LUMEA MARE

Ghid pentru sportivii care participa la Olimpiada de la Tokyo

Olimpiada de la Tokyo se tine anul acesta indiferent de evolutia pandemiei

Flacăra olimpică ar putea reprezenta lumina de la capătul tunelului în care se află lumea în acest moment. Prin urmare, s-a convenit că flacăra olimpică va rămâne la Tokyo. În plus, se va păstra denumirea de Jocurile Olimpice Tokyo 2020. 

Chiar daca peste 80% dintre persoanele intervievate de agenţia de ştiri Kyodo consideră că Jocurile Olimpice din 2020 ar trebui  amânate din nou, potrivit unui sondaj realizat pe 1.041 de participanţi, contactaţi aleatoriu prin telefon, chiar daca procentul reprezintă un salt cu 20 de puncte aproximativ faţă de cei 60% care îşi exprimaseră această reticenţă pe 6 decembrie, când s-a făcut un studiu asemănător, este bine de stiut faptul ca Jocurile Olimpice au fost anulate ultima oară în 1944, din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, însă nu au fost niciodată mutate sau amânate, în istoria lor modernă de 124 de ani.

Pentru o buna desfasurare a Jocurilor Olimpice, a fost publicat un ghid pentru sportivii ce vor veni la Tokio in 2021

Ghidul a fost publicat marti de organizatori si ca fapt amuzant s-a anuntat printre altele ca peste 150.000 de prezervative vor fi distribuite gratuit.

Purtarea obligatorie a măştii, interzicerea strângerilor de mână şi mai ales a îmbrăţişărilor, iată doar câteva dintre restricțiile stipulate în ghidul destinat sportivilor calificați la Jocurilor Olimpice 2020 de la Tokyo, amânate un an din cauza pandemiei de coronavirus.

Participanţii vor trebui să poarte mască de protecție „în orice moment, mai puţin atunci când se antrenează, participă la o competiţie, mănâncă sau dorm, sau când sunt afară şi pot sta la doi metri de ceilalţi”. Documentul îi avertizează pe sportivii supuşi la aceste reguli sanitare foarte stricte că ar putea fi excluşi din competiţii, dacă nu le respectă intocmai. „Încălcări repetate sau grave ale acestor reguli pot duce la retragerea acreditării voastre”.

Sportivii vor fi testaţi cel puţin o dată la patru zile, iar dacă vor fi pozitivi, nu vor putea participa la competiţii.

Şederea lor în Japonia va fi limitată, „pentru a reduce riscul de infectare”, iar cei care locuiesc în satul olimpic vor trebui „să evite forme de contact fizic inutil”.

Sportivii vor fi autorizaţi să participe la stagii de antrenament în Japonia înaintea Jocurilor, dar toate deplasările lor vor trebui înregistrate, iar utilizarea transportului public va trebui aprobată. Ei „nu trebuie să meargă în sălile de sport, zone turistice, magazine, restaurante sau baruri” şi se pot deplasa doar în „instalaţiile oficiale ale Jocurilor şi un număr limitat de alte Jocuri”.

Asadar se iau multe precautii pentru a reduce riscul imbolnavirii cu Covid 19. Acest ghid ar urma să fie revizuit şi actualizat de cel puţin două ori înainte de startul Jocurilor, programate să se desfăşoare între 23 iulie şi 8 august . Comitetul de organizare îşi propune să permită disputarea JO de la Tokyo chiar dacă virusul va continua să circule în timpul desfăşurării competiţiei, ceea ce este probabil.

Intreaga planeta asteapta sa vada jocurile olimpice si in mod sigur se va desfasura cu conditiile puse mai sus. pana la urma pandemia ar mai putea dura si 2 ani de acum incolo dat fiind noile stiri cu tulpinele noi care au aparut in mai multe tari. Anul trecut s-au anulat multe evenimente importante , Olimpiada de la Tokyo fiind una dintre cele mai mari evenimente anulate.

Facebook Comments

CalatoriaPerfecta

Calatoriaperfecta.ro este un proiect initiat de Pati si Dan, doi pasionati de calatorii. Am vizitat pana acum peste 50 de tari si ne place sa spunem ca lista ramane deschisa. Din fiecare calatorie surprindem cat mai multe detalii, informatii reale si imagini pentru voi. Va invitam sa intrati in lumea noastra daca nu ati facut-o deja, sa calatoriti cu noi, sa deveniti unul dintre membrii familiei noastre. Calatoria perfecta exista! Haideti sa o descoperim impreuna.