte multe și iată că rezultatele nu au întârziat să apară. Le mulțumesc partenerilor noștri de la Roton Music și îi încurajez, căci ne propunem o perioadă aglomerată pentru ei în ceea ce privește înregistrările și lansările, dar și o perioadă frumoasă pentru noi, pentru că dorim să  fructificăm în continuare potențialul acesta extraordinar, care de 57 de ani se numește Madrigal” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Albumele lansate cu ocazia acestor sărbători conțin atât colinde românești, cât și din repertoriul internațional: „Madrigal de Crăciun”, cu o selecție de 18 colinde autohtone, precum și „Madrigal for Christmas”, cu 14 colinde din registrul clasic și modern, în limba engleză. Al treilea album este un dublu CD, care reunește ambele playlist-uri ale primelor două.

Lucrările de pe cele trei albume au fost special selectate de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal și aduc publicului atmosfera unică a concertelor de Crăciun susținute de faimosul ansamblu coral în ultimii ani la Ateneul Român sau la Sala „Auditorium” a Muzeului Național de Artă al României.

Premiul a venit chiar în ziua în care Madrigal a lansat o aplicație gratuită, care a permis tuturor românilor să asculte de sărbători Concertul Extraordinar de Crăciun înregistrat în condiții speciale, în luna decembrie a acestui an, în acustica remarcabilă a Sălii Tronului, din cadrul Muzeului Național de Artă al României. Nou lansata platformă digitală a înregistrat peste 12.000 de vizionări ale concertelor de Crăciun la doar trei zile de la lansare.

Albumele „Madrigal de Crăciun”, „Madrigal for Christmas” și dublul CD sunt disponibile pentru achiționare pe Magazinul Corului Madrigal, precum și în rețeaua librăriilor Cărturești, magazinul Muzica și benzinăriile OMV și Lukoil din toată țara.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. Anul acesta, Madrigal a împlinit 57 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.

După Concertul aniversar din luna martie 2020, Corul Madrigal a desfășurat Stagiunea estivală, cu cinci concerte cu tematici și repertorii diferite: „Hora staccato”, „Madrigal cântă copiilor”, „Muzica Renașterii”, „Bijuterii corale” și „Ave Maria”. La cererea publicului, ansamblul coral, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut în luna octombrie încă o reprezentație a concertului „Ave Maria”. Din 23 decembrie 2020, Corul Madrigal a lansat gratuit și înregistrarea noului Concert Extraordinar de Crăciun, dirijat de Anna Ungureanu pe nou creată aplicație online Madrigal Apphttps://app.madrigal.ro/, ce poate fi descărcată pe orice dispozitiv electronic de vizionare.

Facebook Comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.