BRATISLAVA, sora Vienei
BRATISLAVA, sora Vienei
Cu ani de zile in urma, cand am inceput sa calatorim, comunitatea era destul de mica si destinatiile nu atat de diverse. Astazi, suntem o multime care nu numai ca suntem pasionati de calatorii dar si scriem despre locurile vizitate. Unul dintre noii calatori, are astazi un articol despre Bratislava. Cezar Han, tanarul entuziast pe care il gasiti pe blogul sau cristiancezartravels.blogspot.ro povesteste aici despre Bratislava dar pe blogul sau are povesti si despre alte destinatii.
Bratislava
Situata la o ora distanta de Viena si infrumusetata de fundalul Dunarii, Bratislava iti da senzatia ca te afli in Occident, desi este inconjurata de tari din Europa Continentala. Farmecul capitalei Slovaciei este dat de statuile hazlii din centrul istoric, de muzee, poduri cu design futurist, insa Castelul este atractia principala. Aici am oprit si noi pentru cateva zeci de minute. Stiu, e putin, insa cand vrei sa vezi multe locuri trebuie sa accepti acest aspect!
Desi nu am stat foarte mult timp la Castel, am fost placut surprins de privelistea asupra Dunarii, arhitectura acestuia si de oras, in general. Bratislava este un oras aerisit, modern si plin de istorie, iar pentru a intra in detalii, trebuie mentionat faptul ca aici se afla Catedrala Incoronarii Mariei Tereza.
O alta surpriza, insa nu tocmai buna pentru noi, au fost preturile, desi ne obisnuisem sa fie asa. Chiar daca un tricou nu depasea 20 de euro, o simpla sticla cu apa la 0,5 l costa 2 euro! Nici suvenirurile nu erau foarte ieftine, care ajungeau si la 5 euro, din cate imi amintesc! Per total, preturi asemanatoare cu cele din Viena si Praga. Magazinul de suveniruri se afla langa Castel.
Revenind la Castelul Bratislava, va pot spune ca merita sa urcati aici! E de retinut sa nu uitati aparatul foto si buna dispozitie!
Chiar as fi vrut sa explorez orasul pe indelete, insa promit ca va ramane pe lista de completari. Asa imi place sa spun cand vad o destinatie in fuga, iar capitala Slovaciei merita adaugata aici! Mai exact, as vrea sa o revad si sa descopar locuri noi, sa le simt si sa intru in atmosfera locala! Stiu ca orasul ascunde multe secrete, mai ales in centrul vechi!
Asadar, va recomand si voua aceasta destinatie deosebita, despre care nu se vorbeste prea des, din pacate! Cel putin, daca ajungeti la Viena, nu omiteti Bratislava, chiar daca o veti face ca mine! Conteaza sa va faceti o parere, iar apoi veti dori sa revedeti acest loc magnific!
Voi ati fost la Bratislava? Ce recomandari de vizite aveti?