Calea Mosilor, cartierul copilariei mele

23 May 2020 dan

Calea Mosilor veche si noua

Amintirile imi sunt tare dragi cand ma gandesc la copilaria mea, petrecuta pe Calea Mosilor, locurile unde ma jucam sotronul si elasticul si stateam cu prietenii afara pana tarziu. Vremea cand pedeapsa suprema era “nu iesi afara astazi”. Gustul dudelor culese de pe jos, mirosul trandafirilor de pe strada din spatele casei si mirosul teilor care sunt si acum acolo parca asteptand sa mergem sa ii admiram. Si am inteles ca totul pare mare atunci cand esti mic…

De curand am fost pe acolo ca sa vizitez zona, pentru ca de trecut am trecut de multe ori dar acum am vrut sa vad ce a mai ramas din frumoasele locuri pe care mi le amintesc cu drag. Am stat acolo intr-o perioada de schimbare, perioada in care se demolau vechile cladiri si se construiau blocuri la sosea. Intre anii 1978 și 1983, Calea Moșilor între Bucur Obor și Bulevardul Carol I a fost demolată și largită, casele vechi fiind inlocuite cu blocuri de 8-10 etaje.

Din pacate, Ceausescu a decis sa demoleze casele si sa faca blocuri. Imi amintesc de faptul ca ne petreceam zilele printre darmaturi in cautare de comori ascunse. Chiar am gasit cateva lucruri interesante, cateva colectii, carti sau bani vechi. Chiar daca nu arata spectaculos atunci, zona aceea avea un potential urias si ar fi meritat sa fie pastrata si modernizata diferit nu cu blocurile acestea comuniste.

O zona plina de istorie

Numele de astăzi, Calea Moşilor este legat de existenţa altui târg , mai vechi decât cel De Afară, Târgul Moşilor. Acesta se deschidea primăvara în sâmbăta Rusaliilor când se făcea pomenirea morţilor, notată în calendarul bisericesc cu Sâmbăta Moşilor. Târgul Moşilor a fost imortalizat de acuarelele lui Amadeo Preziosi din 1867. La mijlocul sec. al XIX-lea cele două târguri se unifică pe moşia domnitorului Grigore Ghica din zona Colentina. De la începuturile sale, Podul Târgului de Afară a fost animat de o lume pestriţă, de cârciumi şi cârciumioare mereu pline de clienţi, negustori şi mahalagii. Este motivul pentru care devenise locul predilect de unde se propagau veştile în oraş. Condamnaţii la moarte şi alţi răufăcători erau obligaţi să străbată întreg Podul călare invers pe un măgar, purtând atârnată de gât sentinţa scrisă. Astfel ajungeau sub blamul public la capul Podului ( Obor) unde era spânzurătoarea.

Astazi, zona de pe linia de tramvai de sus dinspre Unirea nu mai are farmec si cladirile sunt vechi si neingrijite. Zona moderna incepe de la fostul cinema Miorita spre Piata Obor. Printre blocurile noi au ramas intercalate si cateva dintre blocurile vechi creand un aer bizar si carciumile au cam disparut. In spatele blocurilor insa, cartierul si-a pastrat farmecul si frumusetea.

Am locuit pe intrarea General Ipatescu in spatele liceului George Cosbuc unde ne jucam adesea fotbal, mima sau jocul ala cu lame de la guma. O straduta mica unde s-au pastrat cladirile si parca timpul a incremenit in loc. Mi-am imaginat pentru o clipa ca sunt in urma cu 38 de ani si astept pe strada in timp ce ma joc ca mama sa ma strige in casa sa mananc o salata de vinete sau o felie de pepene rece. Si stiam unde locuia fiecare copil din gasca… Imi amintesc micile placeri, cand mergeam la cofetaria din colt si ne cumparam bomboane Cip sau mentosane sau faimoasele caramele la kilogram ( cele care extrageau plombele fara durere ). Cand stateam la coada ca sa cumpar Hellas, suc de portocale sau conserve de peste. Coada de la lapte si iaurt la magazinul din colt si mirosul de tigari Carpati pe care le fuma tata de la tututngeria din colt. Apoi, cum traversam strada se afla scoala mea draga, fosta Scoala 23, una dintre cele mai vechi scoli din Bucuresti, daca nu cea mai veche. Imi amintesc ce frumoase erau zilele, ce simple pareau lucrurile si ce copilarie luminoasa aveam cu totii.