FILME

Moonfall! Cade Luna? Ba nu cade Luna!

Moonfall este noua Apocalipsa de pe marile ecrane.

Moonfall este noul film cu apocalipsa  al unui tip care ne-a obisnuit cu asa ceva. Roland Emmerich este cel care a adus in cinematografe printre altele filmele Independence Day, The day after tommorow, Godzila, Stargate, 10.000DC sau Independence Day: Resurgence. Filme unde, daca vi le amintiti, Pamantul trece milimetric pe langa o catastrofa. Pare ca la fiecare film regizat de el, suntem tot mai aproape de final si in Moonfall chiar scapam ca prin urechile acului. O sa gasiti similitudini intre filmele acestea peste tot. Iar mie personal mi-au placut toate filmele de mai sus!

Titlul in sine spune povestea filmului. Cade Luna de pe cer. Ne ciocnim de ea si se alege praful. Si pulberea. De tot. Civilizatie, specie (e importanta precizarea “specie”) sperante, vise si viata unei pisici ajunsa probabil la a noua viata. E in gluma descrierea dar aproape de adevar.

Am fost extrem de curios sa vad cum ar putea justfica un scenariu o asemenea apocalipsa si spre surprinderea mea au profitat extrem de inteligent de diferitele teorii obscure care circula pe internet de ani de zile. Luna este goala, extraterestrii exista, exista razboaie intergalactice, oamenii sunt o creatie artificiala, am venit din spatiu. Poate unii dintre voi stiu ca exista o intamplare celebra (si reala) cand un satelit s-a prabusit pe Luna iar aceasta a scos un zgomot ca de clopot pentru ore in sir, “dovedind” faptul ca este de fapt un corp ceresc artificial, gol in interior. De aici au plecat probabil cu ideea, apoi au combinat-o cu nenumarate altele si le-au insirat in asa fel incat sa aiba sens. Si chiar are! Evident ca, din punct de vedere stiintific, ceea ce se vede pe marele ecran este absolut imposibil si nu are cum sa se intample. Dar efectele vizuale sunt incredibile!

V-am spus povestea pe scurt si ca in toate filmele lui Roland, actiunea se urmareste in mai multe planuri. Atat aici pe Pamant dar si in spatiu. Daca pe Pamant actiunea seamana cu cea din filmele vechi in care toti fug sa scape si la final scapa cine poate si mai ales cine merita sa scape, in spatiu, eroul nostru principal – un fost astronaut interpretat de Patrick Wilson (regele cu care se bate in Aquaman Jason Momoa) dupa ce este indepartat in mod nedrept din programul spatial se dovedeste ca este singurul care mai poate salva planeta. Fosta sa colega, Jocinda Fowl, interpretata de Halle Berry si care acum este director NASA impreuna cu un tocilar pe care l-am iubit in serialul Game of Thrones – John Bradley sunt ceilalti doi eroi principali si impreuna…surpriza! Salveaza Pamantul.

Da. Moonfall nu este un film care sa respecte corectitudinea stiintifica. Sunt si aici nenumarate scene care par absurde. Dar totusi mult mai putine decat in trecut. Iar efectele speciale bat toate filmele de pana acum.  Daca ar fi sa ne luam doar dupa efectele speciale, Moonfall este un blockbuster pe care o sa il vedem in istoria genului SF. Sa recunoastem ca daca pana acum ne-au atacat extraterestrii sau cine stie ce specii ciudate, am avut eruptii solare, vulcanice sau meteoriti gata sa se prabuseasca prin curtea noastra, niciodata nu am avut pe cineva care sa atace atat Pamantul cat si Luna in acelasi timp, incercand sa provoace un accident planetar.

Nu pot sa spun ca este un film de Oscar, nu m-a interesat, nici nu cred ca isi doreste, mai ales ca la Festivalurile de film de obicei castiga filme ciudatele. Moonfall are un scenariu decent, cu o linie logica si cu efecte speciale de prima mana! O suta de milioane de dolari nu au fost cheltuiti chiar degeaba. A livrat exact ce asteptam!

Asadar, daca esti fan al filmelor SF, daca iti plac filmele cu apocalipse, cu extraterestrii, filmele in care se valideaza toate conspiratiile oculte…Asta e filmul tau! Al meu sigur a fost! Personal mi-a placut pana si pisica din film. Bine ca nu decid eu cine ia Premiul Oscar. Cu toate ca daca o sa candideze la efecte speciale, sigur se alege cu unul! Pentru ca asa cum sunt ele, inexplicabile stiintific, le iubim pentru cum ne plac enorm.

Evident ca Luna nu o sa cada, nu e greu de ghicit, dar va invit sa mergeti sa vedeti de ce era gata gata sa ne ciocnim si cum se salveaza Pamantul. O sa va distrati.

Film vizionat la Cinemax Veranda si care intra in cinematografe din 04.02.2022 distribuit de Vertical Entertainment