Limită nouă pentru lichidele din bagajul de mână în București
Aeroporturile din București schimbă regula lichidelor din bagajul de cabină
Reguli noi pe aeroporturile din București: pasagerii pot avea în bagajul de mână lichide de până la 2 litri! Noile reguli au intrat în vigoare pe Aeroportul Internațional Henri Coandă și pe Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu.
Potrivit Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), pasagerii care își încep călătoria de pe aceste aeroporturi pot transporta în bagajul de mână lichide, aerosoli și geluri în recipiente individuale de până la 2 litri, în loc de 100 ml, cât era limita până acum.
Relaxarea regulilor se aplică exclusiv pasagerilor care pleacă din București, nu și celor aflați în tranzit sau transfer.
Nu mai trebuie scoase lichidele din bagaj
Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAB, Teo Postelnicu, noua limită este posibilă datorită scanerelor moderne instalate la controlul de securitate.
„Limita de 2 litri este arhisuficientă pentru un pasager. Poate fi o sticlă de 2 litri, două de 1 litru sau patru de 500 ml. Oamenii pot trece de controlul de securitate fără nicio problemă”, a declarat acesta.
Oficialul a explicat că noile echipamente pot analiza conținutul recipientelor și pot detecta substanțele periculoase, astfel că sticlele pot rămâne în bagaj și nu mai trebuie scoase la verificare.
Investiții în tehnologii moderne
Directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu, a precizat că schimbarea vine după investiții importante în tehnologie de securitate.
„Prin această investiție ne aliniem la cele mai bune practici internaționale și îmbunătățim experiența pasagerilor, menținând în același timp cele mai înalte standarde de securitate”, a transmis acesta.
Potrivit CNAB, aeroporturile din București se aliniază astfel celor mai moderne aeroporturi europene, unde sisteme similare au început deja să fie implementate.
Ce produse intră în noua regulă
Relaxarea restricțiilor se aplică pentru toate categoriile de lichide, aerosoli și geluri, inclusiv:
- apă și alte băuturi
- parfumuri
- produse cosmetice
- creme și loțiuni
- geluri și produse de igienă
Autoritățile aeroportuare spun că măsura va reduce timpii de control și va face procesul de securitate mai rapid pentru pasageri.
