Pleiada Boutique Hotel – singurul hotel de 5* din Moldova
Pleiada Boutique Hotel – singurul hotel de 5* din Moldova
Pentru o provincie care are atat de multe de oferit turistilor, faptul ca doar in Iasi exista un asemenea hotel si lipsesc autostrazile cu desavarsire, e destul de trist. Cu siguranta este un lucru bun ca exista deja acest hotel dar este doar un prim pas si e nevoie de multi alti pasi ca sa se ajunga la o industrie de turism puternica si stabila. Iasiul este cu siguranta unul dintre cele mai frumoase orase ale Romaniei si ca un hub pentru imprejurimile sale pline de obiective turistice asa ca Pleiada Boutique Hotel este, pentru turistii pretentiosi singurul loc care ofera servicii de 5*.
Majoritatea clientilor vin aici cu masina personala dar exista un serviciu gr oferit de hotel pentru cei care vin cu avionul. Transportul de la aeroport la hotel si spre aeroport de la hotel este asigurat cu o limuzina. Au mai multe dar cea care ne-a impresionat a fost Maybach-ul. Te simti special si rasfatat cand te asteapta un asemenea bolid in fata aeroportului si cei din jurul tau se uita la tine, gandindu-se probabil "ce vedeta o fi".
Pleiada este situat intr-o zona linistita a Iasiului. Pana in centru faci probabil 10 minute cu masina dar zona este retrasa si relaxanta, departe de agitatia orasului. O livada de meri te rupe de galagia din strada si creeaza o oaza de liniste. Si inca de la receptia hotelului se dezvaluie eleganta acestui hotel. Cromatica mobilierului din camerele de 5 stele este inspirata de elementele naturii, apa, aer, foc, lumina, pamant si lemn.
Un alt serviciu special oferit de hotel este posibilitatea de a primi bilete gratuite la Opera din Iasi, precum si transfer gratuit de la/la Operă. De altfel, legatura hotelului cu arta se vede in mule parti si veti descoperi lucrari de arta raspandite peste tot, au cate o expozitie de arta in fiecare luna.. De la tablouri la Wall of Fame din receptie unde este scris numele maestrului Florin Piersic si cunoscutei regizoare Beatrice Rancea. Se leaga bine arta si cultura de Pleiada, locatia fiind eleganta si deosebita.
Camerele de aici sunt spatioase, luminoase, fiecare dintre ele are un aspect unic ca design fiind extrem de elegante, cu o multitudine de facilitati. De asemenea, la fiecare etaj exista cate un apartament iar cel de la etajul 5 este unul prezidential cu o terasa uriasa unde exista chiar o sauna si un jacuzzi iar panorama este deosebita. Avand un design modern, baia este aproape incorporata in camera si ofera o experienta interesanta cuplurilor tinere. Dar datorita tehnicii moderne, exista si posibilitatea de a schimba geamul semitransparent in unul mat sau daca nici asta nu e destul pur si simplu sa tragi o draperie. Obiectele de toaleta gratuite, papucii comozi, halatele de baie completeaza confortul unui sejur fara griji.
Zona SPA este una dintre cele mai iubite locuri de catre oaspetii de la Pleiada!
La Pleiada, daca in lift apesi butonul -1, drumul te duce spre zona SPA si centrul de fitness. Este unul dintre cele mai solicitate butoane si motivele sunt intemeiate…
Accesul clientilor hotelului este gratuit. Piscina interioara de aici, jacuzzi, salina, dusuri emotionale, sauna uscata si umeda, fantana de gheata ba chiar si o salina cu pietre de Himalaya. Este un loc preferat de toata lumea si destul de incapatoare pentru toti. Tot aici exista si o zona dedicata celor care isi doresc un masaj, fie el de relaxare fie terapeutic. Accesul este permis gratuit tutror oaspetilor cazati la Pleiada Boutique Hotel, prosoapele sunt primite tot gratuit de la recepetia de la SPA iar accesul este fara rezervare pe tot parcursul zilei.
Un serviciu superb este cel de masaj pentru cuplu, masaj de relaxare facut in aceeasi camera, cu jacuzzi si sampanie inclusa alaturi de bomboane de ciocolata. Rasfatul pentru perechile de indragostiti la superlativ.
Centrul SPA ofera timp pentru tine insati. Pentru a te relaxa, a te revigora si a lua o pauza de la stresul cotidian si, nu in ultimul rand, pentru a te rasfata, un loc unde nu numai ca primesti sanatate, dar, in plus, toate simturile sunt relaxate iar beneficiile sunt pe masura. Indiferent daca esti copil sau adult o sa te bucuri de acest loc.
Si pentru ca apa iti provoaca foame, aveti unde sa va rasfatati si culinar.
Restaurantul de la Pleiada se numeste Maia Fusion, are o capacitate de 50 de locuri şi dispune de alte 50 de locuri amenajate pe terasa Maia Summer Garden. Un spatiu pe masura celor 5* ale hotelului. Elegant si stilat cu un pian unde au loc diverse concerte de muzica. Locul unde se serveste micul dejun in stil bufet suedez, al zilelor festive cand se organizeaza diverse cine tematice si locul cinelor cu mancare deosebita. Noi ne-am bucurat de minunatele preparate de chef Marfa Andrei. L seara romaneasca de 1 decembrie am inceput cu un paharel de palinca si visinata, am gustat din chiftelutele cu ceapa marinata , plachia de peste cu mamaliguta si am incheiat cu deliciosii papanasi fierti cu smantana si fructe de padure asociati cu Muscat Ottonel.
Vara, cand timpul permite, terasa de afara ofera un cadru intim si natural pentru a servi masa. Linistea si natura ce inconjoara hotelul contribuie la atmosfera de 5*
Mancarurile de aici, preparate romanesti si internationale, vin insotite de o larga gama de vinuri, potrivite pentru orice alegeti. Asa ca nu va faceti griji, aveti la dispozitie si licoarea veseliei.
Ba chiar primesti la micul dejun Prosecco daca doar de asta ai pofta dimineata!
Fiind o locatie care ofera si posibilitati de afaceri sau evenimente, Pleiada dispune de patru săli pentru evenimente, gândite și proiectate într-o notă clasică și elegantă. De la conferinte sau team building-uri la ședințe, întâlniri de afaceri, conferințe de presă, seri de networking sau întâlniri corporative si pana la evenimente private, toate isi gasesc aici locul. Pentru fiecare dintre ele, gazdele ofera atat suportul tehnic in cazul evenimentelor bussines cat si pentru evenimentele private cum sunt nuntile sau petrecerile private.
Pleiada Boutique Hotel, dincolo de faptul ca este singurul hotel de 5* din toata Moldova, este un loc ce te intampina intotdeauna cu atentie, personalul te ajuta cu orice problema ai avea in cel mai scurt timp posibil. Inainte de a ajunge la hotel, de exemplu, primesti un sms pe telefonul mobil in care ti se dau informatii despre restaurant, despre modalitatea in care se face cazarea si esti intampinat cu un “Te asteptam”. Este un gest mic dar care arata atentia gazdelor pentru oaspeti. Ospitalitatea aceasta, alaturi de zambetele permanente, disponibilitatea de a rezolva absolut orice problema si curatenia impecabila fac din Pleiada probabil cel mai bun loc de cazare din Iasi. Noi am profitat si am vizitat si cele mai frumoase locuri din Iasi si intr -una dintre zile am ajuns cu limuzina Maybach pana la minunatul castel Sturdza. Cand ajungeti la hotel la receptie vi se va da un pliant in care aveti mai multe rute turistice pe care le poti urma in functie de timpul pe care il ai. Nu puteam sa alegem un loc mai frumos din Romania pentru a petrece ziua de 1 decembrie decat in inima Moldovei la cel mai frumos hotel din Iasi. Chiar si cei mai pretentiosi musafiri gasesc la hotel Pleiada Boutique un univers al luxului unde se vor simti rasfatati.