Ultimul Star Wars
Batalia finala in galaxie intre rau si bine. Ultimul Star Wars.
Ultimul Star Wars vine din miniseria Disney pentru ca as putea imparti aceasta saga in trei parti distincte. Prima ar fi cea naiva, cea care a avut cel mai mare succes si a dus la continuarile ulterioare. Razboiul Stelelor, Imperiul contraataca si Intoarcerea lui Jedi sunt filmele de sfarsitul anilor ’70 si inceputul anilor ’80, vazute in salile de cinema comuniste. A doua parte a acestei povesti extrem de lungi ar fi filmele facute prin anii 1999-2005 cu cele trei filme ce au completat istoria luptei dintre dark side of the force si jedi. Filmele in care aflam cum a devenit Vader print al intunericului, cum Palpatine a ajuns imparat si de ce. Ultima parte a inceput prin anul 2015 si preluata de Disney ca franciza, in cele trei filme Star Wars ni se spune finalul povestii. Asta e pe super/super scurt o poveste ce are mai mult de 40 de ani!
Ultimul Star Wars, filmul ce pune punct, cu titlul complet si original Star Wars – The Rise of Skywalker este in ton cu ultimele parti produse de Disney. Pentru ca s-a observat o schimbare sensibila de profil si filmul merge un pic spre productiile Disney cu care suntem obisnuiti, cu accente pe teme din actualitatea de astazi, de aici de pe Pamant, ce nu au rost in filmul unde o intreaga Galaxie lupta pentru supravietuire. Am fost de parere, ca multi altii, ca Adam Driver nu a fost o alegere inspirata in rolul lui Kilo Ren si nici de aceasta data nu am fost convins. Nu stiu…pare ca nici macar casca lui imbunatatita vizual nu bate casca storcita a lui Vader. Poate nici felul in care si-a desfasurat povestea nu l-a avantajat pentru ca a fost tot timpul prezentat ca fiind balansat intre puterea totala si o slabiciune care la Vader nu exista. Aceeasi parere o am si despre Finn – John Boyega, un fost startrooper ajuns general al Rezistentei doar pentru a contura si avantaja personajul. Indragostit de Rey…care Rey in aceasta parte finala chiar dovedeste ca isi merita rolul!
Daisy Ridley, fara un trecut important ca actrita, doar cu cele doua parti din Star Wars de pana acum in care nu a convins, de aceasta data face un rol minunat. Avantajat si de poveste. Pentru ca iubitorii Star Wars asta asteapta de la Jedi. Incredere, forta, capacitatea de a face lucruri imposibile si o lupta feroce cu cei mai rai dintre cei mai rai. Lucru pe care Daisy il face! Iar sprijinul primit de vechii eroi o ajuta. Pentru ca ultima parte, Star Wars aduna pentru batalia finala o multime de actori din aproape toate timpurile filmului si o face cu stil. Iar planeta si locul unde se termina povestea isi merita scena de final.
In general, aproape toate filmele din seria Star Wars au fost relativ previzibile. Pentru ultima parte, au ales ceva surprinzator si chiar daca filmul respecta in general schema veche si deja validata cu lupta dintre bine si rau, micile povesti ce compun intreaga scena sunt de cele mai multe ori surprinzatoare. Chiar si povestile din spatele personajelor o sa va surprinda. Iar conexiunea dintre Ben si Rey este cu adevarat inspirata si in stilul Star Wars si al ordinului Jedi. Lupta universala dintre bine si rau, orice nume ar purta acestea, se duce la toate nivelurile, in toate locurile si chiar daca victoria binelui nu este garantata, ideea ca exista si altii care se vor alatura luptei este una dintre ideile principale ale filmului.
Star Wars – The Rise of Skywalker
Pentru fanii Star Wars este absolut de neratat, pentru cei care nu au vazut nimic din serie pana acum, chiar daca nu o sa inteleaga conexiunile povestilor, poate fi tratat ca un film independent. Efectele speciale, chiar daca sunt in stilul Star Wars clasic sunt memorabile iar capitolul la care filmul bate orice concurenta este cel al robotilor/roboteilor. Poate ca R2D2 nu mai este vedeta insa are niste colegi noi absolut savurosi.
Este 99% sigur ca este ultima parte. Nu am simtit loc pentru inca una pentru ca, povestea se incheie extrem de clar. Sequel cu siguranta, povesti independente din franciza dar legenda Rezistentei din Galaxie a luat sfarsit intr-un mod pe care il puteti afla doar daca mergeti la cinema!