Black Widow la cinema

Black Widow cel mai nou film de la Marvel

Ultimul deceniu a fost al universurilor DC si Marvel. Daca nu esti mare fan al acestor filme, e usor sa confunzi personajele intre ele. Sa-l aduci pe Superman langa Thor de exemplu sau pe Wonder Woman cu Black Widow.

Toate zecile astea de filme au plecat de la revistele de benzi desenate din anii 1960, au devenit apoi filme cu toti eroii luptand impotriva unor dusmani comuni ai planetei pentru ca in ultimul timp sa vina film dupa film in care ni se prezinta personajele in sine rand pe rand. Ce e super tare la toata aceasta ‘serie” este ca filmele pot fi vazute independent unul de celalalt. In ambele universuri. Chiar daca nu o sa stii relatiile vechi dintre personaje tot poti intelege filmul in sine.

Astazi a venit randul lui Black Widow, cea din universul Marvel, interpretata de Scarlett Johansson. Natasha Romanoff ne spune povestea vietii sale, intr-un timp in care era fugara din Avengers. Nu stiti? Eh…nici nu conteaza. Poti vedea filmul lejer fara sa stii care e contextul.

Filmul spune povestea vietii Natashei. A “familiei” sale si a felului in care a devenit eroina. Oarecum diferit de lunga serie Marvel, neavand nici macar unul dintre celelalte personaje in firul epic, se concentreaza pe drumul parcurs de Natasha din copilarie spre caracterul Black Widow si felul cum isi rezolva problemele cu trecutul, probleme atat de constiinta cat si cu vechi inamici.

Am regasit si aici o multime dintre efectele speciale din trecut, evident raportate la noua actiune dar si multe stereotipuri prezente in toate filmele, atat Marvel cat si DC. Au adus chiar si ironia critica sau accentul rus glumet al marelui “oponent” rus al capitanului America – Gardianul rosu, tatal lui Natasha. Oarecum tata. Ma rog. Apare si Yelena, sora Natashei, apare si Melina, mama ei. O reuniune a unei familii ciudate si disfunctionale, creata de geniul din spatele Camerei Rosii. Iar costumatiile Natashei, cand negre cand albe, ne transmit dualitatea personajului.

Black Widow 2021, este plin de efecte speciale, caracteristice acestei serii. Chiar daca nu mai sunt semizei in film, tot exista lucruri aproape supranaturale in film si o sa le regasiti pe parcurs, tot o sa gasiti lucruri inexplicabile si prezente doar pe marele ecran pentru ca in realitate sunt fizic imposibile.

Diferenta dintre aceasta parte a seriei si celelalte, este felul in care sunt filmate parti intregi din film. Intoarcerile in timp sunt ca dintr-un film rusesc vechi combinat cu vechile filme americane si chiar si culorile prezente fac referire la perioada de glorie atat a Americii cat si a Uniunii Sovietice. Timpul cand cele doua tari erau intr-un razboi rece si aratau prin filme celor din afara doar partile frumoase traite de cetatenii sai. Si imediat revin in film si arata si partea mai putin frumoasa a ambelor sisteme. Faptul ca s-a incercat asa ceva e interesant dar poate nu in filmul potrivit chiar daca ajuta firul epic.

Black Widow este deja in cinematografe. Nu este un film de neratat dar nici un film la care sa nu te duci. Isi merita locul in serie si daca esti fan Marvel, nu ai cum sa ratezi povestea uneia dintre cele mai iubite personaje din Avengers.

Facebook Comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.