EVENIMENTE

Majestic Summer Concert Gala – 200 Years of Johann Strauss

Majestic Summer Concert Gala – 200 Years of Johann Strauss

Concert extraordinar la Ateneul Român din București – 20 iulie 2025

Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, una dintre cele mai renumite orchestre vieneze, va susține un concert de excepție la Ateneul Român din București, pe 20 iulie, începând cu ora 20:00. Evenimentul „Majestic Summer Concert Gala – 200 de ani de Johann Strauss” va celebra aniversarea a 200 de ani de la nașterea „Regelui Valsului”, Johann Strauss II, și va aduce în prim-plan magia muzicii vieneze.

Detalii și bilete:

Biletele sunt disponibile pe eventim.ro la următoarele prețuri:

  • VIP: 629 lei
  • Categoria I: 529 lei
  • Categoria II: 429 lei
  • Categoria III: 329 lei

Link bilete: eventim.ro

200 de ani de muzică vieneză: Un tribut lui Johann Strauss II

În cadrul acestui concert extraordinar, publicul va avea ocazia să audă celebrele lucrări ale lui Johann Strauss II, precum „Dunărea albastră”, „Sânge vienez”, „Valsul împăratului” și „Marșul Radetzky”. Aceste capodopere, alături de arii de operetă și valsuri fermecătoare, vor fi interpretate cu măiestrie de muzicienii orchestrei, care vor aduce un omagiu rafinat legendarului compozitor.

Soliștii talentati ai orchestrei – soprana și baritonul – vor adăuga un plus de strălucire serii, prin interpretările lor pline de farmec.

O seară de neuitat la Ateneul Român

„Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna” promite o seară unică, ce va aduce în București esența muzicii vieneze autentice. Orchestra, compusă din muzicieni experimentați, va re-crea atmosfera fastuoasă a Vienii de altădată, cu valsuri elegante, polka și operete, într-un cadru fermecător, pe măsura unui astfel de eveniment.

O experiență muzicală de neegalat

Celebrăm alături de dumneavoastră 200 de ani de la nașterea lui Johann Strauss II într-o seară plină de eleganță și muzică de calitate. Valsurile ce vor răsuna la Ateneul Român vor evoca străzile Vienei, iar atmosfera acestei seri va transforma fiecare moment într-o celebrare memorabilă a muzicii clasice vieneze.

Despre Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna

Înființată în 1997, Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna este o orchestră de cameră de renume internațional, cunoscută pentru interpretările sale impecabile ale muzicii clasice vieneze, în special lucrările lui Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart și Johann Strauss II.

Orchestra a susținut concerte în toată lumea, de la Viena la Japonia, SUA, Rusia, Brazilia, și multe altele. Acest ansamblu este dedicat promovării stilului vienez autentic, având în componență muzicieni care au crescut sau au studiat în capitala muzicală a lumii, Viena.

Pe lângă activitatea sa concertistică regulată la Palatul Schönbrunn, orchestra a fost apreciată la nivel mondial pentru colaborările sale cu soliști vocali și dansatori de balet, fiind un ambasador al muzicii clasice vieneze.

Vă invităm să faceți parte din această gală de excepție!