Podul lui Dumnezeu din județul Mehedinți
In judetul Mehedinti poti sa te plimbi pe podul lui Dumnezeu
Nuanțe de verde – vernil, verde praz, verde smarald, verde electric, verde oliv, verde kaki -, forme săpate în calcar, tradiții îmbrăcate în ie albă cusute cu fir roș și legende, toate acestea au adus supranumele de Podul lui Dumnezeu. Legende spuse din generație în generație, povești care îmbracă locul în și mai mult farmec. La Ponoare se află singurul pod din lume peste care se circulă deși omul nu și-a băgat nasul mai departe decât să asfalteze.
La o aruncătură de băț mai încolo vei vedea lacul Zăton (sau lacul Diavolului). De ce Diavolului? Pentru că se spune că nu a fost populat de niciun pește niciodată, dar ca aici au murit oameni înecați. De ce ”Podul lui Dumnezeu”? Pentru că, deși au avut loc câteva accidente, toată lumea a scăpat cu viață.
Legenda spune că aici Dumnezeu a învins Diavolul, l-a alungat din peștera unde își făcea veacul, iar acesta s-a agățat cu unghiile de stânca ce acum îi poartă numele; semnele încă se mai vad, iar oamenii le-au numit lapiezuri.
Acest pod se află în centrul localităţii mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin, traversând Valea Pragului. El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere.
În imediata apropiere a podului se află Peştera de la Pod sau Peştera Ponoarele. Aceasta are o lungime de 734 de metri şi reprezintă un prim drenaj al apelor între Zăton şi subsolul ciuruit de galerii pe care este aşezată această localitate. Peştera este situată chiar sub dealul care-i poartă numele reprezentând singura legătură dintre Zătonul Mare şi Zătonul Mic realizată la nivel subteran.
Se spune şi că Podul ar fi fost construit chiar de Hercule, sau de Iovan Iorgovan, erou de basm, pentru a putea prinde Hidra. Malefica Hidra fuge de Iovan, acesta încercându-şi paloşul pe o stâncă, pe care o prăbuşeşte, astfel formând Podul lui Dumnezeu. Rămasă fără unul dintre cele cinci capete, Hidra fuge prin munte, lăsând în urma sa cheile de pe valea Cernei, sperând că va ajunge la izvoarele termale ce-i pot reda puterile.
Se pare că Dumnezeu îi protejează pe cei care trec podul care îi poartă numele. Asadar daca nu ati ajuns inca la pod, poate o faceti anul acesta. Este un loc minunat unde merita sa ajungeti o data in viata.
Anul 2020 este anul in care #calatorimacasa , anul in care redescoperim Romania. Nu ezitati sa plecati in plimbare, nu ezitati sa ajungeti in colturile mai putin cunoscute ale tarii nosatre. Merita cu prisosinta.