Festivalul Dunarii 2017
Festivalul Dunarii 2017
In perioada 27-30 iulie, in Cernavoda (Centrul Civic) se va desfasura Festivalul Dunarii, organizat de Innovation Travel în parteneriat cu Primăria Cernavoda.
• Evenimentul are ca scop dezvoltarea turistică a rivierei dunărene din judeţul Constanţa si promovarea tradiţiilor celor 18 minorităţi etnice din Dobrogea (turci, tătari, greci, lipoveni, ucrainieni, italieni, evrei, rromi etc).
• Evenimentul, îşi propune să reunească, timp de 4 zile, în luna iulie, touroperatori internaţionali şi din România specializaţi pe incoming, jurnalişti
români şi străini, operatori de croaziere dunărene, reprezentanţi ai unor organizaţii romanesti si internaţionale.
• In cadrul festivalului vom pregati un targ autentic, bucatele pregătite la faţa locului vor ademeni pe toţi cei prezenţi. Ciaunele cu bors de peste,saramura de crap, costiţa marinată de porc cu varză călită şi sărmăluţe cu mămăliguţă vor rivaliza cu grătarele încinse pentru pastramă, iar desertul turcesc “baclava” n-ar trebui ratat de nimeni.
Zeci de producatori va asteapta cu:
• Peste si produse din peste
• Produse alimentare (traditionale si bio/ecologice/organice)
• Produse din carne si branzeturi;
• Bauturi alcoolice traditionale: bere, vin, tuica, palinca si bauturi non-alcoolice;
• Produse apicole, dulceturi, gemuri, compoturi etc.); Muzica: cd-uri si dvd-uri, viniluri premium cu muzica de colectie si de sezon;
• Accesorii hand-made, articole vintage si bijuterii;
• Popcorn, porumb fiert, vată de zahăr, ingheţată;
• Dulciuri: turta dulce, prajituri de casa, produse din ciocolata;
• Delicatese-produse gourmet: ceaiuri, cafea, miere, siropuri, sucuri
• Articole vestimentare si accesorii;
• Cosmetice naturale artizanale;
• Jucarii;
• Icoane, decoratiuni din sticla, ceramica