EVENIMENTE

Conferința PĂRINTE CONȘTIENT, COPIL ÎMPLINIT

PĂRINTE CONȘTIENT, COPIL ÎMPLINIT – De la pedepse și recompense la iubire necondiționată

În premieră în România: trei dintre cele mai influente voci ale parentingului mondial, se reunesc la Sala Palatului, în conferința

Trei dintre cele mai influente voci internaționale în parenting, educație și transformare personală se reunesc, în premieră în România, pe scena Sălii Palatului, într-un eveniment-manifest care propune o schimbare profundă de perspectivă asupra modului în care ne creștem copiii și ne raportăm la noi înșine. Pe 10 mai 2026, între orele 16:00 și 22:00, conferința „Părinte conștient, copil împlinit”, organizată de platforma ȘtiuCineSunt, îi aduce la București pe Dr. Shefali Tsabary, Alfie Kohn și Neale Donald Walsch.

Evenimentul este considerat unul dintre cele mai ample și relevante din Europa dedicate relației părinte–copil, dar și relației omului cu sine, cu propriul copil interior și cu „copilul din celălalt” cu care interacționăm zilnic. Dincolo de parentingul clasic, conferința deschide o conversație necesară despre reconectare umană, prezență conștientă și responsabilitate emoțională, într-o lume tot mai accelerată și digitalizată.

conferinta Parinte constient_copil implinit

Întrebarea centrală a conferinței — „Ce fel de adulți lăsăm lumii de mâine?” — depășește granițele educației tradiționale și invită la o reflecție profundă asupra modului în care relațiile timpurii modelează adulții de mâine. „Părinte conștient, copil împlinit” lucrează simultan cu două dimensiuni fundamentale: copilul de lângă noi și copilul din noi, propunând o tranziție esențială de la control la relație, de la frică la încredere, de la condiționare la iubire necondiționată.

Contextul în care apare acest eveniment este unul care ne privește pe toți. Ritmul intens de muncă, migrația părinților, presiunea digitală și fragmentarea timpului de calitate au redus semnificativ momentele autentice de conectare dintre adulți și copii. Tot mai multe studii arată că nu cantitatea de timp este decisivă pentru sănătatea relației, ci calitatea prezenței. Chiar și momentele scurte, atunci când sunt trăite cu atenție și disponibilitate emoțională, pot reconstrui legături profunde.

România se confruntă, în același timp, cu fenomenul copiilor rămași acasă în urma migrației părinților, o realitate care generează nu doar absență fizică, ci și rupturi emoționale cu efecte pe termen lung. În paralel, copiii cresc într-un univers digital în care tehnologia este omniprezentă, iar tentațiile și adicțiile moderne fac parte din cotidian. Ecranul nu este, în sine, inamicul, însă lipsa ghidajului, a limitelor clare și a conectării autentice poate amplifica distanța emoțională dintre generații.

În acest context, conferința „Părinte conștient, copil împlinit” oferă nu doar perspective teoretice, ci și repere clare pentru relații mai sănătoase și mai conștiente. Evenimentul se adresează părinților și viitorilor părinți, profesorilor, educatorilor, psihologilor, mentorilor, liderilor de opinie, precum și tuturor celor interesați de dezvoltare personală, relații autentice și educație conștientă.

Dr. Shefali Tsabary, autoare de bestselleruri New York Times și pionieră a mișcării de parenting conștient, aduce o abordare transformatoare care mută accentul de pe „corectarea copilului” pe evoluția interioară a adultului. Numită de Oprah Winfrey „revoluționară”, Dr. Shefali a influențat milioane de părinți din întreaga lume prin cărțile și programele sale.

Alfie Kohn, una dintre cele mai respectate voci din educația contemporană, este cunoscut pentru critica fermă a sistemelor bazate pe pedepse, recompense și competiție. Autor al volumului „Parenting necondiționat”, el promovează cooperarea, autonomia și relația autentică, fiind descris de Time Magazine drept unul dintre cei mai vocali critici ai obsesiei pentru note și teste.

Neale Donald Walsch, autorul seriei-fenomen „Conversații cu Dumnezeu”, va participa printr-o intervenție specială transmisă live din Statele Unite, oferind publicului român o perspectivă despre sens, responsabilitate personală și maturitate emoțională, aplicabilă atât în viața de adult, cât și în rolul de părinte.

Întâlnirea cu aceste trei voci promite să lase urme profunde nu doar în modul în care ne creștem copiii, ci și în felul în care ne raportăm la noi înșine și construim relațiile viitorului. Conferința beneficiază de traducere simultană din limba engleză în limba română, iar biletele sunt disponibile pe platformele oficiale de vânzare, locurile fiind limitate.