Blade Runner 2049 la cinema

„Blade Runner 2049” / „Vânătorul de recompense 2049” – în sfârșit, la cinema

Cel mai așteptat thriller SF al anului se lansează săptămâna aceasta pe marile ecrane, spre bucuria fanilor din toată lumea. Continuare a filmului omonim din 1982, care a revoluționat cinematografia, „Blade Runner 2049” va rula, de vineri, 6 octombrie 2017, și în România. Lansarea are loc simultan și în SUA, astfel încât românii sunt printre primii care văd producția Sony Pictures la cinema.

În anii ’80, regizorul Ridley Scott surprindea și încânta iubitorii genului SF cu un film incomparabil, care a rămas încă în memoria colectivă prin perspectiva apocaliptică asupra viitorului. Combinând două genuri aparent total diferite, science fiction şi film noir, Blade Runner a creat un nou stil: neo-noir cyberpunk – o adevărată revoluție din punct de vedere estetic, la vremea aceea, atât în cinematografie, cât și în lumea artistică, în general.

Și iată că, 35 de ani mai târziu, constatăm că anul 2019 nu este deloc departe – nici la propriu, nici la figurat – de (pre)viziunea lui Scott, iar noul thriller SF „Blade Runner 2049” ne poartă imaginația și mai departe în viitor. Dincolo însă de conceptul inedit și de scenografia spectaculoasă, filmul propune întrebări mereu actuale despre condiția umană: ce ne defineşte, cine suntem şi încotro ne îndreptăm.

Ridley Scott, cunoscut pentru celebrele producții “The Martian,” “Gladiator”, trece de data aceasta la cârma producției, delegându-i regia lui Denis Villeneuve, autorul apreciatelor filme “Arrival” și “Prisoners”). Scenariul este semnat de Hampton Fancher şi Michael Green, pe baza unei povești inspirate de personajele din romanul Do Androids Dream of Electric Sheep? al lui Philip K. Dick. Distribuiți în rolurile principale încă dinainte de a fi scris scenariul, Harrison Ford și Ryan Gosling dau viață personajelor-cheie ale poveștii. Ba, Ford chiar reintră în pielea aceluiași Rick Deckard interpretat cu 35 de ani în urmă.

În 2049, în același Los Angeles întunecat și deprimant, soarta lumii pare mai sumbră ca niciodată. Agentul K de la Poliția Los Angeles (interpretat de Ryan Gosling) descoperă un secret periculos, ce pune la îndoială deosebirea dintre oameni şi replicanți – imitații cu înfățișare umană, ba chiar dintre umanitate şi tehnologie. Descoperirile ar putea arunca omenirea în haos, așa că agentul K pornește în căutarea lui Rick Deckard (Harrison Ford), fost polițist / blade runner, dispărut de 30 de ani, și singurul care îl poate ajuta. Deckard are însă motive să stea ascuns: spre binele umanității, secretele trecutului trebuie să rămână îngropate. Între timp, enigmaticul Niander Wallace (Jared Leto) lucrează obsesiv la perfecționarea replicanților, pe care-i consideră indispensabili pentru supravieţuirea speciei umane, atâta timp cât se supun întru totul acesteia. Dar, cum nu poate crea prea multe exemplare, viitorul societății este cum nu se poate mai incert. Cu ani în urmă, descoperirile sale în domeniul hranei modificate genetic au salvat omenirea de foamete și… l-au și îmbogățit. Va reuși oare să repete succesul?

Noua producție respectă moștenirea primului “Blade Runner”, menținând stilul care l-a consacrat, dar îi imprimă și o personalitate proprie, astfel încât atât fanii fideli ai filmului, cât și noile generații de cinefili vor fi la fel de încântați să descopere noua poveste. Pentru a spori veridicitatea, echipa de filmări a utilizat cât mai puţin imaginile realizate pe calculator sau cu ecran verde, preferând să creeze decoruri reale pe platoul de filmare.

Filmul impresionează și prin distribuția multi-premiată: Ryan Gosling (nominalizat la Oscar pentru rolul principal din “La La Land”), în rolul lui K, Harrison Ford (pentru filmele “Star Wars”, “Witness”), care reia rolul lui Rick Deckard, şi Jared Leto (posesorul unui trofeu Oscar® pentru rolul secundar din “Dallas Buyers Club”). În distribuție se regăsesc și Dave Bautista, Robin Wright, Ana de Armas, Sylvia Hoeks etc.

 

 

Viitorul speciilor este, în sfârșit, dezvăluit!

Ne convingem din 6 octombrie, la cinema.

Nerecomandat sub 15 ani.

Filmul de 163 de minute va rula în cinematografe în versiunile 3D, 4DX, IMAX 3D, Dolby Atmos. “Blade Runner 2049” este o producție Alcon Entertainment, în parteneriat cu Warner Bros și Columbia Pictures, distribuită în România de InterComFilm Distribution.

 

mm
Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.
Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Comments

comments

Lasă un răspuns