Muzeul bananelor din Gran Canaria
In Gran Canaria exista un muzeu al bananelor!
Gran Canaria este unul dintre putinele locuri din Europa unde cresc banane. Ba chiar exista o industrie puternica si sunt nenumarate plantatii de banane. Si nu putea lipsi un muzeu al bananelor!
Una dintre ele, veche si parasita pana de curand, a fost transformata si a devenit un loc ce poate fi vizitat. Hacienda La Rekompensa este in proprietatea celor care administreaza si RK Hotels in Gran Canaria. Un lant de hoteluri sau de aparthoteluri ce ofera cazare, in multe locuri din insula. Cu doar cativa ani in urma, ei au preluat o ferma parasita cu tot cu plantatia de banani si au transformat-o intr-un loc ce atrage o multime de vizitatori dar si localnici ce isi organizeaza aici diverse evenimente. cu pana la 700 de persoane.
Gran Canaria este o insula aproape perfect rotunda, cu mijlocul sau avand cea mai mare altitudine. Pico de la Nieves – Varful zapezii are 1940 de metri altitudine. E inalt, nu gluma. Apoi relieful coboara spre ocean iar partea de jos, locurile unde caldura este mai pregnanta si aerul mai umed de la ocean, este locul ideal pentru o plantatie de banani. Hacienda La Rekompensa este situata exact asa. La poate 1-2 km in linie dreapta de ocean, pe o terasa cu o vedere panoramica spectaculoasa.
Statul spaniol sau guvernul local ( nu stim exact ) ofera, ca si in Romania, celor care cultiva pamantul, diverse subventii. ajutandu-i astfel pe cei care deschid sau continua afaceri in acest domeniu. Un album din muzeu arata drumul facut atat de cladire cat si de plantatie, de la momentul in care a fost preluata si pana in acest moment. De la o ferma parasita pana la un loc unde se petrec nunti sofisticate si unde bananele sunt pe cale sa fie recoltate in fiecare moment.
Hacienda ( ce frumos suna! mai frumos ca ferma ) se afla la mica distanta de Las Palmas. Are o suprafata de 56000 de metri patrati cu aproximativ 7000 de banani si sunt 13 soiuri. Vreo 30 de minute cu masina, imediat dupa ce treci de micul orasel Trasmontana. Are o parcare generoasa chiar in fata asa ca mergeti cu masina pana o gasiti. Sunt semne peste tot asa ca nu o sa va fie greu iar Google maps va duce fix in parcare. Drumul este ok chiar daca mica panta dupa ce iesiti de pe asfalt, o sa va sperie putin. O sa ajungeti la un loc de unde aveti o panorama superba asupra Oceanului Atlantic si asupra livezilor de banani. Cu o curte ingrijita si amenajata in asa fel incat ai putea sa iti petreci ziua acolo.
Am intrat pentru a doua oara intr-o plantatie de banani, de aceasta data, una serioasa si extrem de ingrijita. Faptul ca am avut pe cineva care ne-a explicat cum se gestioneaza o astfel de plantatie ne-a dat si imaginea exacta a intrebarii ”de unde vin bananele”. De aici. Haideti sa va spunem cum cresc si cum se recolteaza…
https://www.facebook.com/Calatoriaperfecta/videos/545014250981956
Un banan poate fi asemanat cu o familie. O bunica, o mama si o fiica. Este partea mare unde creste snopul de banane - bunica, un trunchi nou care este dezvoltat dar nu face fructe - mama si un pui mic ce creste firav si are 15-20 de cm - fiica. Cresc practic intr-un snop supradimensionat. In clipa in care se recolteaza snopul de banane, este taiat apoi tot trunchiul de la aproximativ 50-75 de cm de pamant si mama devine bunica, fiica devine mama si un nou pui este lasat sa creasca in snop. Practic se recolteaza o singura data dintr-un banan dar acest proces de reinnoire este nesfarsit. Un banan poate trai 100 de ani daca este bine ingrijit si creste extrem de repede. De la plantat la recoltat in maxim 6 luni. Soiurile de banani de aici sunt specifice insulei si spre mirarea noastra am descoperit ca sunt multe. Bananele obisnuite, unele mici, altele rosii sau unele mari si care nu sunt decat pentru gatit.
Muzeul iti ofera ocazia sa vezi parti din istoria plantatiilor de banani Cum lucrau pe vremuri, cu ce unelte, imagini vechi cu oamenii care munceau pe plantatii sau cum si unde se comercializau. De asemenea, un mic magazin iti ofera nenumarate produse realizate toate din banane. Vinuri, gemuri sau dulceata. Produse cosmetice. 101% o sa plecati cu ceva cumparat de acolo. Iar experienta vizitei cuprinde si o degustare de produse, degustare facuta pe terasa, cu o panorama superba in spatele tau.
Degustarea consta in – lichior de banane si vin spumant, prajitura cu banane, dulceata de banane, mojo rosu si verde si eu am primit si o banana bonus cu gust de zmeura. Mi-ar fi placut sa gust din toate tipurile de acolo. ( Chiar are gust de zmeura cea de culoare rosie!)
Personal, cea mai frumoasa experienta a fost cea in care ne-am plimbat printre banani si am facut poze, apoi degustarea de produse din banane. Sa vezi cu ochii tai atat de multi banani incarcati de fructe si atat de diverse ca soiuri este o experienta pe care rareori ai ocazia sa o traiesti. Probabil pentru localnici este la fel de banal cum e pentru noi sa ne plimbam printr-o livada de mere dar bananii sunt mai interesanti prin felul in care cresc, prin snopurile uriase de banane si prin florile uriase care ascund fructele mici.
Un bilet de intrare costa 6,5 euro/persoana cu o degustare dar fara ghid si 10 euro cu ghid + degustare. Copii pana in 5 ani intra gratuit iar copii pana in 12 au 50% reducere.
Le multumim pe aceasta cale si celor de la Gran Canaria Turismo pentru invitatia din acest an si pentru ajutorul constant pe care ni l-au acordat in acest proiect.