O crama “BOUTIQUE”
Crama V.inc
De cativa ani turismul viticol – enoturismul – ideea de a afla povestea vinului acolo unde el ia naștere cucereste tot mai multi turisti. De cand mergem prin tara am vazut multe crame si oameni speciali care se ocupa cu viticultura. “Drumul vinului” sau “Clos des colombes” sunt doua din articolele in care v-am povestit pe larg despre bunele si relele din industria asta. Noi avem si o colaborare speciala cu cei de la Dealul Dorului , participam la VinVest Timisoara 2015, deci nu suntem chiar novici in acest domeniu. Am invatat cum se fac degustarile, care este diferenta intre un sec si un demisec…oamenii invata odata cu noi ca vinul se bea cu apa doar cand este prost! Este evident ca devine tot mai important si mai vizibil acest domeniu care se impleteste armoios cu turismul…
Astazi vrem sa va povestim despre pasiunea transformata in licoare.
Vin.c!
“Un proiect de suflet gândit şi realizat din pasiune pentru vin! Această afacere de familie a pornit în primul rând din dorinţa de a realiza un vin de calitate care să ne mulţumească întâi pe noi şi să fie apoi apreciat de toţi cei care încearcă. În anul 2009 am pus bazele firmei S.C. V.INC S.R.L. iar un an mai târziu, am reuşit să plantăm, la 10 de km de Segarcea, în satul Drănic, via denumită mai târziu „Via lui Mardale”. Amplasamentul ei, pe Dealul Viilor, un deal cu orientare sudică aproape de râul Jiul, unde este asigurată mereu o bună aerisire a plantaţiei şi numeroase zile însorite necesare maturizării strugurilor în cele mai bune condiţii, ne-au ajutat să obţinem un vin de calitate, cu personalitate şi buchet desăvârşit. Au fost alese pentru cele 18,4 hectare, două soiuri autohtone: Tămâioasă Românească şi Fetească Neagră alături de alte trei, Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon şi Merlot. În anul 2013 am obţinut prima producţie de vin, şi, odată cu aceasta, primele două medalii la un concurs internaţional de profil. Vinurile premiate cu medalii de argint care au reuşit să acumuleze punctajul necesar au fost cele obţinute din soiurile Fetească Neagră şi Rosé-ul din Cabernet Sauvignon. Ne propunem ca pe viitor să nu ne oprim aici şi să continuăm tradiţia deja cunoscută a producerii vinurilor de înaltă calitate, prin plantarea a două soiuri noi, Chardonnay şi Syrah(Shiraz) care vor completa perfect paletarul de vinuri cu care ne mândrim. Vinurile noastre sunt seci şi nebaricate, păstrate în vase de inox, şi pregătite oricând să ofere aroma strugurelui abia cules, un gust proaspăt, uşor de recunoscut şi greu de uitat!”
Asta spun ei despre ei. Eu spun ca vinul este deosebit si ca merita sorbit picatura cu picatura. Atunci cand o sa il vedeti nu faceti greseala sa il ocoliti… voi pierdeti!