FILME

Filmul care are 9 nominalizari la premiile Oscar de anul acesta

Mare favorită la Oscar cu 9 nominalizări, tragicomedia The Banshees of Inisherin (Spiritele din Inisherin)

Povestea este scrisă, regizată şi co-produsă de cineastul londonez Martin McDonagh (Şapte psihopaţi şi un câineTrei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri), merită cu certitudine a fi vizionată, fie şi din simplă curiozitate, pentru cele aproape 300 de nominalizări şi peste 100 de premii deja câştigate, dintre care trei Globuri de Aur, dar, dincolo de acest argument, câteva detalii ar putea fi utile cinefililor aflaţi la primul contact cu imaginaţia lui McDonagh şi umorul său ultraîntunecat.

Cu nouă proaspete nominalizări la Oscar (la categoriile cele mai importante, printre care cel mai bun film, regizor, scenariu original, actor în rol principal și trei actori în roluri secundare), dar și cu trei Globuri de Aur și două premii venețiene (Cupa Volpi pentru Colin Farrell și trofeul Osella d’Oro pentru scenariu) în palmares, filmul „Spiritele din Inisherin” / „The Banshees of Inisherin” (2022) aduce in cinematografe cu o poveste cel puțin neobișnuită.

Plasat într-o așezare minusculă – și fictivă, se pare – din Irlanda anilor ʻ20, acesta vorbește într-un ton uman, amuzant, dar mai ales amar, despre felul în care se poate zdrobi iremediabil o prietenie aparent de nezdruncinat. Totul începe în ziua în care, fără vreun motiv întemeiat, blazatul Colm Doherty (Brendan Gleeson) vrea să sfârșească orice comunicare cu prietenul lui cel mai bun, Pádraic Súilleabháin (Colin Farrell). Rănit și intrigat, acesta va contesta absurda respingere, însă neclintirea lui Colm și măsurile drastice la care recurge duc la consecințe răscolitoare atât pentru cei doi, cât și pentru mica lor comunitate.

Guvernat de sensibilitatea jucăușă a regizorului Martin McDonagh, în care pitorescul și profanul se îmbină, iar umorul plin de viață acompaniază violența înfiorătoare, filmul oferă o lecție despre cât de fragile pot fi legăturile umane.

🏆 Câștigător a trei Globuri de Aur: Cel mai bun musicalCel mai bun actor dintr-un musical (Colin Farrell), Cel mai bun scenariu

🏆 Câștigător a două premii la Festivalul de Film de la Veneția: Cel mai bun actor (Colin Farrell), Cel mai bun scenariu

Noi am fost si l-am vazut si credem ca are sanse mari sa castige cateva premii si la faimoasa decernare de premii Oscar din acest an. Mergi si tu sa il vezi.