Cum a fost la prima editie The Harvest Wine Festival

RO Wine – The Harvest Wine Festival a luat pulsul pieței de vin din 2020

Peste 2.500 de vizitatori au trecut pragul Harvest Wine, ediția de toamnă a RO Wine – The International Wine Festival of Romania, eveniment care și-a dobândit numele datorită accentului pus pe vinurile încă nelansate, după modelul degustărilor en-primeur tradiționale deja în țările cu piețe de vin dezvoltate. 60 de crame din România, Moldova, Chile, Spania, Argentina, Italia, Franța și SUA și-au prezentat vinurile vizitatorilor veniți din toate colțurile României, dar și românilor stabiliți în străinătate și turiștilor veniți special pentru acest eveniment.

RO Wine

În urma festivalului s-au desprins două concluzii: că producătorii români sunt tot mai interesați de o expresie cât mai autentică a locului în care se produc vinurile, dovadă stând vinurile fermentate cu drojdii sălbatice și vinurile cât mai puțin filtrate și, pe de altă parte, atât la nivelul producătorilor români, cât și a celor străini, atitudinea față de vin este tot mai relaxată, mai puțin ancorată în cunoștințele de specialitate (fără ca acestea să fie ignorate, totuși) și mai orientată către lifestyle și pasiune hedonistă.

„Mă bucur că atât producătorii, cât și vizitatorii au acceptat ideea noastră, aceea de a arăta publicului la ce să se aștepte de la piața anului viitor. S-a simțit imediat că acest interes există: cele mai discutate, recomandate și cele mai gustate vinuri au fost cele care nu se regăsesc deocamdată în oferta comercială a producătorilor. Se definește, după cum am văzut din aceste vinuri nelansate încă, o orientare către vinul de terroir, care poartă în sine amprenta locului, calitatea și tipul solului, felul în care acel soi de struguri crește în acel areal. Și nu doar atât ci, în căutarea acestei expresii cât mai pure, am observat și o înclinare către vinurile dintr-un singur soi – monecepage – în detrimentul cupajelor”, spune Marinela V. Ardelean, co-organizator al Harvest Wine Festival.

RO Wine

Un punct de atracție în cadrul festivalului l-a reprezentat selectia de vinuri de la primele 14 crame inscrise in programul „Deschidem Vinul Românesc”, dezvoltat de Carrefour Romania pentru sustinerea producatorilor autohtoni de vin. Mai multe informatii despre initiativa retailerului sunt disponibile pe deschidemvinulromanesc.ro.

“Harvest Wine Festival a fost o trecere în revistă a celor mai bune vinuri ale anului viitor cat si o foarte placuta întâlnire cu prieteni vechi și noi! Ne-am putut bucura de o vreme absolut superbă care ne-a permis să savurăm vinurile până spre seară și să ne retragem la Biutiful Downtown sau Carnivale Food Market pentru cină. Totul a fost așa cum mi-am dorit pentru o primă ediție a acestui eveniment și sper că și invitații noștri și colegii din industrie s-au simțit bine alături de noi!” a declarat Liviu Popescu, co-organizator al Harvest Wine Festival.

RO Wine

O parte dintre vinurile prezente la Harvest Wine Festival vor putea fi degustate și în cadrul celei de-a doua ediții clujene a RO Wine – The International Wine Festival of Romania, programat pentru 26 și 27 octombrie 2019. Calendarul evenimentelor RO Wine din 2020 va include cu certitudine și o revenire a Harvest Wine Festival, la sfârșitul lunii septembrie, dincolo de deja permanentizatele ediții de primăvară de la Fratelli, în ultimul weekend din mai, și de la Cluj, în ultimul weekend din octombrie.

Mulțumim partenerilor: Banca Transilvania, Carrefour, Mastercard, Alexandrion Group, Chef & Sommelier, AQUA Carpatica, Timpuri Noi Square, President, Phoenix Media, BlackCab

Comments

comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.

Leave a Reply

%d bloggers like this: