Ce moaste sunt la Catedrala Neamului?

3 November 2025 dan

Catedrala Neamului – Inaugurarea – un moment pe care nu-l voi uita

Am stat la coadă pentru a păşi în interiorul Catedralei Mântuirii Neamului şi pot spune că a fost o experienţă profundă – ca om care aşteaptă, care priveşte, care simte fizic curgerea timpului şi mişcarea oamenilor în jur. Ceremonia oficială de sfinţire a avut loc pe 26 octombrie 2025, în prezenţa patriarhilor Bartolomeu I (Patriarhul Ecumenic) şi Daniel (Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române). dar eu am ajuns abia pe 2 noiembrie. Chiar si asa, să fiu acolo – printre mii de oameni – mi-a oferit o perspectivă autentică: nu doar un spectacol grandios, ci şi o multitudine de trăiri personale, aşteptare, veneraţie, dar şi emoţie.

Construcţia catedralei a început acum aproximativ 14‑15 ani, şi a reprezentat un proiect ambiţios al Bisericii Ortodoxe Române – unul dintre cele mai mari lăcaşuri de cult ortodox din lume. Interiorul este aproape finalizat: se lucrează intens la mozaicuri, vitralii de Murano şi detalii ornamentale dar se poate vedea deja maretia acestui loc.

Deşi nu am un număr exact al persoanelor care au trecut pe tot parcursul zilelor, există informaţii care spun că peste 200.000 de oameni au intrat în Sfântul Altar al catedralei după sfinţire. În timpul meu de aşteptare am observat că rândul mergea destul de încet – am estimat că am stat în jur de 5‑7 ore până să ajung să pătrund în interiorul zonei de altar. Pot spune că asta corespunde cu timpul mediu notificat pentru public: la un moment dat, timpul de aşteptare era de circa 7 ore.
In momentul când am intrat, mulţimea era compactă, dar organizată – cu forţe de ordine, benzi delimitate – ceea ce mi-a dat răbdare. Ce a contat? Să ai apă, să îţi iei o haină mai groasă – interiorul e mare, dar aşteptarea în exterior poate fi rece azi.

Moaştele din altar – o stare de profundă închinare

Unul dintre cele mai impresionante momente a fost momentul în care am intrat în Sfântul Altar şi am putut vedea relicvele sfinte. În interiorul mesei Sfintei Altar din catedrală au fost aşezate fragmente din moaştele:

Sfântul Constantin Brâncoveanu (martir român)
Sfântul Apostol Andrei (Ocrotitorul României)
De asemenea, câte un fragment din moaştele Sfântul Dimitrie cel Nou a fost adus la catedrală pentru închinare, fiind aşezat în Sfântul Altar.
Moastele miilor de romani care au muriti inchisorile comuniste, ucisi pentru credintele lor.
Nenumarate alte lucruri sfinte pentru noi ca romani.

Văzând‑le acolo, în lumina slabă, cu oameni din jur care aşteptau să se apropie, am simţit o vibraţie specială: nu e doar vestigiul unor sfinţi, ci prezenţa unei tradiţii care uneşte trecutul cu prezentul.

Mozaicurile – răsplata răbdării vizuale

Interiorul catedralei e decorat cu mozaicuri de dimensiuni extraordinare. Am stat în rând cu ochii spre bolţi, spre iconostas, spre catapeteasmă – şi am realizat ce înseamnă veritabil „temple al mozaicului”. Iată câteva repere:

Icoana „Pantocrator” din turlă este de peste ‎150 m², rezultat al montării a 2.400 kg de piese de mozaic.
Pentru fiecare metru pătrat de pictură s‑au folosit circa 10.000 de pietricele de mozaic de Murano, iar 250 de specialişti au lucrat la acest proiect uriaş.
Catapeteasma are dimensiuni impresionante: circa 23 m lăţime şi 18 m înălţime.

Am stat privind aceste suprafeţe, mi‑am ridicat ochii până în turlă, unde mozaicul reflecta lumina artificială şi părea că cerul coboară într‑un mod tainic în interiorul lăcaşului. Am realizat că răbdarea de la coadă, acele ore de aşteptare – toate aveau sens: odată ce ai intrat, spectacolul vizual te imbogateste.

Mozaicurile din Catedrala

Aşteptarea în rând m‑a făcut să observ lucruri pe care altfel poate nu le‑aş fi văzut: gesturile persoanelor înaintea mea, murmurul discret, emoţia copiilor, telefonul care filmează, dar şi clipa în care te apropii de altar şi‑ţi dai seama că ai ajuns „în faţă”. Momentul în care m‑am apropiat de moaştele Sfântului Dimitrie – am avut o clipă de linişte. Mi‑am format o intenţie, mi‑am făcut rugăciunea. Şi apoi mi‑am dat seama că sute de oameni, chiar mii, au păşit acolo înainte şi vor păşi şi după tine. Este o comuniune. Vederea mozaicurilor a fost ca o răsplată după aşteptare – simţi că toate minutele petrecute la coadă capătă valoare când pătrunzi în spaţiul sacru şi vezi cum lumina schimbă pietricelele aurite, cum icoanele stau în aer, cum e line‑metaforic‑sus‑în‑turlă. Am observat totuşi şi un contrast: slavă Domnului pentru organizare, dar totuși durata de aşteptare ridicată creează o separare – cei mai răbdători, cei mai disponibili timpurilor – au intrat. Pentru cineva cu timp limitat, poate părea greu.

Mă bucur că am fost acolo. Am simţit că particip la ceva mai mare decât mine — un moment de credinţă, de identitate, un lăcaş care strânge trecutul, prezentul şi speranţa într‑unul. Pentru mine, ca om de rand care a stat la coadă, momentul a fost o combinaţie de răbdare, admiraţie, smerenie şi bucurie. Dacă eşti în Bucureşti sau vei veni să vizitezi, îţi recomand să ai timp, să te echipezi cu răbdare, să intri cu mintea şi inima deschise – la fel cum am intrat eu.