Cum se sărbătorea Revelionul în trecut în România

Obiceiuri de Revelion în România de-a lungul vremii: Ce făceau românii pentru noroc în noul an

În trecut, noaptea de Revelion era o sărbătoare mult așteptată, plină de tradiții și obiceiuri care reflectau nu doar spiritul unei sărbători, ci și perioada istorică în care se desfășura. De la balurile elegante ale perioadei interbelice, până la petrecerile modeste din timpul comunismului, fiecare epocă a adus cu sine particularități care făceau din trecerea dintre ani un moment special pentru români.

În perioada interbelică, Revelionul era un prilej de lux și rafinament. Orașele mari, precum Bucureștiul, Clujul sau Iașiul, erau animate de baluri fastuoase organizate în hoteluri celebre sau cazinouri. Aceste petreceri erau marcate de muzica live, orchestre care cântau valsuri, tango-uri și jazz, iar dansul era nelipsit până în zori. Oamenii veneau îmbrăcați în ținute de gală, cu rochii lungi și costume impecabile, iar mesele erau bogate, cu preparate deosebite, precum friptura de vânat, caviar și, desigur, șampanie. După cum ne amintesc poveștile celor care au trăit acele vremuri, atmosfera era una de eleganță și veselie, iar oamenii se bucurau de o noapte în care granițele dintre clase sociale se estompau, iar toată lumea se simțea egală în fața noului an ce urma să vină.

În schimb, în perioada comunistă, Revelionul a căpătat un alt caracter, mult mai modest și mai controlat de autorități. Petrecerile în aer liber sau balurile publice au fost înlocuite cu întâlniri mai restrânse, de cele mai multe ori în cercul de familie sau între prieteni apropiați. La oraș, în apartamentele mici, românii se adunau pentru a petrece seara împreună, iar mesele erau pline de mâncăruri tradiționale, precum salata de boeuf, friptura de porc și diverse prăjituri făcute în casă. Deși bucuria de a întâmpina noul an era evidentă, atmosfera era totuși marcată de restricțiile regimului. Programele de la televizor, organizate de Televiziunea Română, deveneau un moment de maxim interes, iar scenetele de divertisment cu umoriștii vremii, cum ar fi Toma Caragiu, atrăgeau milioane de telespectatori. În marile orașe, autoritățile organizau mici spectacole de artificii, dar acestea erau departe de a concura cu cele din alte țări.

În satele românești, tradițiile de Revelion erau mult mai puternic ancorate în credințele populare și obiceiurile strămoșești. Fiecare colț al țării își avea propriile ritualuri, dar un lucru era comun: întâmpinarea noului an era un moment de speranță și de urări pentru belșug și sănătate. Copiii mergeau din casă în casă cu „plugusorul” și „sorcova”, urând celor din jur să aibă un an mai bun, iar gazdele le ofereau colaci, fructe sau băuturi. În multe zone rurale, mesele de Revelion erau încărcate cu preparate din carne de porc, simbol al prosperității și al belșugului, iar cozonacii, colacii și alte dulciuri erau nelipsite de pe masă. Una dintre cele mai importante superstiții era ca prima persoană care pășea în casa noului an să aducă noroc sau ghinion, iar oamenii își alegeau cu mare atenție această persoană. La miezul nopții, obiceiuri precum aprinderea unui foc în curte sau tragerea unui clopot erau menite să alunge spiritele rele și să aducă noroc casei.

Indiferent de perioada istorică sau de locul în care se desfășura sărbătoarea, Revelionul în România a fost întotdeauna marcat de un sentiment puternic de optimism. Chiar și în vremuri de restriște, românii știau să petreacă și să se bucure de faptul că aveau ocazia de a întâmpina un nou început. Petrecerile, mesele îmbelșugate și obiceiurile vechi de sute de ani erau o dovadă a dorinței de a trăi în armonie și de a spera într-un viitor mai bun. Astfel, Revelionul a fost, și rămâne, o sărbătoare a speranței și a tradiției, o noapte în care trecutul se împletește cu viitorul, iar oamenii se reunesc pentru a privi cu încredere spre noul an.