Capsunariul Copiilor- educatie, ecologie si cultura

 

 Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, lansează campania ”Căpșunariul Copiilor”

 

Echipa Operei Comice pentru Copii continuă să le fie aproape copiilor, prin spectacolele și emisiunile proprii difuzate online pe aplicația Opera Copiilor (operacomica.ro), iar de la începutul lunii aprilie aduce în premieră un alt gen de campanie prin care dorește să păstreze legătura cu spectatorii fideli prin soluții care să asigure și funcționarea instituției, astfel să se adapteze situației actuale. Practic, această campanie este una de susținere a activității Operei Comice pentru Copii, construită printr-o poveste care se va dezvolta zi de zi.Campania „Căpșunariul Copiilor” presupune achiziționarea unui dispozitiv original, plin cu căpșuni ecologice, plantate și îngrijite de oameni din echipa Operei Comice pentru Copii. Fiecare căpșunariu este unic, un adevărat personaj, care așteaptă să-și primească numele de la cel care îl adoptă. El poate fi luat acasă din primul moment sau oricând pe parcursul anului, dar există și varianta ca personajul drăgălaș să fie păstrat și îngrijit în Grădina Operei Comice pentru Copii. De asemenea, copiii vor primi vești despre prietenul lor și aventurile sale din Căpșunariul Copiilor, despre cântecele de la școala căpșunilor sau poeziile recitate pentru CapșuMama și CapșuTata. În urma brainstormingului cu întreaga echipă a OCC, proiectul „Căpșunariul Copiilor” a devenit un subiect în jurul căruia s-a născut o nouă lume, a căpșunilor. Totul a pornit de la faptul că, în Evul Mediu, căpșuna reprezenta dragostea între popoare și a fost considerată un simbol al bunătății și înțelegerii reciproce. Căpșunile primite în dar echivalau cu declarații de pace și apreciere.

Echipa noastră va ține legătura cu Micii Grădinari prin povești, provocări, balade și poezii, astfel încât Căpșunariul Copiilor să devină o activitate care să ocupe timpul petrecut acasă, în mod util, constructiv, ecologic, educativ și, mai ales, cultural.

„Campania își dorește să pună în prim plan pasiunea unei echipe care nu se lasă învinsă de greutățile momentului și care încearcă să găsească soluții cât mai diverse și mai originale pentru a continua să transmită online spectacole și emisiuni, spre satisfacerea nevoii de cultură, de frumos, a miilor de copii din țară și străinătate. O echipă care știe că doar unindu-și forțele poate trece peste greutățile momentului, pentru ca mai târziu să își continue activitatea artistică și educativă, trebuie să fie inovativă, energică și dedicată jocului și creativității. În plus, căpșunile sunt preferatele mele și sunt sigură că se numără și printre favoritele copiilor”, a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Comenzile pentru „adopția” unui Căpșunariu se pot face prin e-mail, la adresa capsunariu@operacomica.ro sau prin mesaj privat pe pagina de Facebook a Operei Comice pentru Copii. În funcție de varianta aleasă, Căpșunariul poate ajunge în casele micilor spectatori, prin curieri, sau poate rămâne în grija echipei OCC, până când va putea fi ridicat personal. Căpșunariul poate fi achiziționat în trei variante: CăpșuTata, cu 12 cuiburi de căpșuni, pentru 399 de lei; CăpșuMama, cu 8 cuiburi de căpșuni, pentru 299 de lei; CăpșuBebe, cu 4 cuiburi de căpșuni, pentru 169 de lei. Prețul reprezintă atât valoarea materialelor utilizate pentru construcția produsului, cât și un sprijin pentru activitatea Operei Comice pentru Copii, atât de puțin previzibilă din punct de vedere financiar, în aceste momente.

Să uităm de greutățile momentului și să ne bucurăm împreună de joc, pe Planeta Căpșunilor!

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii încearcă să-i apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte – lecție, operetă, teatru muzical, cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, ,,Atelierele Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, ,,În Spatele Cortinei”, ,,Escape Room”, ,,Games Room”, ,,Petrecere de ziua de naștere”, ,,Aventura parc”, ,,Abonamente”, ,,Voluntariat”, ”Aplicația Opera Copiilor” etc.

Comments

comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.