LUMEA MARE

La meci in Germania

Am fost la un meci in Germania

Mai exact la un meci din Bundesliga 2 si anume 1FC Nurenberg vs Dynamo Dresda

Am mai fost la meciuri in strainatate si nu este o noutate pentru mine. La meciuri in Romania am pierdut numaratoarea, fiind un suporter de galerie al fostei Steaua actuala FCSB nu e Steaua. Deci stiam la ce sa ma astept…

Biletele au fost cumparate online cu vreo doua luni inainte si mi-au fost trimise acasa prin curier. La 25 Euro biletul ( cel mai ieftin ) am mai platit vreo 100 de lei pe adusul acasa.

Stadionul celor de la 1FCN este undeva in afara orasului, fix langa uriasul complex de pe vremea lui Hitler. Stiti voi, cel unde se tineau mitingurile acelea uriase gen Coreea de Nord. Ca doar nu Kim Ir Sen a inventat chestia asta. Acum, complexul acela pe care oricum vroiam musai sa-l vad este lasat in paragina, urias asa cum este, doar in mijloc fiind amenajate terenuri de fotbal american iar in fata tribunei de unde vorbea Furherul este o parcare. Ce sarcastica e istoria!

Stadionul  este foarte asemanator cu Arena Nationala din Bucuresti, lipsind un inel si avand totusi 50.000 de locuri. Din oras, de la gara mare, iei trenul SBahn si te duce direct la stadion in vreo 15 minute. Este extrem de usor de ajuns.

Pe peroanele garii, la metrou si pe strazi o multime de politisti ca peste tot unde se desfasoara un eveniment cu multa lume dar nu am vazut nici macar un incident cu toate ca 75% dintre cei care mergeau la meci aveau o bere in mana. Ba spre marea mea surprindere, in contrast total cu ceea ce intampla acasa unde vanzarea de bauturi alcoolice este strict interzisa langa stadion, in curtea arenei existau locuri unde se vindea bere la 2.5 euro si chiar exista un aparat unde puteai sa desfaci sticla. Uimitor cata bere se bea! O mare de oameni imbracati in tricouri rosu/alb/negre se revarsau spre tonetele de carnati, bere si apoi inspre stadion.

Controlul la intrare chiar daca s-a facut in conditiile de acasa, corporal, nu a fost atat de amanuntit si faptul ca prin tribuna se plimbau oameni care vindeau bere chiar ca m-a lasat cu gura cascata. Ati vazut in filmele americane cum se plimba aia prin tribuna la meciuri cu carnati si mai stiu eu ce? Exact asa doar ca se vinde bere! Aici la 4 euro paharul… Bine, exista si carnatii nelipsiti dar acestia sunt afara din stadion.

Am nimerit in galeria gazdelor si nebunia din tribune seamana foarte tare cu ceea ce era odata in tribune la Steaua, Rapid sau mai e si acum rar la Dinamo. Steaguri, tipete, cantece, “s…te Dynamo”. Daca as fi stiut ca joaca si un roman as fi fost si mai mare suporter. Laszlo Sepsi joaca la 1FCN ca fundas stanga si chiar daca nu a jucat face parte din lot de vreo 2 ani.

Se sta in picioare, este aglomerat si 33.000 de spectatori pentru un meci de divizia a doua este ceva de neconceput in Romania. Ca si galeria celor de la Dynamo Dresda. Vreo 7-8000 de oameni imbracati in galben si vocali maxim veniti in deplasare sa isi sustina echipa aflata abia pe locul 10.

Galeria oaspetilor

Poate ca fotbalul nu a fost el mai bun vazut vreodata de mine dar atmosfera a fost mult peste cea de la Real Madrid cu Villareal. Multa bucurie in tribune si pasiunea nemtilor pentru fotbal bate de departe industria Real sau Barca.

In aproape trei ore cu plecatul din oras/intratul in stadion/meciul in sine/plecarea de la stadion nu am vazut decat un tanar care dormea linistit langa un gard rapus de berea bauta. Scuturat de trecatori “o fi mort” dadea din cap si era lasat la odihna in continuare. In rest? Bucurie si emotie.

Daca ai ocazia sa mergi la un meci in Germania nu ezita! Daca nimeresti la Dortmund sau Bayern cu atat mai mult. Insa orice meci din primele doua divizii iti arata grija pentru suporteri si in plus un meci disputat maxim intre doua echipe de fotbal.

Multumiri merg spre  #tourismusnuernberg

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *