EVENIMENTE

Concerte la Muzeului Național de Artă din București

Conversații atemporale între George Enescu și compozitorii contemporani lui: 8 concerte la Muzeului Național de Artă din București

Opt concerte menite să celebreze relația lui George Enescu cu alți compozitori contemporani cu el au loc pe perioada desfășurării Festivalului Internațional George Enescu la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României din București. Repertoriile alese pentru concertele din această serie sunt menite să reflecte tema din acest an a festivalului desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și produs de Ministerul Culturii, „Generozitate prin muzică”.

  • Cvintetul V Coloris va cânta prima dată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu duminică, 3 septembrie de la ora 11:00. Ansamblul de suflători recunoscut ca unul dintre cele mai solicitate din Scandinavia și România explorează tradiția folclorică românească, muzica contemporană, dar și repertoriul universal. Pentru debutul în Festivalul Enescu cvintetul V Coloris va avea alături cinci instrumentiști români de excepție, membri în cele mai importante orchestre din Europa: Edouard Szabo – flaut (solo flaut piccolo în Orchestra Națională a Franței), Adrian Luncanu – corn englez (corn englez în Orchestra Operei Naționale din București), Aurelian Băcan – clarinet (solo clarinet la Filarmonica Transilvania din Cluj), Ionuț Podgoreanu – corn (solo corn la Orchestra Gran Teatre del Liceu din Barcelona), Alexandru Chirica – fagot (solo fagot la Orchestra Simfonică din Malmo). În programul concertului vor fi lucrări de György Ligeti, George Enescu, Dinu Lipatti și Béla Bartók precum și lucrarea Lumina de Doina Rotaru, dedicată cvintetului V Coloris.
  • Următorul eveniment din Seria Enescu și contemporanii are loc sâmbătă, 9 septembrie de la ora 11:00.  Pe scenă vor urca Duo Harriet Krijgh violoncel și Lauma Skride pian, iar programul cuprinde Sonata nr. 1 de Johannes Brahms, Nocturne et Saltarello de George Enescu, Waldesruhe de Antonin Dvořák și Sonata în la major de César Franck.
  • Ensemble Contempo Paris va concerta duminică, 10 septembrie de la ora 11:00, iar lucrările abordate vor fi Cvintetul cu pian în mi bemol major op. 44 de Robert Schumann și Cvintetul cu pian în la minor op. 29 de George Enescu.
  • Programul Seriei Enescu și contemporanii continuă cu un recital al pianistului Alexander Krichel, cunoscut pentru interpretările sale captivante ale celor mai exigente lucrări din literatura pianistică. Acesta va interpreta Suita nr. 2 în re major op. 10 de George Enescu, Gaspard de la nuit de Maurice Ravel și Studii-tablou op. 39 de Serghei Rahmaninov. Concertul are loc sâmbătă, 16 septembrie de la ora 11:00.
  • Duminică, 17 septembrie are loc un concert de trio, cu Andrei Licareț la pian, Avigail Bushakevitz la vioară și Andrea Casarrubios la violoncel. Programul conține lucrări de Zoltán Kodály, Georges Boulanger, George Enescu și Dmitri Șostakovici.
  • Vocalise Ensemble ajunge pe scena de la Sala Auditorium sâmbătă, 23 septembrie de la ora 11:00. Ansamblul format din Steluța Radu (pian), Mircea Călin (vioară), Viorel Tudor (violă) și Marin Cazacu (violoncel) va interpreta Cvartetul cu pian nr. 1 în sol minor op. 25 de Johannes Brahms și Cvartetul cu pian nr. 1 în re major op. 16 de George Enescu.
  • Seria se încheie duminică, 24 septembrie de la ora 11:00 când publicul va avea parte de un recital de excepție al cunoscutului violonist francez David Grimal alături de pianista Raluca Știrbăț. Vor fi prezentate Nocturna în re bemol major, „Hommage à la Princesse Marie Cantacuzène” și Sonata nr. 3 în la minor pentru pian și vioară op. 25, „în caracter popular românesc” de George Enescu, precum și lucrări de César Franck și Eugène Ysaÿe.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct.