Conacul Bellu

Muzeul – Conacul Bellu

     Mai putin cunoscut, aflat relativ aproape de Bucuresti, in Urlati – strada Orzoaia de Sus nr. 2, Muzeul “Conacul Bellu” face parte din itinerariul pe care il strabate Drumul vinului din judetul Prahova. Conacul Bellu este monument de arhitectură, construit în stil arhitectonic vechi românesc, la jumătatea secolului al XIX-lea. A fost casa familiei baron Alexandru Bellu. În 1926 familia Bellu a donat Academiei Române întreg complexul de clădiri aflat la Urlați. În 1953 complexul a intrat în patrimoniul muzeal. Din 1954 a funcționat ca muzeu regional, până când a intrat în componența Complexului Muzeal Prahova. Din 1990 este în componența Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. -asta spun sursele oficiale despre istoria muzeului.

     E ciudat cum, se pare ca in istoria Romaniei, au existat si persoane care sa dea statului din proprietatile sale nu sa le fure asa cum se intampla azi. Ei bine, familia Bellu cu radacini in Macedonia, ajunsa prin partile noastre in secolul al-XVIII-lea, cu membri care au facut parte din Guvernele Romaniei a donat prin reprezentatul sau din anul 1926 –  Alexandru Bellu – baron,  om de cultura  , intregul domeniu de la Urlati. Din 1954 functioneaza ca muzeu si daca celelalte cladiri au disparut incet incet, conacul construit in stil romanesc a fost reconditionat prin 2005 de data aceasta cu adevarat. Arata ca si cum timpul nu a trecut peste el pe dinafara iar in interior este senzational. Dar o sa revenim…  Recunosc ca nu as fi ajuns singur la muzeu daca nu am fi avut un ghid cu noi si faptul ca este ascuns nu este un mare avantaj. E pacat ca nu exista indicatoare sa te indrume, este pacat ca nu este pus in valoare mai mult mai ales ca totusi suntem in Urlati si na, …Urlati nu e Sinaia. Un gard inalt inconjoara domeniul, poarta este o casa in sine si dupa ce treci ajungi intr-un parc ce a vazut si zile mai bune. Poate vara este frumos… Aleea lunga si abrupta ce te duce la muzeu o strabati in 5 minute daca esti in incaltari comode dar daca o doamna se nimereste in pantofi cu toc e mai greu. Nu se vede de la intrare si abia dupa ce ajungi aproape il vezi. Stilul romanesc este evident, este extrem de bine restaurat si gradina din fata contrasteaza cu restul fiind frumos ingrijita. Se intra doar cu talpici pentru incaltaminte si se viziteaza camerele luxos mobilate. Ca puncte de atractie in interior- un telefon Ericsson cum nu am vazut nicaieri, un gramofon antic ce inca functioneaza, dormitorul cu patul cu baldachin imens, biroul plin de decoratiuni fastuoase. Tablouri, mobilier, icoane, sfesnice, litografii – toate facand parte din mostenirea lasata de cel care le-a donat. Este o curatenie ca la un muzeu international, cu fotografiatul o sa aveti ceva probleme ( intrebati daca e permis ). Intrii pe o parte, strabati camera dupa camera si iesi prin alta parte lasand in urma parfumul unor timpuri mai bogate, linistite si mai frumoase decat cele pe care le traim noi.

     Afara, dupa ce te saturi de luxul din interior, poti cobori in crama aflata chiar sub conac. Exceptie facand niste manechine vechi si uzate ce arata tare rau ( imbricate in port popular ) o sa poti vedea piese cioplite în piatră ( din sec. II-III se pare ca sunt ) , utilaje şi vase pentru producerea vinului din cele mai vechi timpuri şi până azi. E o experienta, mai ales ca muzeul se afla pe  Drumul vinului.

     Este un loc de care nu stiam, un loc unde m-am dus cu așteptări mici si am fost surprins sa vad lucruri deosebite. Nu foarte cunoscut, nu foarte vizitat probabil dar merita mai mult de atat! Va invit sa mergeti sa va convingeti.