Hotel Residence il Feudo
Residence il Feudo
Unul dintre cele mai interesante locuri unde am fost cazati! Ca o vila din timpul Imperiului roman.
Celano se afla la aproape 2 ore de mers cu trenul din Pescara sau din Roma. Daca fixezi un punct de mijloc al cizmei si de sus si din laterale o sa gasesti in zona aceea Celano. Intre mai multe rezervatii naturale, pe marginea unui deal care strajuieste o vale imensa – un fost lac asanat de catre familia Orsini acum vreo 100 de ani. Este un drum de o frumusete rara si o zona de un verde incredibil. Se spune despre zona Abruzzo ca este cea mai verde regiune a Europei si tind sa cred ca au dreptate. La poalele unui munte de 2000 m altitudine se afla Hotel Residence il Feudo.
O cladire construita in stilul vechi, din materiale nefinisate, cu o curte interioara superba si o fantana pe un perete. Ciudat faptul ca hotelul in sine are ca vechime doar doi ani dar intentia a fost ca acesta sa arate ca acum 200 de ani si s-a reusit asta. Un mix intre traditionalism si modern. Astfel piatra si lucrurile antice stau alaturi de un televizor plat sau un cuptor cu microunde. Tocmai din acest motiv si datorita serviciilor au pe booking.com o nota frumoasa. Aflat la 5minute cu masina de gara, dispune de un minibus care te duce si te aduce cand vii sau cand pleci.
Cinci camere suite cu sauna si cada cu hidromasaj sunt absolut spectaculoase si ofera o experienta de neuitat. Sa ai un mini SPA in camera ta nu e o chestie extrem de obisnuita nicaieri in lume. Eleganta, confortul si modernul sunt stranse intr-un singur loc totul pentru garantia unui sejur reusit. Suite Imperiale, Suite del Marchese, Suite Ducale, Suite del Conte si Suite Reale sunt numele celor cinci apartamente cu asemenea facilitati.
Cam asa arata interiorul uneia dintre ele.
Hotelul dispune de 18 camere stil apartament, dotate cu televizor, cuptor cu microunde, frigider si bucatarie deschisa.
Iar peisajul este uimitor.
Hotelul dispune de parcare, wi-fi gratuit si bar unde se poate servi micul dejun.
La 50 de metri de hotel se afla restaurantul Il Rifugio, restaurant ce este administrat tot de catre cei de la hotel. Specialitatile italiene sunt la putere aici. Preparatele sunt proaspete si cele 250 de etichete de vin completeaza oferta. Este unul dintre cele mai cautate restaurante din zona si preturile sunt decente.
De la Hotel Residence il Feudo poti merge sa vizitezi toata zona plina de obiective sau poti merge iarna la schi. Este un loc cald si primitor unde o sa te simti ca acasa.