Aventuri in Bulgaria
Servirea amuzanta din Bulgaria
Un articol ce a stat in draft pentru multa vreme si in care va povestesc aventura de la o terasa din Bulgaria.
Anul asta de 1 Mai, am fost iarasi la vecinii nostri bulgari. Motivele sunt aceleasi ca si pentru voi : este aproape de casa, plaja buna si mergem cu mai multi prieteni de obicei.
Terasa minune din Kavarna
Rasu’/plansu’ bulgaresc
In una dintre zile am mers sa descoperim frumoasa plaja Bolota si dupa ce am stat la plaja am vrut sa mergem sa mancam ceva la pranz, normal. Ne-am gandit sa mergem la o terasa pe care o vazusem in drum spre plaja, asa ca ne-am dus cu speranta ca sunt preturi bunicele si vom gasi ceva de mancat. Simplu dar totusi complicat, pentru faptul ca chelnerita nu vorbea absolut nici o boaba de engleza sau romana, doar bulgara. Asta e! O sa spuneti ca sunt pretentioasa, dar stati sa va povestesc cum a fost servirea.
Ajungem si comandam de baut si ne uitam pe meniu la mancare. Prietenii care erau cu noi, s-au gandit sa comande niste tzatziki si niste ficatei de pui. Noi ne-am uitat si am luat o supa si niste chiftele bulgaresti. M-am gandit sa luam si niste cartofi prajiti cu branza feta langa chiftele. Acum incepe distractia! A mai venit un grup cu 10 tineri si s-a umplut terasa. Chelnerita era singura si avea in jur de 60 de ani. Parea isteata dar s-a dovedit ca era doar o impresie. Am cerut separat boia iute, usturoi si paine. Vine cu tzatziki , ce credeti ca era?, o supa lunga alba fara nici un gust, nu mai vazusem niciodata. Chiftelele au venit, cum credeti? crude inauntru, in mijloc. Vin si ficateii, ce credeti?, in farfurie plutea sange, deci tot cruzi erau, ca sa scape sa ii faca mai repede, sa scape de clienti.
Am chemat-o pe doamna noastra si i-am zis sa le mai prajeasca inca o data, a strambat un pic din nas si a luat farfuriile sa le duca la bucatarie ca sa le prajeasca din nou. Tot asteptam sa aduca paine, nimic. Vine cu farfuriile inapoi si ii spun de paine, ii arat in bulgara pe meniu si zice , aaa da, o bere Tuborg. Am izbucnit cu totii in ras, pana la urma vedem la cineva si ii aratam. Vine inapoi si zic ca vrem si usturoi si zice ca nu intelege, ne aduce o furculita in plus. Prietenul nostru s-a enervat si ii arata pe meniu si pune degetul pe cuvant ca sa fie sigur ca intelege. Da din cap ca da, in 10 minute vine cu o farfurie de aripioare de pui care chiar aveau ceva usturoi deasupra. Noi spunem ca nu am comandat asa ceva, ea suparata, cum sa nu? Pai nu mi-ai aratat aici? Prietenul nostru se duce cu ea la bucatarie si ii arata usturoiul, ea se supara si zice acum luati si aripioarele, din partea casei. Normal ca nu le-am luat, caci aratau intr-un fel, parca nu erau decat os cat de prajite erau. Dupa, i-am cerut sa aduca si cartofii pe care ii comandasem, patronul suparat zice Nema cartof. Am izbucnit cu totii in ras, peste 10 minute le aduce celor de la masa de langa noi o farfurie cu cartofi si se uita la noi razand.
Terasa se cheama Aqua si este pe drumul spre Kavarna cum te intorci de la plaja Bolota, de fapt este singura terasa pe care o gasesti in drum. Dupa cum va dati seama , am plecat de acolo cu burta goala, am dat 36 de leva si tot chelnarita era suparata pe noi. Daca vreti sa beti doar o bere sau un suc, merge, altfel mai bine mergeti la supermarket sa va luati ceva sau de ce nu la Dalboka, chiar daca este mai departe macar stiti ca plecati cu burta plina. In afara de midii gasiti si o rubrica care spune ca este pentru cei care nu stiu ce cauta acolo. Veti gasi fripturi de pui, porc, cartofi prajiti, salate.
Deci dupa cum vedeti, uneori serviciile din Bulgaria lasa de dorit in anumite zone. Va urez noroc , sa gasiti locuri cu mancare buna in drumul vostru. Daca aveti si voi intamplari asemanatoare cu a noastra astept sa ne scrieti, sa ne amuzam impreuna. Acum rad, dar imi era o foame de imi venea sa o strang de gat! Pana la urma avem si momente din astea in vacanta care fac sa ne amintim de ele intr-un mod nu tocmai placut la inceput dar amuzant dupa un timp.
Voi pe unde ati mancat prin Bulgaria si ati fost multumiti? Asteptam ceva ponturi de la voi